FiveseveN

Eu sugerez ca înainte de a încerca argumentarea cu exemple să ne asigurăm că vorbim despre același lucru. Deci, Hudson, explică te rog ce ai înțeles tu din acel pasaj. Eu n-am reușit să extrag ceva util; presupun că îmi lipsește contextul sau răbdarea necesară. Mi se pare că pleacă de la prea multe premise nefondate și metafore gratuite. "Tot ce e fără Dumnezeu e absurd, fără scop și fără rost": cunoaștem motto-ul, ne-am săturat să-l desființăm, ne-am săturat de oameni cu ochelari de cal; altceva ai?

Tu citești numai cuvintele care îți convin din enunțuri?

M-am oprit de citit la primul "Dumnezeu". Și totuși am impresia că n-am pierdut mult.

La prețul ăsta abia găsești unul analogic. Ar ma fi BOSS EQ-20 dacă-l găsești și ăsta Phonic dar Behringer știe mai multe.

http://en.wikipedia.org/wiki/Theistic_Satanism Tu probabil te gândeai la cel modern: http://en.wikipedia.org/wiki/LaVeyan_Satanism

Bingo! Două avantaje majore: 1. Preset-uri (accesibile prin MIDI)! N-are sens să cumperi un eq complex dacă ai de gând să-l lași înțepenit într-o setare, asta poți face cu o serie de filtre fixe, odată ce ai stabilit ce și cât trebuie tăiat sau amplificat. 2. Un număr arbitrar de filtre, de obicei. Și complexitatea nu e proporțională cu prețul, i.e. primești mult pentru o investiție inițială rezonabilă. Și opțiuni pe piață sunt destule.

N-are sens, vorbim despre valori estetice. Ai face un vot să vezi câți ar asculta Michael Jackson sau Cock and Ball Torture? Și ce concluzii ai trage? Omul vrea să-i facă ceva pentru că pesemne i-ar plăcea lui. Nu-i nevoie să-ți placă și ție decât dacă vrei să cumperi respectiva chitară ulterior. Și despre asta vorbim, despre posibilitatea de a o vinde, care depinde de capacitatea de a readuce chitara la starea inițială sau de a specula și valorile estetice ale altora prin această modificare (i.e. să o vândă personalizată).

Unele schimbări sunt perfect reversibile (nut, doze, hardware compatibil), altele nu. Ce vrei tu e din a doua categorie, pentru că în afară de autocolant cam orice lipești va afecta finisajul: ori se ia ușor dar nu ține capacele, ori e suficient de puternic dar strică lacul. Le poți bate în cuie, poți face ce vrei, e treaba ta. Dar majoritatea utilizatorilor nu sunt designeri, și cu cât sunt mai "personale" personalizările cu atât e mai probabil să nu fie compatibile cu gusturile altora (în caz că e important acest aspect).

0. Presupun că știi cum trebuie conectate. 1. Reglezi nivelul semnalului (din nivelul de ieșire al procesorului și preamplificarea canalului relevant de la combo) astfel încât să nu distorsioneze intrarea amplificatorului. 2. În manualul procesorului e descris ce fel de amplificator simulează fiecare model. De exemplu pt. AC/DC te interesează probabil Plexi, cu gain-ul reglat mai mare sau British Hi-Gain cu gain mai mic. Vezi și descrierea modelelor de cabsim și cum se setază. Și sunt 16 modele de amplificatoare, nu doar cele enumerate mai sus. Încearcă-le pe toate. 3. Pleci cu corecțiile neutre și efectele de la amplificator dezactivate. Abia după ce ai setat procesorul după gusturi umbli la egalizatorul pe 5 benzi de pe combo dacă e nevoie. Pe scurt, RTFM. Iar dacă ulterior ai întrebări specifice te putem ajuta mai mult.

Te rog, termenul politically correct e "reason-challenged".

Ce-mi plac mie afirmațiile pe cât de absolute și categorice pe atât de ridicole... Bingo. Nu cred că ai ajuns la nivelul în care te limitează sistemul de operare sau DAW-urile disponibile pentru el. Altfel exstă distribuții de Linux special concepute pentru multimedia authoring, bazate pe JACK & Ardour etc..

E de înțeles, și am cerut ce mi s-a părut necesar contextului. Nu știu dacă m-am prins dar mi se pare că invoci al doilea model ce l-am amintit mai devreme. Uite, Danto, că tot am ajuns la el, susține că intenția ("atitudinea") e necesară dar nu suficientă. Ăsta ar putea fi un prim mod de a distinge un produs estetic (artistic) de alte obiecte ce invocă plăcere, e.g. diferența dintre un apus și fotografia unui apus. Dar parcă că se complică condiția intenției în cazul automatismelor sau genurilor în care haosul are un rol chiar mai clar: diverse exemple de artă procedurală și interactivă. Presupun că am putea spune că intenția e însăși alegerea de a lăsa evoluția produsului în voia șansei. Amintesc astfel de exemple pentru a sublinia faptul că muzica înseamnă mai mult decât rock, blues, genuri, armonii, note, ritm etc. pentru cei ce-au pierdu firul discuției PS: Ce coincidență, uitându-mă pe Brand New am dat peste acest clip de promovare care atinge și tema noastră:

Contactul cu degetele are un impact mult mai mare decât contactul cu umezeala din aer. Unele corzi nu sunt ambalate ermetic și n-au nimic. N-ai decât să le păstrezi într-o atmosferă inertă purificată (e.g. azot) dacă vrei shelf-life maxim

Dacă mergi suficient de departe orice problemă se reduce la trilema lui Munchhausen, tocmai de asta sunt adeptul scepticismului și nu realismului. Înseamnă asta că orice cercetare e inutilă? Cred că nu, altfel ne-ar paraliza intelectual. Deci, presupunând că am căzut de acord să pornim de la numite "adevăruri", volatile cum or fi, care ar fi metodologia prin care putem spera să extragem informații utile despre proprietățile estetice (și eventual natura artei)? N-am cerut o unealtă reală/obiectivă (cum ai ajuns la impresia asta?), doar una utilă.

Am înțeles. Atunci dacă uneltele descriptive nu sunt de folos ce altceva avem la dispoziție? Cum putem extrage informație ce poate fi utilă în viitor, într-un fel care nu ar fi posibil în absența ei (adică pentru a "evolua")? Offtopic nu cred că suntem

Could you be more specific?

Eu am pus o întrebare, încercând să înțeleg mai bine poziția lui Ironside. Și am oferit acele exemple ca un mic rezumat al istoriei teoriei estetice dar nu am pretins c-ar fi și exhaustiv. Afirmații pe această temă am făcut cu altă ocazie, într-o scurtă analiză de acum doi ani (cred că am mai menționat-o). Nu-i foarte rafinată dar dacă țineți să discutăm despre poziția mea, e un punct de plecare. Exact, asta-i întrebarea de bază.

Și facultatea și master, asta era esența. Muzica ține de artă și filosofie în același fel în care patiseria ține de gastronomie și chimie. E o relație de subordonare.

That's a given, adică evident că e o metodă de exprimare*. Or mai fi unii care susțin că-i expresia unei inspirații divine dar e mai sănătos să nu-i iei în serios. De fapt și acel model poate fi privit ca o formă de comunicare, între divinitate și oameni. Tu vrei să spui că proprietatea de a fi "artistic" e deținută de expresia produsului (suma de note, versuri, pixeli, mișcări etc.) sau de obiectul ideal ("gândurile ăluia", ce ar putea eventual fi exprimate în mai multe medii/moduri) sau de coincidența sau altă relație a celor două? Sau e deținută de fapt de imaginea produsului din mintea receptorului? Cu alte cuvinte (deși puțin tras de păr), e obiectivă sau subiectivă (în sensul epistemologic)? _______________________ *: Totuși am putea identifica produse estetice care au doar funcție decorativă, nu și "narativă". Se poate vorbi despre o intenție de comunicare în activitatea decorativă naivă? Presupun că ar putea fi de genul "Mie îmi place asta".

Dacă o luăm cu "poate te interesează..." o să stăm aici o lună. Există sute de pedale de distorsiune. Poate ar trebui să fac și eu reclamă la una pe care o vând. In other news, la prețul ăsta găsești și un procesor.

Vrei neapărat să te poată auzi și alții?

Hot Head e bazat pe DS-1 (era prea subtil?), e nițel mai ieftin și semnificativ mai flexibil, deci BOSSu' cade. Dacă vrei și metal probabil Grunge-ul e mai potrivit. Dar mai important e amplificatorul sau alt sistem de monitorizare. Efectele acestea de la Digitech au și ieșire cu cabsim ("Mixer out"), ceea ce îți permite să le folosești cu un sistem de monitorizare fullrange. Vezi thread-ul "Amplificatoare pt. începători" dacă ai neclarități.

Păi în esență e independentă de medii, are șansa de a comunica la cel mai abstract nivel, dacă e posibil așa ceva. Modul în care o formalizăm noi (e.g. în "muzică", apoi mai specific în muzică tonală, apoi muzică tonală occidentală, apoi anumite genuri ș.a.m.d.) nu are de-a face cu ontologia artei ci cu limitările și capriciile noastre efemere. Concluzia la care tind să ajung e că odată definit, îngrădit de concepte, procesul ce-l numim "artă" încetează a mai fi artă și devine note, tehnici, urme de ulei pe pânză etc.. Arta, ca esență creativă, e tot ce nu știm, ce nu s-a făcut încă. Adicătelea nu o proprietate (sau sistem de proprietăți) a obiectelor ci granița dintre sau tranziția de la un sistem la altul. V. cazul ready-made-ului. Nu știu dacă e neapărat practică această idee și în mod clar nu înseamnă că discuțiile despre note, tehnici și urme de ulei pe pânză devin gratuite.

Mă gândeam să abordez subiectul și aveam ceva de zis despre natura transcedentală a artei dar nu cred că am cu cine. "There are no right answers to wrong questions."

It's a lifelong pursuit. Acum m-am tot gândit la situația "esteticii urâtului" din Black și alte genuri și nu știu ce atitudine ar trebui să am față de ea sau dacă ar trebui să am una. E oarecum la fel cu curentul Lomography și toate celelalte hipstăreli care-s la modă: faptul că produsul e lo-fi, "brut", reacționar nu face ca acesta să devină intrinsec mai interesant, relevant, valoros. Dimpotrivă, e doar manierism, kitsch. E ca și cum ți-ai face la CNC sau laser cutter un cuțit din lemn pentru a te bucura de "experiența medievală autentică". Dacă în schimb te folosești conștient și intenționat (adică plin de intenții), nu inerțial, de aceste repere estetice și sunt potrivite contextului au într-adevăr șansa să potențeze valoarea expresivă a produsului. Asta ziceam cu mediile tale: e OK dacă vrei să suni ca black metalist old-school de dormitor (pentru că e relativ sinceră condiția) atâta timp cât nu e contraproductiv. În ziua de azi ai suficiente mijloace pentru a te bucura de un ton inteligibil. Al' de Vikernes nu au avut.