www.rgc.ro Web analytics

Jump to content

All Activity

This stream auto-updates

  1. Past hour
  2. Unele chitare nu se nasc dintr-un desen, ci dintr-o obsesie veche. Dintr-o formă care ți-a rămas în minte nu pentru că era celebră, ci pentru că ai văzut-o în mâinile celui care te-a inspirat în viață. Această chitară pornește de acolo. Am învățat, în timp, că atunci când faci lucrurile bine, nu toată lumea se bucură. Uneori nu e vorba de greșeli, ci de faptul că lucrurile făcute temeinic incomodează. Este interpretarea mea a unui model iconic, filtrată prin mâinile mele, prin experiența mea, prin felul meu de a vedea un instrument care trebuie să reziste timpului. Am lucrat la chitara asta mult timp fără să vorbesc despre ea. Fiecare detaliu a fost ales cu grijă, din aproape în aproape, pe măsură ce instrumentul prindea formă. Unele lucruri au rămas, altele au dispărut pe parcurs, așa cum se întâmplă când construiești fără grabă și fără intenția de a demonstra ceva. Este o chitară făcută în felul meu, cu respect pentru sursa care a pus totul în mișcare, dar fără dorința de a o reproduce. Sper ca, dacă omul care încă aduce bucurie oamenilor pe scenă cu această formă va vedea aceste imagini, să înțeleagă că nu este vorba despre copiere, ci că influența lui a mers mai departe, într-un mod pe care nu l-am prevăzut nici eu. #antonioguitars www.antonioguitars.ro
  3. Today
  4. Ma intereseaza acest amplificator: Roland JC 40
  5. Vând pedală Browne Amplification Protein v 2.2, în stare foarte bună, funcționează perfect. Pedală dual overdrive, apreciată pentru sunetul său transparent, dinamic și muzical. Conține două circuite inspirate din Bluesbreaker partea stanga cu led albastru și ODR-1 partea din dreapta cu led verde, care pot fi folosite separat sau împreună. Este singura pedala care m-a impresionat pentru tonul ei puternic si mare. O vand pentru ca mai inca una si nu mai am ce face cu doua. Potrivită pentru blues, rock, fusion și alte stiluri. Schimb doar cu bigsky.
  6. Monday At Six Thirty e numele unei trupe înființată în 2021 la Cluj-Napoca de către muzicieni cu experiență și experiențe în alte formule muzicale, de-a lungul timpului. Numele e inspirat de la ziua și ora la care a avut loc prima repetiție a grupului, Monday At Six Thirty indicând, totodată o stare de spirit, un vibe cu care membrii trupei sunt foarte confortabili. Trupa abordează zone muzicale din cele mai diverse, compozițiile lor situându-se în mare măsură în zona blues, rhythm and blues, rock, jazz rock cu accente pop sau funk. Versurile, atât în limba română cât și engleză, abordează teme ce țin de universul interior, dragoste, descoperiri de sine, călătorii și sondări în adâncurile ființei. Monday At Six Thirty a fost una din trupele finaliste ale competiției European BLUES Challenge Romania 2025. Componența: Voce: Diana Ioana - Licu Guitar: Dan Nicolici Bass: Călin Crainic Hammond organ: Gabriel Bota Saxophone: Mihail Marenciuc Drums: Alex Strîmbu Vă așteptăm cu drag! https://www.youtube.com/@mondayatsixthirty Bilete online aici
  7. Impecabila functional si estetic. Varianta Custom, cu additional eq. Calitate exceptionala. Mesaj va rog, daca nu pot sa raspund la tel. multumesc.
  8. Am scos si un pack pentru Diezel VH4: https://www.tone3000.com/tones/diezel-vh4-el34-community-pack-51451 ... si Friedman PLEX: https://www.tone3000.com/tones/friedman-plex-el34-community-pack-49343
  9. Inca mai are tipla pe el. L-am tinut in husa, ca backup. Are sub 2-3 ore de functionare in total. pls mesaj daca nu raspund la tel. multumesc.
  10. Am uitat sa postez si aici - am lansat un NAM pack pentru Mesa Boogie Triple Rectifier Multi-Watt (productie recenta): https://www.tone3000.com/tones/mesa-boogie-triple-rectifier-multi-watt-6l6-community-pack-52642
  11. Mesa Triple Rec. Cred că unul dintre cele mai bune amplificatoare high gain pe care am cântat până acum. Profilele lui 2Dor îs spot on.
  12. CUMPAR BRIDGE SUNA MA 0757263393
  13. M-a rezolvat Reverb-ul. Mulțumesc, se poate închide.
  14. Daca are cineva de vanzare acest head astept un mesaj.
  15. Poftiti la pedala de un charm indoielnic! Pret de o ciorba!
  16. S a dat si TC electronic.
  17. Yesterday
  18. UP! REDUCERE DE PRET !!! mesaj privat daca doriti sa discutam... PRET 2000 LEI !!! AMPLIFICATOR FULL TUBE - MADE IN USA !!! se poate testa in Bucuresti, sector 3, zona Costin Georgian
  19. Nou, neutilizat, nici macar cutia nu a fost deschisa. Bucuresti 0722353935
  20. A doua pedală de care mă despart e Zoom Hyper Lead HL-01. Din nou, e o pedală foarte cunoscută, dintr-o serie documentată masiv în mediul online. Pedala e cumpărată de pe Reverb, din Franța, și a fost bine îngrijită. Funcționează impecabil, e completă și vine cu cutia și manualul originale (mai obosite). Nu o vând de nevoie, deci nu răspund la oferte irezistibile: prețul e fix și clar afișat. Dacă se cumpără la pachet cu cealaltă pedală Zoom pe care o am la vânzare, pot face o reducere. Numai cu predare personală în București, nu trimit în țară. Pedala se poate testa în zona Moșilor. Contact prin PM, apoi la telefon.
  21. A sosit momentul să mă despart de două dintre pedalele mele preferate. Prima este Zoom Power Drive PD-01. Dacă ești aici, știi ce face: e o pedală de drive foarte cunoscută, made in Japan, există mult material online care îi este dedicat. Pedala a fost cumpărată de pe Reverb, din Italia, și a fost bine îngrijită, fiind utilizată numai in casă. Este completă, vine în cutia ei (mai obosită) și are chiar și manualul original. Funcționează perfect. Pe Reverb nu apare decât foarte rar și nu o vând de nevoie, deci prețul e fix și nu răspund la oferte irezistibile. Mai am la vânzare o altă pedală Zoom (care se potrivește perfect cu aceasta), dacă se cumpără amândouă fac o reducere. Numai cu predare personală în București, nu trimit în țară. Pedala poate fi testată în zona Moșilor. Contact prin PM, apoi prin telefon.
  22. Headul 4999 RON, fara alte accesorii.
  23. The Ghost...? - Mora Amaro La Loba - #pop #popmusic #90s Thank You
  1. Load more activity
×
×
  • Create New...

Important Information

"This site uses cookies. By continuing to browse the site you are agreeing to our use of cookies.