mike_KidLazy Posted August 7, 2012 Posted August 7, 2012 (edited) + 1 la ce a zis Sympthom. Chitara fiind clasica, cel mai probabil nu are trussrod, deci corzile de metal pe asa ceva sunt un mare no-no (si culmea, am aflat asta relativ recent, acum vreo cateva luni). Daca nu ma crezi, prima mea chitara (o Hora Clasica) am stricat-o cu mainile mele tocmai din cauza ca i-am pus (cam din frageda pruncie) corzi de metal. Vreau sa spun ca dupa vreo 2 ani (o fi fost chiar si mai putin, insa nu mi-am dat eu seama la inceput), deja chitara avea probleme cu acordajul (de actiune nici nu mai zic), iar dupa vreo 5, se strambase atat de tare griful, ca era buna chitara de aruncat la gunoi: probleme la acordaj, si falsat in ultimul hal incepand cu tastele 5-6 incolo. Am incercat sa cobor un pic saddle-ul, in speranta ca o actiune mai mica ar putea compensa un pic falsatul ala din cauza grifului foarte curbat, dar fara niciun succes. In cele din urma, am renuntat la ea. Pacat, a fost prima mea chitara... Initial am dat vina pe chitara, ca s-a strambat griful din cauza ca e chitara prost facuta. O fi fost, nu zic nu, dar acum mi-am dat seama ca motivul principal pentru care s-a intamplat asta sunt corzile de metal in loc de cele din nylon. Edited August 7, 2012 by mike KidLazy 1
Guest orio777 Posted August 16, 2012 Posted August 16, 2012 Salutare , As vrea sa ii cumpar unei prietene o chitara clasica. Ce chitara ar trebui sa ii iau? Am vazut ca sunt pe marimi, pentru o fata ce dimensiune sa ii iau? Daca ma intrebati de buget, nu stiu ce sa va raspund. Persoana cu pricina tot imi zice ca isi doreste o chitara dar nu stiu daca pana la urma o sa ii placa si o sa ajunga ca decor in casa Daca puteti sa imi recomandati una care sa sune ok si sa o faca sa invete Numai bine!
Sympthom Posted August 16, 2012 Posted August 16, 2012 (edited) http://www.soundcrea...d-m-id4602.html Chitara nu e foarte mare , e usoara , si ieftina...Eu cred ca e potrivita pentru prietena ta ! Si ai un avantaj ca poti alege culorile ! brun degrade, negru, rosu degrade, mov foarte inchis, gri, verde, natural Edited August 16, 2012 by Sympthom
mike_KidLazy Posted August 16, 2012 Posted August 16, 2012 (edited) Am vazut ca sunt pe marimi, pentru o fata ce dimensiune sa ii iau? Daca e fata nu inseamna neaparat ca trebuie sa ii iei o chitara mica. Poate foarte bine sa cante si pe o acustica 4/4, eventual. Radea la un moment dat un prieten chitarist vazandu-ma cu o acustica in brate si zicea ca e mai mare chitara decat mine, ca mai repede mi s-ar potrivi o electrica (eu am 1,57m, lol ). Si totusi, cantam la ea bine mersi. Deci, se poate. Oricum, in ce priveste pretul, cred ca pentru moment ai putea sa te orientezi spre o Hora, avand in vedere ca e posibil sa se plictiseasca la un moment dat de chitara si sa o lase balta, deci nu cred ca are rost sa dai o caruta de bani acum pe o chitara. Daca ulterior descopera ca ii place si vrea sa continue, o sa isi ia ceva mai bun. Edited August 16, 2012 by mike KidLazy
Guest orio777 Posted August 16, 2012 Posted August 16, 2012 @Sympthom chitara pe care mi-ai aratato e acustica. Eu ma gandeam sa ii iau una clasica. Ce recomandati? Pe ce se invata mai usor, pe una clasica sau un acustica?
mike_KidLazy Posted August 16, 2012 Posted August 16, 2012 (edited) @Sympthom chitara pe care mi-ai aratato e acustica. Eu ma gandeam sa ii iau una clasica. Ce recomandati? Pe ce se invata mai usor, pe una clasica sau un acustica? E chitara acustica, dar cu forma de clasica, daca tot vroiai una mai mica. Chitara acustica are corzi de metal si griful putin mai ingust, pe cand cea clasica are corzi de nylon si griful mai lat. Usor de invatat nu prea e pe niciuna, mai ales cand esti la inceput. In principiu se recomanda sa incepi pe clasica, deoarece e un pic mai greu de cantat pe ea si iti formezi mai bine digitatia, ajuta sa-ti intaresti ca lumea buricele degetelor (toate corzile sunt groase, nu numai primele 3), iar daca doresti sa treci apoi pe acustica, va fi mai usor sa canti. Mie personal mi se pare mult mai comoda o acustica decat o clasica, insa de invatat, am invatat pe clasica. Dar de invatat poti sa inveti pe orice tip de chitara, fie ea clasica, acustica sau electrica. Totul e sa vrei. Edited August 16, 2012 by mike KidLazy
Guest orio777 Posted August 16, 2012 Posted August 16, 2012 Sa iau chitara asta clasica http://www.soundcreation.ro/chitare-chitari-clasice-cid180_2505/stagg-c542-bk-id9882.html sau chitara acustica propusa de @Sympthom http://www.soundcreation.ro/chitare-chitari-acustice-cid9_1702/hora-reghin-standard-m-id4602.html
'mnezău Posted August 16, 2012 Posted August 16, 2012 eu am 1,57m, lol Eu credeam ca e un desen poza ta de la profil, acum inteleg ca e fotografie... 1
Sympthom Posted August 16, 2012 Posted August 16, 2012 (edited) Pe stagg , corzile sunt mai moi dar griful mai lat , deci daca are o manuta mai mica , nu ar fi foarte comod pentru ea ! Dar de apasat nu trebuie sa apese foarte tare pe corzi daca sunt din nylon ... Deci pana la urma eu zic cum decizi tu... Desi hora este un pic mai ieftina ! EDIT: omg ? 1,57 ? Am 13 ani si am 1,60.. Hmm... dar ce ai patit de ai ramas asa mic ? Edited August 16, 2012 by Sympthom
mike_KidLazy Posted August 17, 2012 Posted August 17, 2012 Pe stagg , corzile sunt mai moi dar griful mai lat , deci daca are o manuta mai mica , nu ar fi foarte comod pentru ea ! Dar de apasat nu trebuie sa apese foarte tare pe corzi daca sunt din nylon ... Deci pana la urma eu zic cum decizi tu... Desi hora este un pic mai ieftina ! EDIT: omg ? 1,57 ? Am 13 ani si am 1,60.. Hmm... dar ce ai patit de ai ramas asa mic ? Hai c-o dau pe offtopic, dar na: uita-te oleaca in stanga postului asta, la "gender". Asta odata. A doua: ereditatea, bat-o vina... 1
Maltaker Posted August 22, 2012 Posted August 22, 2012 (edited) Esti fata ? Care-i legatura? o-o Eu am 13 ani si am 1,74. Tu ce ai patit de ai ramas asa "mic"? Edited August 22, 2012 by Geo Raileanu
Sympthom Posted August 23, 2012 Posted August 23, 2012 Pai 1,74 la 13 ani esti mult ... Romania, inaltimea medie barbati: 1.73 metri, femei: 1.64 metri.
Maltaker Posted August 23, 2012 Posted August 23, 2012 Pai 1,74 la 13 ani esti mult ... Romania, inaltimea medie barbati: 1.73 metri, femei: 1.64 metri. Inaltimea medie nu inseamna toata lumea, varul meu de exemplu are 1,81 si e in a 10-a. E deja offtopic. Btw si tu ai 13 ani >.>
Sympthom Posted August 23, 2012 Posted August 23, 2012 (edited) De parca nu mi-as fi dat seama ca inaltimea medie inseamna ca nu toata lumea si ca am 13 ani ... 1,74 la un copil de 13 ani este destul de mult in comparatie cu inaltimea medie.. Deci pot sa zic ca esti inalt ! Nu toata lumea e asa inalta sau scunda... Sorry de offtopic:) Edited August 23, 2012 by Sympthom
Radu Burcea Posted August 25, 2012 Posted August 25, 2012 (edited) Inaltimea medie nu inseamna toata lumea, varul meu de exemplu are 1,81 si e in a 10-a. E deja offtopic. Btw si tu ai 13 ani >.> Eu am 1,87 si nu mai comentez.NU CONTEAZA CAT DE INALT/SCUND ESTI daca te simti bine cu un anumit instrument. Discutia asta ar fi bine incheiata aici si revenit la "ce chitara sa imi iau" nu la discutii de TPU "eu am x ani si y cm.o fi bine?:-s"...ce dracu. Edited August 25, 2012 by radu_guitar96
the n0x Posted August 26, 2012 Posted August 26, 2012 Salut. Am si eu o intrebare, sper sa gasesc un pic de ajutor pe-aci! Am avut pana acum 2 chitari, un Epiphone Les Paul Special II (acum desfacut pentru revopsire) si un squier customizat caruia i -sa dus toat electronica pe apa sambetei. Ma gandesc sa imi iau o electrica noua si am un mare fetis pentru Les Paul-uri dar si o mare lipsa de $$$. Asa, am gasit un harley benton HBL500bk dintr-o bucata la un pret destul de bun si vreau sa aflu cateva pareri despre chitara.
'mnezău Posted August 26, 2012 Posted August 26, 2012 Orienteaza-te spre altceva, poate tot Epiphone.
the n0x Posted August 26, 2012 Posted August 26, 2012 M-am gandit la un epiphone dar tot ce-mi permit acum e un special II, iar eu mai am un special II... voi vedea...
'mnezău Posted August 26, 2012 Posted August 26, 2012 Dar ce te deranjeaza la Epiphone? In legatura cu Squier, daca are componentele stricate, nu inseamna ca trebuie sa o arunci. Cat timp nu are corpul sau gatul crapat, tot ce are pe ea se poate schimba pentru a-ti satisface exigentele. Pareri despre Harley Benton poate iti dau colegii care au avut, dar eu, dupa cate am auzit despre aceasta firma si dupa ce am vazut si unele , am decis sa stau departe de acest producator.
Guest Nicu Nistor Posted August 26, 2012 Posted August 26, 2012 vazut si unele , am decis sa stau departe de acest producator. Filmuletul asta explica intr-o oarecare masura si ChinaFobia mea
'mnezău Posted August 26, 2012 Posted August 26, 2012 Ok, ma bucur, Ti-ai gasit chitara facuta in Danemarca? Fugi si cauta!
FiveseveN Posted August 26, 2012 Posted August 26, 2012 , Deci obiecția principală e că respectiva chitară nu e identică cu și în special că nu arată ca un Telecaster? Newsflash, chitara se cheamă HBT1952, nu Telecaster. Dacă vrei un Tele, singurul producător de la care îl poți cumpăra e Fender. De asta e marcă înregistrată. În rest nu te poți plânge că nu primești o chitară ce nu-i ceea ce nu pretinde a fi. Modelul unei chitare nu e definit de forma corpului sau a headstock-ului sau de materialele din care e construită sau măcar de cum sună; e rezultatul unui proces de fabricație și de comunicare cu publicul care începe în creierul unui lutier, se termină în magazinul de desfacere și trece prin multe mâini, minți, utilaje, birouri, bănci și magazii pe parcurs.
'mnezău Posted August 26, 2012 Posted August 26, 2012 (edited) Da, 57, probabil asa au gandit astia de la HB, ca e mai ok sa iasa pickguard-ul din body. Asa au gandit ei problema. De asemenea, au gandit ca e bun gap-ul dintre neck si body. Iti tii pana acolo. Knob-urile e bine sa se invarta in gol. E fun. Nu ma refer la model, sa fie 1/1 copie Fender Telecaster. Asta conteaza prea putin. Sunt chestii pe care nu le-am intalnit la Squier, de exemplu, si vorbim de acelasi pret. Eu mi-am spus parerea. EU stau departe de HB-uri. Acum, daca exista fani HB care nu cumpara altceva, foarte bine. Doar ca nu i-am prea auzit sa laude chitarele astea... Edited August 26, 2012 by 'mnezãu
FiveseveN Posted August 26, 2012 Posted August 26, 2012 (edited) Eu ziceam de reviewer-ul din respectivul clip, nu de ce extragem fiecare ca fiind relevant din recenzia sa. Punctele enumerate de tine sunt într-adevăr pertinente în contextul comparației cu alternative din același price range. Dar subliniez în continuare că astfel de chitare doar seamănă cu anumite modele celebre, not that there's anything wrong with that, și că nu ar fi drept să le compari cu acestea, Edited August 26, 2012 by FiveseveN
Guest OXiD Posted August 27, 2012 Posted August 27, 2012 (edited) Da, 57, probabil asa au gandit astia de la HB, ca e mai ok sa iasa pickguard-ul din body. Asa au gandit ei problema. De asemenea, au gandit ca e bun gap-ul dintre neck si body. Iti tii pana acolo. Knob-urile e bine sa se invarta in gol. E fun. Nu ma refer la model, sa fie 1/1 copie Fender Telecaster. Asta conteaza prea putin. Sunt chestii pe care nu le-am intalnit la Squier, de exemplu, si vorbim de acelasi pret. Eu mi-am spus parerea. EU stau departe de HB-uri. Acum, daca exista fani HB care nu cumpara altceva, foarte bine. Doar ca nu i-am prea auzit sa laude chitarele astea... depinde de bafta si de noroc. Quote from wikipedia: Manufacture Harley Benton guitars are made in China by the manufacturer Saein, which produces guitars for Ibanez, Epiphone, and Peavey.[citation needed] sunt si modele ok. Eu am avut un HB si inca mai am unul. Is bune ca project guitars, intradevar cat dai atat face, dar daca esti dispus sa mai faci mici modificari sau retusari o sa fii "aspru" multumit. Ce-a ramas stock la al meu ii pickguardul, lemnaraia si bridge-ul + cordar. Daca ai bafta si nimeresti o lemnaraie decenta si un build quality la lemn decent e tot ce trebuie, de-aia e bine sa pipai inainte sa scoti banii din buzunar. Eu am avut noroc ca deh, l-am adus prin comanda si n-am avut posibilitate de alegere, dar daca schimbi electronica(depinde, eu am avut nevoie doar sa schimb dozele, n-am patit sa am poturile defecte), corzile originale, nut-ul cu unul bun(asta e la gust), tunerele(nu am avut probleme cu dezacordarea, fiind model cu bridge fix una la mana, dar vroiam sa fie pe negru sa se potriveasca cu restul chitarii la culoare), si un setup bunicel + nivelare la taste. Am observat ca ei nu se obosesc sa niveleasca tastele, ci prefera sa ridice corzile ca sa nu aiba buzz. Clever little asians. La a mea un incovenient mai delicat a fost tastiera care era cam aspra, lemon oil + steel wool face minuni. In final, daca tie iti place cum suna, rezoneaza acceptabil sau bine, iti place sa canti pe ea, iti e comoda s.a.m.d., nu conteaza ce scrie pe headstock sau cat ai dat pe ea. faptul ca nu are nume de marca pe ea, sau difera fata de original, is figuri de "strutz", in final tu esti cel care o sa o aprecieze. Edited August 27, 2012 by OXiD
Guest Nicu Nistor Posted August 27, 2012 Posted August 27, 2012 Ok, ma bucur, Ti-ai gasit chitara facuta in Danemarca? Fugi si cauta! Am gasit ceva http://www.elderly.com/books/items/570-1.htm ,dar nu este exact ceea ce ma asteptam sa fie,cu siguranta nu se poate canta la asa ceva,asa ca mi-am luat acel LTD ec 400 vf
Septi Posted August 27, 2012 Posted August 27, 2012 Legat de Harley Benton este vorba de total alt model...nu telecaster de 450 lei. Chitara de care vorbim costa 800 lei noua.Hai sa nu mai facem comentarii doar pe baza unui brand , ok? Am chitara respectiva si potentiometrele functioneaza perfect, electronica nu are nici o problema , fara fret buzz , gat drept. Chitara suna de banii ei.Nu te poti astepta sa sune "god mode" , insa suna acceptabil si nu am probleme cu ea.Dupa ce am achizitionat-o i-am facut un setup calumea si nu are nici o problema.
r0ckss Posted August 30, 2012 Posted August 30, 2012 (edited) Salut! Vreau o chitara electrica pentru metal si rock pana in 900 de lei ! merci! pss: o vreau noua. Edited August 30, 2012 by r0ckss
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now