apocapsile

@karpi Asta e chestia, că și cine o mai arde 'indie' cu blues/bluesrock și derivate pare să prefere modele 'exotice', nu neapărat capodopere ale funcționalității sau embleme, ci 'B-Guitars', 'underdogs', chestii ciudate și cu amprente aparte. Cred că pe undeva e și un soi de criză, nu mai e lumea 'inspirată' de vechile simboluri. Recuzita blues-rock-ului se duce spre underground-ul chitarelor în timp ce coboară într-un con de umbră al muzicii în general.

Umm, "inovația aia" electronică în loc să schimbi unghiul headstock-ului, să pui tunere blocabile și să te asiguri că prăgușul e perfect pe fiecare exemplar? E ca și când ai lua o mașină cu sistem de aspirat uleiul care scapă prin design, sorry to say. E de calibrul ciudățeniilor Nintendo. Și după zeci de ani scot și ei 'zero fret adjustable nut'. Pe bune, n-am nimic cu ei și cu LP-urile, dar e penibil să vezi asemenea tentative. Puteau pune tunere staggered blocabile și prăgușuri tăiate mai atent, cel puțin. Nu costa atât (de fapt mai nimic la cât costă oricum) și era ceva deloc instruziv și practic. Sorry, dacă dau 1.500-2.000 de coco cel puțin, mă aștept că bușteanul ăla a trecut pe la vreun tehnician oke înainte s-o vâre-n cutie. Dacă nici un setup amărât nu pot include în preț, apăi eu de unde știu că nu și-au bătut joc în toate fazele de construcție? E lăcomie mare. Toți vor să vândă cu mult mai mult decât e nevoie. Să fie mari, tot mai mari. Normal că bubuie balonul până la urmă. Da' chestia cu păstrat tradiția, sorry, e bull shit. Pui robotunere standard pe modele aniversare și asta înseamnă păstrat tradiția? C'mon. E ca și când te-ai duce la super bărbier și te-ar rade pe uscat și ți-ar trânti untură de pește ca after shave, bonus, selfie. Că așa e tradițional. Poate că de dragul formei ar mai cumpăra omu' un special ceva, dar să fie și funcționalitatea oke, că în vitrină arată foarte bine și Harley Benton. Păi arată SC Custom Lemon Flame-ul ăla de plângi și mai are și mici înlesniri de la ESP LTD în contur, unghiuri, electronică de stă comod în brațe. Se vinde în draci. E 200 de euro. Pentru nostalgii și nevoi de formă nici nu-ți trebuie mai mult. Plus că poate o și faci perfect cântabilă pe bani destul de mici. Să mai zic că SC 500 pe care l-am luat unui prieten are lățime de 43mm la prăguș și era tastiera lucrată mișto fretwork super oke, intonată corect? Stătea acordată, da electronica și doze mai meh, hardware la fel, dar, la naiba, e 600 de lei și se poate cânta la ea oke. Cu încă vreo 6-700 în upgrade-uri ai direct rachetă pentru banii ăia. Cumva dau senzația că tot ce e între Custom Shop și Special e pentru cine nu cântă, ședințe foto de nuntă tematice și alte din astea That being said, un SG Special, any time. Faded, lemnos, foarte mișto.

Dacă ar fi mers ei pe profit mic preferând să acorde condiții bune angajaților și să permită reinventarea, ar fi stat foarte bine acum și foarte mulți posesori de Gibson ar fi fost oameni cu mult mai fericiți. Ugh :-)

@godless666 Corect ce zic ăia, pe lângă aspectul economic punctează la final și faptul că în anii '50 nu exista 'cult' sau 'nostalgie' în privința electricelor, doar 'entuziasm/scepticism'. Mi-a plăcut asta: It’s unclear who the torchbearers of guitar-centric platinum records are, and the candidates for that title play models made by companies that don’t exist anymore (here’s looking at you, Jack White and Dan Auerbach). Și mie-mi pare că sunt popularizate vizual tot felul de micro-companii defuncte sau modele japoneze apărutde sub diverse nume, mult mai mult decât orice brand 'supraviețuitor'. Evident nu devin populare neapărat pentru calitățile lor, ci prin asocierea cu artistul/cântecul/mojo-ul ăla.

SG nu are din astea decât headstock issues și gâtul mai specific, altfel numai avantaje și mai bine vândut decât lp. e viabil pentru orice cu mici ajustări și poate suna super fat dacă ai doze potrivite sau sticlos sau oricum. poate un neckthrough / stringthrough, dunno. Eu unul rezonez cu SG, are ceva atemporal și nu mă refer la coarne :-) Explorer iar e interesant.

Well e deja vechiuță știrea, dar uite o discuție care spune destul de multe despre situație din perspectiva clientelei actuale și potențiale:: https://www.reddit.com/r/Guitar/comments/7yi7zk/gibson_guitar_faces_imminent_bankruptcy_after_116/?st=jekktc7f&sh=ef53e40a Mie SG-urile îmi plac până la lacrimi, dar mai mult de un Special nu aș visa vreodată. De Explorer nici nu mai zic.

De fapt nu știi cât de bun e diful de pe head și cel de pe 100. Și 50-ul e ok dar nu au răbdare să-i facă burn in și se vaită ca babele degeaba, crește și ăla frumos în midrange și se rotunjește după ce se relaxează. Majoritatea ălora nici nu au habar care-i relația între gain/volume/master și atenuator și se mai plâng și că pe canalul Clean volumul e prea mic, nepricepând absolut deloc care-i rostul ăluia (ei caută de fapt canalul Lead pus pe Gain mic dar nu-și dau seama că se poate și cu Gain la ora 7. Gică știe de Celestion Greenback sau altceva de felul ăsta, că ăla e musai bun, îl pun, deci e bun, nici nu s-au lipit bine firele și deja se simte îmbunătățirea Asta-i ca aia cu schimbat imediat dozele pe chitară midrange, nici nu le ascultă bine și concluzia e că la valoarea lor nu se pretează sub cel mai generic set posibil de Seymour Duncan. Eu nici nu schimbam pe VS6 dozele dacă nu era prea întunecată pentru ea cea de neck. Am pus-o sus, jos, reglat individual piciorușe, ascultat prin mai multe chestii și nu era ce trebuia acolo. Le-am dat mai departe și omul, care avea o chitară care suna mai deschis de felul ei, a fost teribil de încântat de ele. Doze proaste, difuri proaste, eh... de-aia are iPhone un singur buton... Dar desigur, dacă are cine da dublu și ceva pe Artist ca să aibă fix un buton în plus, controlul pe față și mărețul difuzor Waza, să se pună la coadă. De 3.000 iei head și un cabinet excelent. Trebuie să fii cam naiv să muști gogoașa cu hartistu nobil cu sunet 8k. Ei încearcă, e normal, doar au succes cu toată linia.

difurile sunt bune în toate katanele, egalizarea merge bine, există dinamică bună de tot, nu și-au bătut joc cu absolut nimic, aparent nici măcar cu mezinul. clar îmi iau și eu, pe ăla-l pui și-n pălărie și scapi de-o cheltuială la IKEA .

Report: pus doze Artec (astea de aici - http://www.northwestguitars.co.uk/artec-vintage-alnico-v-humbucker-pickup-for-les-paul-sg-etc/) pe Vintage VS6. N-am apucat wiring, le-am legat firele direct pe mufă cu bandă de izolat. Sunt alnico 5 toată ziua, necku sună bine de la joase la treble, pe high gain împinge aer la palm mute. Bridge-ul e magic, nu e tăios deloc, are armonice și are și atac și amploare pe high gain, se pupă între ele, toate alea. Cruch and Clean, very nice, as expected, sparkly and all. Nu sună deloc întunecat chit că au căpăcele. Par ușor microfonice însă, cred că vor mai face o băiță în ceară de albine dacă se arată și după wiring complet. Și parcă aș vrea un pic mai multă separare la gain mare (dar vorbim de gain de metale, deci sunt foooaarte oooh-kay) - deși cred că 'nevoia' e de la EMG-urile care au stat pe chitară înainte. Sigur că nu se compară cu EMG-urile. Alea RUP, sunt fenomenale și au claritate maximă fiindcă sunt active. Dar ideea e că... 170 de lei ambele, cu rame, arcuri, șuruburi. 4 fire, deci splitabile, doze super ok, faci treaba cu ele fără jenă și sună foarte plăcut pe toate neamurile de gain și lipsă gain. Și au semnal în ele, nu sunt anemice de-loc, din contră. Nexam vrum. De ce să dau 600 pe Jazz/JB? Plus că alea 'frumoase' cu nichel și alte grețuri se duc la 8-900 dacă zice Seymour Duncan pe ele. Și Artecu costă 250 dacă vrei capac de Haur frate. Da nu vreau, mersi. Concluzia mea: sigur că un set de 170 de lei nu se compară favorabil cu un set de 1070 - dar asta nici nu le face doze proaste și nu ai nevoie de setul ăla scump ca să scoți sunete faine din chitară. Cel puțin amărâtele astea de Artec-uri își fac treaba peste așteptări, se bat lejer cu altele care costă dublu-triplu și nici nu arată la fel de bine (pe SG desigur). Cu semnalul lor sănătos, sunt 100% practicabile și pe coil split. Zbang!

Pe lângă Wilkinson, găsești Artec Giovanni (cu baftă chiar și Artec fără Giovanni), IronGear, Tonerider, GFS care-s absolut rezonabile, dar la alți bani. Dintre astea Artec vin cu cele mai ieftine, dar nu și proaste. Poți găsi un set OK Alnico 5 pe la 30-50 de euro. Le iei cu ~30 dacă au lichidare cu siguranță și sună cu mult mai bine decât scuturi tu pușculița ca să le iei.

Ar fi fost interesant totuși de auzit o variantă stereo pentru Katana Mini. Un fel de Air piticit sau ceva de genul, fără "Air". THR-urile sună bine, ofc, da' te doare pușculița indiferent că o ai mare sau mică O să încerc și eu un mini când va fi cazul de vrut un actual amp mic de pus pe masă.

Uite aici 'review' scurt și la obiect. În afară de cele pe 2018, e singurul Katana pe care nu l-am încercat, dar văd că n-au dat-o rău nici la categoria piticanii isterice Îi zice bine din câte se aude.

Aștept cu interes modele reciclabile de Gibson. Nut material: fishbone Bridge: stink-o-matic reinforced recycled toilet paper. Body: triple flamed bird goo. Neck: superior cardboard. Pickups: Tinbuckers

Well e amuzant în condițiile în care Les respinsese designul de SG (mă rog nu mai știu ce e adevărat din toată zvonistica - se zice că l-au proiectat alții și i-au pus numele pe el și logic că l-a vrut jos dar în fine). SG care cel puțin din pricina împielițatului de Angus a devenit mai bine vândut decât LP-urile Măcar SG-ul adresa problema accesului și gabaritului într-o mare măsură. Banana aia nouă nu știu ce anume rezolvă.

Ascultă clasicii: Ascultă de multe ori până simți diferențele. Dacă nici Bach nu știa să le pună în ramă, apăi nush. Pentru mine Do Major e mai ritmat, hotărât, mai amplu, răspicat, bine făcut, pe când La minor e delicat, zglobiu, dulce-amărui, zvelt. Do Major e bărbat și La minor e femeie. Mă rog, nu mă crede pe cuvânt.

Well cam arată ca și când ar fi luat mai multe chitare și le-ar fi combinat Stevie Wonder. E penibil să aibă Harley Benton modele cu aspect ceva mai adunat: https://www.thomann.de/ro/harley_benton_victory_plus_bk_vintage_series.htm https://www.thomann.de/ro/harley_benton_fv430bk.htm Nu mai zic de Dean ML, măcar 'arată' a business. Cât despre dat bani pentru ceva excentric, de ce nu o banană zburătoare:

Fac și eu bășcălie, dar există mizeria asta ca strategie de marketing de când lumea. "Se termină x, luați cât mai aveți ce". E penal spermatozoidul ăla de chitară. Da. Meet the future: tune-o-matic bridge with stop taipiece. Gibson, meet the future:

Păi, diferă tonica și în principal accentele, altminteri nu au alterații și ambele au aceleași intervale pe aceleași trepte (trepte nu note ofc). Nu au chiar la fel acordurile arpegiile, practic Do Major are Do-Mi-Sol iar La minor are La-Do-Mi. Eu zic să transpui efectiv o piesă din Do Major în La minor sau invers și să vezi ce se întâmplă, folosind numărul minim posibil de sunete. Dacă respecți tonica și accentele, vei simți singur diferențele.

Cumpărați repede Gibson, că nu se vor mai găsi și prețurile vor exploda! Cumpărați, cumpărați că se termină Gibsoanele!!! Adică nu mirosim strategii de marketing de la o poștă?

Uite că din pură curiozitate când mai trec pe la MC o s-o dau jos de pe perete, dacă mai e acolo. For science, că altceva în afară de un telecaster sau RG nu mă interesează pe viitor. Vedeți că doze OK A5 fac Artec. Sunt 26 de lire perechea și vin cu 4 fire, ceruite, tot ce trebuie, faci serie/paralel/split cu push-pull-uri care nu trebuie să coste neapărat mult. Îți faci treaba cu ele dacă se pupă pe chitară și nu bag mâna în foc, dar aș putea crede că le papă și pe alea Epiphone mid-range. Că Artec, cum să cumperi așa ceva (și nu sunt Artec Giovanni sau altceva "fancy low-cost" gen Tonerider) deci le dau ieftin. Mie nu-mi vine să cred ce bune sunt tunerele blocabile luate cu aceeași sumă (26 de regine britanice). N-or fi Spertzel dar nu văd ce-ar putea face alea semnificativ în plus în afară de costat triplu și ceva Deci se poate și la buget, dar chitara trebuie aleasă cu grijă. În orice preț, aparent.

Mai bine te duci la MC și încerci acolo chestiile să vezi cum îți plac. Cred că unde e bugetul mic (dar nu numai) singura regulă e dacă îți place ție un exemplar anume.

unele aria erau foarte ok.

Probabil trebuie să compui în picioare ca să te forțezi să găsești prize, posturi, pasaje și treceri mai potrivite cu nivelul tău fizic actual și să crești încet-încet și să mai umbli la setup-ul de scenă ca să-ți fie viața mai ușoară. E ori asta, ori probleme medicale în timp. Vezi cum ai răspunsul mereu prins în ce spui chiar tu?

Well, în mod ironic răspunsul la problema ta e conținut de întrebare (și de reacția asta oleacă, pare-mi-se). Probabil ești tensionat în general și mai ales îți dai voie să fii tensionat atunci când te ia valul și încerci să-ți iasă chestiile pe care le faci mai repede/mai bine sau mai nu știu cum. Poziție corectă nu există decât din prisma recomandărilor generale vis-a-vis de postură: spatele drept, pieptul în față, umerii pe cât posibil la același nivel, distribuție optimă a greutății cu minim efort. Altfel spus, orice deviație de la postura optimă generală pentru statura, greutatea și conformația ta duce la gesturi compensatorii și tensiune cronică - normal că ajungi la anumite blocaje, dureri, cârcei, oboseli sau pierzi din control. Sfatul general este să ai mai multă grijă la postură și cum îți distribui greutatea, eventual exersezi în fața unei oglinzi pentru a-ți controla din fața și lateral poziția și încerci să te oprești din cântat și să te relaxezi, apoi să iei din nou o variantă comodă pentru tine a unei posturi care să-ți permită să te miști liber. Ai grijă și ce faci cu gâtul, tensiunea de acolo se cam propagă până în vârful degetelor. Ai partituri sau alte chestii la care te uiți cântând, pune-le unde te lasă să ai capul drept. Pe urmă, cu toată relaxarea din lume, oscioarele, zgârciurile și mușchiuleții trebuie să deprindă postura aia corectă. Așa că vei obosi mai repede. Asta e, te odihnești, te relaxezi și reiei după o pauză care să te împrospăteze. La vioară practic primii ... mulți ani îi petreci deprinzând controlul general, apoi pe cel fin în timp ce menții posturi care să-ți permită asta. Cureaua și chitara și dracii au prea puțină relevanță. Important e să-ți dai tu seama când o iei pe arătură cu poziția și să te oprești pentru odihnă și corectare. În rest normal că poți schimba cureaua, prinderea, înălțimea etc. Vezi că postura și partea mecanică depinde și de metehnele sufletești sau altfel spus, care țin de psihic. Se transpun în primul rând în forme cronice de așezare a oaselor (determinate de mușchiuleți acționați din ticuri nervoase sau reacții inconștiente la situații emoții gânduri și alte alea) care în timp duc la alte chestii de la modul în care s-au deplasat toate cele. E treabă serioasă, nu e niciun fel de glumă. Și chestiile pe care le ții în tine poate fără să conștientizezi măcar te determină poate mai mult decât ceea ce faci conștient. Keep an eye in. Serios. Mi-e ușor să o zic și greu să o fac eu însumi, dar e foarte important să conștientizezi asta și să te verifici. P.S. - Pe băieții ăia din pozele mele i-am pus la șto și nu prea - ăia își țin toți chitarele destul de sus, în poziții care le permit să cânte mult timp fără să obosească. Sunt și foarte relaxați fiindcă flora Australiei conține suficiente elemente organice care pot fi folosite pentru recreație și relaxare. Dar depinde și de fizicul tău. Pentru ce faci tu aș zice că mâna ta stângă în poziția 1 ar trebui să fie probabil undeva în dreptul obrazului stâng sau al tâmplei ca înălțime, cu chitara pe diagonală într-o poziție care să-ți permită ca dreapta să-și facă treaba relaxată. Aia e poziție de neo-classical și shredding, nu măscările de le face Slash ca să umezească gagicile. Zic. Sper că te ajută cu ceva.

Încearcă așa: