www.rgc.ro Web analytics

Jump to content

apocapsile

Veteran
  • Posts

    771
  • Joined

  • Last visited

  • Days Won

    57

Everything posted by apocapsile

  1. Stai liniștit că eu m-am reapucat de hobby de vreo 3 ani (sau se fac patru anul ăsta?) în care mai mult am frecat echipament (deh, curiozitate) și am aiurit-o ad libitum, fără să fac vreun extraordinar progres. E cel mai bine să iei ceva profesor, chiar și la distanță (Skype, din astea poate) sau măcar să te uiți la ceva cursuri de bază despre postură la chitară, digitație, mna, chestiile cele mai simple dar de unde pleacă multe obiceiuri proaste Înveți notele pe gât, octavele în care se găsesc, intervale, acorduri, arpegii, game, mici exerciții, ai destule de explorat. Ce am învățat eu din povestea asta e că la fel de bine puteam să rămân cu prima electrică pe care m-a dus capul s-o iau și primul amplificator, fără altceva și tot aveam treabă până acum Nu mă plâng, că am probat chestii faine și interesante, da' era mai frumos dacă o țineam pe studiu! Golăneală, ce să-i faci.
  2. Felicitări, s-o folosești sănătos! Eu zic sâ nu-ți bați capul prea tare cu amplificarea, singurele "beneficii" sunt posibile efecte de reverberație și ecouri sau alte nebunii, dar o acustică faină nu are nevoie de așa ceva mai ales când trebuie să înveți și sâ te obișnuiești cu sunetul ei. Uite, eu folosesc electrica din cauză că la orele la care apuc să mai pun mâna pe așa ceva ar fi prea mult o acustică, la bloc. Daar, am o presetare care simulează exact un efect de acustică, fiindcă mi se pare relaxant și plăcut să învăț cu aia, bașca nu denaturează sunetele prea tare. Acordorul din telefon ar trebui să fie suficient la o acustică, sincer, am comparat clip-on-ul cu aplicația BOSS Tuner (or fi jdemii similare) și nu am avut probleme sau discrepanțe semnificative nici cu electricele, d-apoi cu acustica, fiindcă o aude bine microfonul
  3. Să nu uităm de GAS -> avoiding real progress one needless gear acquisition at a time
  4. Dreptul la replică: A work of pure Genius (ca mausul) - @Razvan S. make this stick, please
  5. Bun așa, s-o stăpânești sănătos! Cine știe, poate chineziumul e mai zdravăn decât indonezium în cinci șuruburi
  6. Foarte drăguț, îi șade bine decapitat și cu floydul ăla țapăn Ceva making of ai?
  7. Eu sunt foarte mulțumit de chestia aia din stânga sus. Și nu e scumpă. Blackstar Fly3 Stereo BT pack. Dacă nu vrei super gălăgie și bași. Și merge la priză, nu doar cu baterii, are bluetooth. Sună fain și cu chitara direct în el, și cu efecte între, cu multiefect în aux in... btw poți băga simultan chitară în input, multiefect ceva în aux in și stream Bluetooth de pe tel/calc.
  8. Sau Audient ID4 / Behringer UMC404HD + Neural Archetype Plini (soft) și casti / monitoare mai târziu.
  9. Sper să "fiți de acord unul cu celălalt", tu și 114 ce. Strict superficial și eu aș fi preferat-o pe aia, pentru aspect
  10. Haha, îți dau plugin de SAP să îți facă din xls PDF și ppt automat E vorba de timp cred. Că de găsit, găsești probabil exemplare deosebite sau măcar ok. Dar că sunt 9/10 vs 1/30, aia nu știu ; PPT Forever (alea virusate fwd fwd fwd)
  11. @Arcteryx Dom' Director, vreți o analiză detaliată pe piața locală sau preferabil pe tot Estul Europei? Aveți vreun format preferabil? Acu' pe bune, vrei o chitară sau prezentări powerpoint cu pie charts? De ce nu e aia cu top de cedru solid mai vândută decât cealaltă? De ce Dero are vânzări mai slabe decât Ariel deși e mai ieftin și mai modern? Cu argumente, vă rog? Unii iau Reghin, alții Takamine, unii Yamaha, alții Seagull, alții Martin, alții Alvarez, după cum îi taie capul și conștienți de specificații sau nu la Reghin probabil scormonești prin 3-4-5-8 exemplare până să vezi dacă e vreunul de luat acasă, la alea de 10 ori mai scumpe poti comanda uneori la blind și ai garnția că nu vine ceva defect, prost construit sau setat, mă gândesc.
  12. Păi dă și tu un search pe aici, dacă tot ai întrebat pe RGC și nu pe Google și o să găsești lutieri/techs în București și în țară. Pentru facebook poți face un cont de test doar să poți accesa conținutul, făra să-ți faci linkuri prietenii, eventual pe o adresă de email nouă și ea, dacă detești subiectul. Te înțeleg. Ce recomand eu fără rezerve până acum: Foarte mulțumit am fost și de ce a făcut domnul Florin Dobrescu pe Vintage SG-ul meu de acum 3 ani: Eugen C. Mai au probabil și MC Music, Guitarshop și altele, dar nu pot comenta ce oferă și ce te costă.
  13. @Negro Ca să îți fac o dare de seamă punctuală versus câteva preocupări: 1. Nu e musai ca tastele să fie prost bătute / finisate sau să provoace buzz din cauză că unele sunt cu totul sau pe alocuri mai înalte decât celelalte, chiar și cu gâtul aproape drept și o setare corectă a chitarei, dar unele au probleme aici. Unele chiar scumpe au probleme din cauză că se contractă lemnul tastierei, stând prea mult în depozitare sau prin vreun magazin, fără a fi îngrijit corespunzător - sau pur și simplu din cauză că și dacă a fost ok când a ieșit de pe bandă, a sosit în condiții de mediu (temperatură, umiditate) total diferite de cele în care au fost produse. Se corectează aproape orice la un tech/meșter/lutier priceput, care-și dă interesul. Totuși, e posibil ca la unele modele gâtul să fie prins (sau mai rău, lipit) strâmb, prea sus, prea jos, într-un unghi greșit - chestie pe care e bine să o verifici la cumpărare - fiindcă unele nu se prea pot corecta deloc sau implică efort și costuri mari, nejustificate, pe când cele bolt on (prinse cu șuruburi) se mai pot rașcheta, ajusta și suplimenta cu pene din lemn pentru a obține ceva corect, cântabil. La truss rod e important să meargă, să fie reglabil și nu blocat! 2. O electrică produsă corect și ajustată de cineva decent, cu un set de coarde bune și acțiune (distanță față de taste) suficient de joasă este extrem de comodă. Unele sună tare și la rece și în amp, altele nu sună tare la rece dar fac ravagii în amp (avantaj pentru cântat târziu cu uși deschise, că deranjezi și mai puțin). Dincolo de construcția în general mai bună și durabilitatea mai mare a unei chitare mai scumpe (plus na dotări doze timbru, atac și tot ce rezultă), pentru folosirea ocazională, o chitară accesibilă dar aleasă bine și pusă la punct poate fi o idee mai bună și sigur mai lejeră la portofel. Răzvan S. a reglat frumos chiar și extrem de ieftinul Epihpone LP Special II și a făcut din aia o chitară pe care se poate aborda cu lejeritate cam orice vrei să faci, iar la el, în ampul lui, suna foarte bine. Că nu te ține o viață sau dacă mergi în turneu, e secundar pentru ce vrei tu acum, se pare. Dar nu rata investiția într-un setup inițial bun, orice ai lua, oricât de ieftin sau scump. Scutești mâinile de chin și pe tine de nervi -> investiție mai bună decât un top mai drăgut. O Dacie cinstită, întreținută, care te duce unde ai treabă > Un Mercedes cu N probleme la frâne, direcție și gume uzate care te duce din stâlp în perete. PS - De regulă, ceva mai modern, cu radius mai măricel (12-16") e mai ușor de setat jos și comod decât ceva cu 9.5", dar e mai bine să iei în mână diverse, să vezi ce specificații au și să vezi care cum îți place, fiindcă diferă "sculptura" și finisajul gâturilor, ba chiar uneori și la același model poți simți clar că unul e mult mai comod și fain decât altul aparent identic.
  14. Bă, eu cum sunt mai nehotărât, pot spune că am scos sunete care mi s-au părut faine prin cam orice, de la guitar rig la vox amplug la zoom g2, mooer ge200, katana, blackstarul mic, thr-uri, head și combo valve și nu aș arunca la gunoi decât vox adio air (deși sebaude tare și binișor+ are soft mișto), care mi s-a părut oribil ca feedback la ce faci și reacție față de aproape orice am încercat până acum. Nu neapărat latență, rigiditate cumva. Singura chestie pe care o suport mai greu e să mai am un calculator deschis lângă mine când mă joc, deși e util când te benoclezi la tutoriale, lecții video sau ai chef de singalongceva. That said, pentru acasă, încetișor, cel mai bine au funcționat mooer ge200 în căști și/sau fx loop-ul toobului și formatul practic și soundacape-ul Yamaha thr. Dar I still dig best the combo, cu puțin reverb și delay, după caz, toată prostia e că e foarte greu de gestionat gălăgia la ce ore ajung eu să mai zdranga... Eu vorbesc de experiența prostanului cu hobby care sunt, nu tech sau mixerist/zgomotist la festuri. PS - la aia cu homofobia și xenofobia dă rewind câteva sute de ani pe plaiurile natale. Istoria se poate repeta oricând. Nu, în afară de confort și tehnologie nu am evoluat pe cât ne place să credem și dacă noi da, alții nu. Cu plăcere.
  15. Aia da, difurile mici nu pot concura, dar pentru exersat, cmon, sunt ok.
  16. Blackstar Fly3 sună fain de tot pe clean și scoate și un ton de lead simpaticuț pe OD. Și e mic ieftin portabil, pui ușor backing pe el de pe tel dacă iei varianta BT, ai kit stereo disponibil. Sau Katana Mini, că ai trei canale mișto. Mna nu rupi geamurile cu astea, dar sunt ideale pentru joacă și ieftine față de THR (nici alea nu dau jos pereții)
  17. Părerea mea e să nu te mulțumești cu mai puțin de Bilstein. Nu asculta de zgârciții ăștia. Springy Sound este ce dorești.
  18. Mie-mi place mai mult ca aspect cea mai accesibilă, dar topul contează mult la acustice și poate pe aia dai diferența. Și pe koa, care se dă scump și e apreciat mai mult estetic.
  19. De acord, dar nu uita că alea scumpe noi și super bune se pot lua second-hand în stare bună și că biletul de intrare pentru ceva produs într-un atelier respectabil și dornic de apreciere s-ar putea să merite deranjul. Dacă e mai mult pentru Ea, important e să îi placă Ei. Legat de Mexic, dacă sunt la fel de mișto cum laudă mulți de exemplu Charvelurile electrice mexicane, rămâne americanu' fără ketchup în hot dog și japonezul fără sake în bucate, că le ia Pablito de la ei și le preface în chimichangas urgent
  20. +1 pentru lecții În rest, diferențele de preț se justifică prin: - calitatea și tipul materialelor - calitatea manoperei - controlul calității (pe fugă sau mai atent) - factori economici (sunt căutate anumite finishuri deci le dăm scump, mâna de lucru și logistica impun prețuri mult mai mari pentru SUA decât Indonezia, costurile de promovare în cazul modelelor noi, etc.) Pentru modelele alea precizate de tine, e netul mare, găsești comparații și recenzii și pe afară sigur. Parerea mea e să pleci urechea și la mărcile celelalte și să iei prima dată una simpatică din magazin sau second. După ce te prinzi care e treaba în timp, o să se schimbe ideile rigide (cu altele )și preferințele, cel mai probabil.
  21. Trebuie doar să confirme utilizatorii de astfel de cărămidă că este izolată ok și de calitate bună sau nu. De obicei, dacă e izolată, specifică asta pe pagina de produs sau în manual.
  22. Normal, trebuie să-ți calculezi totalul de mA necesar, apoi să vezi cele mai fomiste cât consumă, să te asiguri că, dacă alegi cumva pâna la urmă o cărămidă cu ieșiri izolate galvanic and shit în loc de pleb daisy chain, ai amperaj destul de mare pentru hiene pe ieșiri (sau măcar pe câte ieșiri trebuie ca să fii acoperit). As in, dacă ai avea să zicem un Amplifire (care doar el cere 9V 900mAH) și o cărămidă care oferă doar ieșiri de câte 100 mAH sau maxim una de 500), tot ai fi forțat să îl alimentezi separat fiindca n-ar face față ieșirile existente în power brick ca amperaj. Sau ceva de genul. Dacă ai daisy chain doar însumezi specificațiile și probabil vezi să nu depășească 75-80% din amperajul specificat pe alimentare, ca să ai un "buffer" ca să nu zic tampon (că deh eficiența trafului nu e 100%, apoi poate unele pedale sunt mai turbate decât specifică și iau ceva mai mult etc.).
×
×
  • Create New...

Important Information

"This site uses cookies. By continuing to browse the site you are agreeing to our use of cookies.