FiveseveN

Din nou, un termen subiectiv precum "clean" nu prea are ce cãuta lângã niște cifre. Hai sã fim mai preciși: 1. Vorbeam de plaja dinamicã. Un semnal clean are dinamicã foarte mare: atacul inițial poate fi de 10 ori mai mare decât sustain-ul notei, cum a menționat și Arpi. Sã spunem cã un amplificator de 10 W cu un anumit difuzor/cab, în anumite condiții poate reproduce sustain-ul la volumul dorit. Dacã vrem ca acesta sã reproducã și attack-ul, e nevoie de o rezervã mare de putere: semnalul e de 10 ori mai mare, deci 10 W x 10 = 100 W. Altfel semnalul iese din plaja dinamicã disponibilã și va fi distorsionat. DAR spuneam cã distorsiunile de scurtã duratã au șansa sã nu fie detectate, deci poate nu-i nevoie de dinamicã de 10 ori mai mare, poate sunt suficienți 50 sau 30 W. Depinde care e punctul în care devine deranjantã distorsiunea (sau dimpotrivã). Și a fi "perceptibilã" sau "deranjantã" depinde și de alți factori pe lângã duratã și amplitudine: rãspunsul în frecvențã/raportul produselor de distorsiune, cât de repede și "elegant" intrã și iese amplificatorul din plaja dinamicã, nivelul general al volumului și altele. Deseori se folosesc compresoare pentru a limita dinamica, adicã a reduce diferența dintre attack și sustain. 2. De ce un semnal distorsionat antreneazã mai multã putere din același amplificator? Un exemplu e dat în expunerea de mai sus de pe Vintageamps: un semnal rectangular are de √2 (cca. 1,414) ori mai multã energie decât un semnal sinusoidal. Semnalele care ies dintr-o chitarã sau efect/preamplificator nu sunt atât de simple. Dar pe scurt cu cât e mai comprimat și mai distorsionat un semnal cu cât umple mai mult din puterea disponibilã. De asta se cheamã saturație: un semnal complet distorsionat, adicã rectangular, poartã energie maximã. Semnalul unei chitare "clean" are comparativ foarte puținã energie, mai ales din cauza faptului cã nu e un asalt sonor constant (precum semnalul de la un fuzz de ex.) ci e format din attack-uri rãzlețe și zone de energie mai micã (sustain) între ele. E probabil unul dintre puținele lucruri din discuția asta pe care le putem observa intuitiv : observați cum semnalul de sus (clean) are "suprafața" mult mai micã, deși valorile maxime ale celor douã semnale sunt identice, adicã opereazã în aceeași plajã dinamicã. Dacã n-ai înțeles ce spune Teemu voi încerca sã rezum, chit cã mã repet a suta oarã: Presupunem cã toți ceilalți factori rãmân constanți, și se poate observa cã nu-i ușor datoritã numãrului lor. Amplificatoarele (de putere) pe lampã sunt de obicei construite în așa fel încât semnalul care iese din plaja dinamicã nu e retezat instant ci e comprimat mai gradual (ceea ce numim soft clipping). Din acest motiv distorsiunea produsã e mult mai puțin perceptibilã (v. mai sus). Deci un amplificator pe lampã va pãrea cã are plaja dinamicã mai mare, deși puterea disponibilã nu e mai mare. Faptul cã genul acesta de distorsiune produce armonice de ordin mai mic nu genereazã imediat senzația de distorsiune ci de "mai tare". Spune precis ce-am spus și eu. Mai existã nelãmuriri?

Da, merci pt. completări. Am încercat să nu intru prea mult în detalii și excepții pentru a putea forma o imagine generală cât mai clară. Ideea principală e de a explica care-i legătura dintre puterea unui amp și "volumul" său.

Da, sã disparã sunt slabe șanse Dar sper sã se mai clarifice lucrurile. Sound Pressure Level Descrie într-un mod obiectiv energia undelor sonore, în cazul nostru a celor create de difuzoare. Se mãsoarã practic deviația presiunii fațã de valoarea de bazã (presiunea atmosfericã). Spuneam cã amplificatoarele antreneazã o anumitã energie în difuzoare; difuzoarele transformã aceastã energie electricã în lucru mecanic, "mișcând" un volum de aer. De fapt se formeazã zone de presiune pozitivã și negativã care se propagã, asta e o undã sonorã. Deci cu cât mai multã energie electricã bagi în difuzor, cu atât mai multã energie sonorã obții, nu? Da, dar relația nu e liniarã. Diferite difuzoare au diferite valori ale eficienței cu care efectueazã aceastã transformare. Aceastã valoare e numitã sensibilitate, de multe ori "sensibilitate SPL" sau, ca sã fie mai confuzã treaba, doar "SPL". Sensibilitatea e notatã ca "decibeli SPL" mãsurați la 1 metru distanțã (pe axa de simetrie a difuzorului) cu 1 W de putere debitat, de exemplu 95 dB (SPL) @ 1 W @ 1 m. Mai multe detalii pe Wikipedia: http://en.wikipedia.org/wiki/Loudspeaker#Efficiency_vs._sensitivity Și diferite difuzoare au diferite eficiențe la diferite frecvențe: asta definește rãspunsul în frecvențã a difuzorului, ceea ce pentru chitariști înseamnã diferențele timbrale dintre diverse modele. Observați cã "dB" sunt un sistem de exprimare a valorilor pe o scarã logaritmicã. O diferențã de 3 dB e în general consideratã a însemna "de douã ori mai tare", which brings us to: Volumul (intensitatea sonorã) Este o apreciere subiectivã a amplitudinii unui sunet și depinde de mai mulți factori: Presiunea (SPL) despre care vorbeam mai devreme. Din nou, relația nu e liniarã ci aproximativ exponențialã, iar exponentul e 0,6. Conținutul în frecvențã. Am tot vorbit despre efectul Fletcher-Munson. Pe scurt, suntem mult (MULT!) mai sensibili la frecvențe medii decât joase și foarte înalte. De ce? Pentru cã aici "rezidã" vocea umanã și e importantã comunicarea dintre noi. Și desigur sensibilitatea se înrãutãțește odatã cu vârsta și expunerea la sunete puternice, și nu în mod egal pentru toate frecvențele. Durata sunetului: sistemul auditiv integreazã amplitudinea sunetului, așa cã sunete de scurtã duratã (sub cca, 1 secundã) nu par la fel de intense. Dinamica sunetului: semnalele comprimate sunã mai tare... pentru cã chiar sunt. Dar limitarea extremã poate masca distorsiunea dacã e de scurtã duratã și viceversa, semnalele distorsionate conferã senzația de volum puternic. Iar în contextul unei melodii, de exemplu, cred cã sunteți conștienți de rolul contrastului (în materie de volum). Acustica mediului de audiție, i.e. cât de reverberantã și rezonantã e camera în care se face evaluarea, unde e cazul. Apoi acustica influențeazã rãspunsul în frecvențã, durata și dinamica și potențeazã efectele relevante. Alte efecte psihoacustice și dispoziția generalã a observatorului: pânã acum am vorbit în mare de aprecierea amplitudinii unui sunet izolat, dar povestea devine mult mai complicatã când îl considerãm comparativ cu alte surse. Și desigur totul sunã mult mai tare decât ar trebui când ești mahmur As always, întrebãrile și comentariile sunt binevenite.

Voi încerca sã ofer o prezentare sistematicã a acestor trei aspecte și a relației dintre ele, care e aparent o sursã semnificativã de confuzie. Vorbim desigur despre amplificatoare, și nu neapãrat despre cele de chitarã, noțiunile fiind universale. S-o luãm deci cu începutul. Puterea Este în multe feluri caracteristica esențialã a unui amplificator (de putere) și ne spune câtã energie electricã poate antrena printr-o anumitã sarcinã. Este de obicei exprimatã în Wați, unde 1 W = 1 V x 1 A. Puteți observa cã în sine nu oferã foarte multã informație utilã unui chitarist; de asta e nevoie sã avem întreaga imagine de ansamblu înainte de a putea trage o concluzie. Trebuie sã fac o observație, însã: puterea unui amplificator descrie capacitatea sa maximã! Un amplificator de 100 W nu e intrinsec mai "zgomotos" decât unul de 10 W ci doar are potențialul de a fi. Aproape toate amplificatoarele oferã un control de volum, așa cã și un amplificator de putere mare poate fi folosit la volum mic. Noțiuni conexe: Plaja sau gama dinamicã Un amplificator multiplicã semnalul: dacã îi oferi semnal mic iese semnal mic. Dacã oferi semnal mare iese semnal mare. Dacã oferi semnal prea mare, amplificatorul nu are suficientã putere pentru a-l reda, așa cã apare distorsiunea. Intervalul de la zero la nivelul maxim de semnal ce poate fi reprodus fãrã distorsiune (adicã în regim liniar) îl numim plaja dinamicã. Amplificatoarele de instrument pe lãmpi sunt deseori folosite în afara acestei limite pentru cã distorsiunea (controlatã) e o caracteristicã doritã în acest caz. Distorsiunea amplificatoarelor de putere pe tranzistori de obicei nu are caracteristici plãcute așa cã e evitatã. Asta nu-i o problemã pentru cã e mult mai ieftin sã construiești o putere pe tranzistori mai mare (și rezultatul e mai eficient și mai portabil), și deci sã obții astfel un amplificator cu plajã dinamicã mai mare. Însã amplificatoarele moderne rareori își "genereazã" distorsiunea doar în partea de putere. E.g. tonurile de metal și rock modern sunt în esențã definite de distorsiunea de preamplificator. Câteva concluzii succinte: Dacã vrei semnal curat la volum mare ai nevoie de un amplificator puternic (cu plajã dinamicã mare). Dacã vrei distorsiune de final (pe lampã) la volum mic ai nevoie de un amplificator de putere micã (cu plajã dinamicã redusã). Dacã obții distorsiunea strict pe alte cãi (efecte, procesoare, preamplificatoare și alte formatoare de ton), nu te intereseazã distorsiunea finalelor, adicã folosești amplificatorul în regim liniar (cum o fac marea majoritate a celor pe tranzistori și câteva din cele pe lãmpi). Mai multe despre dinamicã, gain și distorsiune la AMZ: http://www.muzique.com/lab/boost.htm și Wikipedia: http://en.wikipedia.org/wiki/Dynamic_range#Audio Power scaling De mai bine de 20 de ani avem la dispoziție aceastã tehnologie dar producãtorii de amplificatoare doar recent s-au gândit s-o adopte. Și când au început, au fãcut-o în masã. Spuneam cã pentru a obține distorsiunea caracteristicã a finalelor pe lampã la un volum rezonabil de mic e nevoie de un amplificator de putere micã. Ei bine, power scaling e o facilitate care permite reducerea plajei dinamice a unui amplificator astfel încât sã se poatã obține aceastã distorsiune la practic orice volum (mai mic adicãtelea, nu mai mare decât ar fi altfel posibil). Dar spuneam cã asta e relevant doar pentru amplificatoarele cu final pe lampã; de ce vedem acest control și la amplificatoare pe tranzistori? În cazul lor, efectele sunt simulate pentru a ajunge la caracteristici similare. Mãsurarea puterii Vorbeam recent despre cum se mãsoarã puterea unui amplificator. De obicei se oferã o cifrã nominalã care descrie puterea maximã "curatã", adicã în regim liniar (despre care vorbeam mai sus). Spun "nominalã" pentru cã în funcție de toleranțele componentelor folosite (e.g. ce lãmpi sunt instalate), temperaturã, impedanța difuzoarelor, tensiunea de la rețea etc. valoarea realã dintr-un anumit moment poate varia. La amplificatoare unde liniaritatea e mai importantã (e.g. un sistem home cinema sau de monitorizare) se specificã și precis la ce nivel de distorsiune e mãsuratã puterea, de exemplu 15 W @ 0,1% THD, 20 W @ 10% THD. Mãsurãtoarea se face de obicei având ca sursã de semnal o undã sinus (deseori de 1 KHz) și rezultatul e "valoarea efectivã", adicã RMS. Se pot oferi și alte valori, precum puterea maximã instantanee, care e mult mai mare dar mult mai puțin relevantã pentru aplicațiile noastre: ea ne spune cât poate debita un anumit amplificator pentru o perioadã extrem de scurtã (specificatã și ea) fãrã sã se ardã sau sã intre în protecție pentru a evita asta.

Cred c-ar trebui oferită povestea de la cap la coadă, altfel se pierde prin astfel de thread-uri lungi ca multe alte informații utile. Voi încerca să scriu ceva mai pe larg.

Și culoarea, și mirosul și gustul și alte inumerabile aspecte diferă dar nu asta era întrebarea. Vio, colegul ggedamed era sarcastic Știu că poate fi greu de redat tonul în scris; poate trebuia să exagereze mai mult. Sau, cine știe? Aparent lumea acceptă fără probleme și afirmații mai gogonate.

Cool story, bro'. E ca povestea aia, "Ce e mai greu, o tonă de plumb sau o tonă de pene?".

Omule, dacă vrei caută discuțiile în care am explicat precis care sunt factorii care contribuie la senzația de volum, ce legătură are cu SPL-ul, puterea, răspunsul în frecvență ș.a.m.d.. Eu nu mai am timp să mă repet de fiecare dată când emite cineva o prostie.

Am să vin să-ți dau cu multimetrul de cap. Sau cu cartea de fizică. Sau mai bine amândouă.

"Clean" și "distorsionat" sunt aprecieri subiective cu care lucreazã chitariștii, nu inginerii. Puterea se specificã la un anumit nivel de distorsiune! De obicei se oferã și cel puțin un grafic care descrie și relația dintre puterea debitatã și distorsiune. Iatã un exemplu de la TDA2030: Ați vãzut așa ceva la un amplificator de chitarã? Nu? De ce? Chitaristul de rând nu știe nici relația dintre putere și intensitatea sonorã, d'apoi relevanța distorsiunii și efectele sale psihoacustice în toatã povestea asta. Așa cã producãtorii atașeazã acestor amplificatoare o putere nominalã mai aproape sau mai departe de realitate iar noi discutãm despre cum "X wați pe lampã înseamnã Y wați pe tranzistori" sau "X wați distorsionați înseamnã Y wați clean". Succesuri!

Sunt sute de modele de combo-uri de chitară. Dacă folosești unul 1x15" (sau 2x15" dacă găsești) probabil va suna ca un bas. Dacă folosești un Champ cu difuzor de 6" probabil nu. Deci încercați să nu mai generalizați!

De ce ai presupune că scopul lor e să ajungă pe scenă (ca interpreți)? Măi, bine că nu te-a pus să dai probă la română.

Wait, what ?! Vorba lui Yoda, "Truly wonderful, the mind of a child is".

După ce criterii ai aplicat această judecată?

Ai încercat IK Multimedia Tech Support?

Amplificatorul multiplică semnalul. Îi dai semnal mic, iese semnal mic. Da. El așteaptă un semnal cam de zece ori mai mare decât ce iese din chitară. Dacă treci întâi chitara prin procesor e OK, acesta funcționează ca preamp.

De obicei da. Dar n-am spus "prin bucla de efecte" ci în poweramp, adică în FX return. Poți încerca eventual și prin buclă, pe canalul clean al amplificatorului (presupun că are): chitară -> intrarea de instrument a amplificatorului ... fx send -> procesor -> fx return. Și astfel să folosești mai puțin gain din procesor, atâta timp cât primește un semnal mai puternic. Poate astfel vei scăpa de gating. Ce tot ai cu lămpile, omule? Zici că vrei să scapi de frecvențe înalte. Distorsiunea (fie că e pe lampă sau nu) le adaugă. Nu se întâmplă nimic dacă înfingi o lampă într-un punct arbitrar în traseul semnalului.

Luminează-mă, te rog. Te-ai lămurit cum e treaba cu ecuația aia?

Și în ce configurație îl folosești? Încearcă să eviți cabsim-ul lui prin una din aceste variante: Intri din Zoom în FX return-ul amplificatorului. Dacă nu ai posibilități de miking: conectezi la PC (bănuiesc că funcționează ca interfață audio) și folosești un efect de convolution gen LeCab pentru cabsim. Asta în caz că într-adevăr categoric nu se poate rezolva din filtrele procesorului. Ai încercat un lowpass de ordin 1 sau 2 între 5 și 8 KHz? Ai posibilitatea asta?

Înainte de a putea propune soluții cred că ar fi util să știm despre ce procesor e vorba.

Maică, tu cu cine faci matematica? Da, o foloseau/folosesc și Vai și Satriani și mulți alții. După ce termini de învățat ecuațiile de gradul I ia interesează-te în ce circumstanțe o folosesc aceștia. Tare mă tem că nu prea seamănă cu situația tânărului metalic.

Nu.

Înainte sau după distorsiune? Depinde desigur de ce vrei să faci: de reperele stilistice și restul mixajului. Iar mediile "e complexă și are multe aspecte", una e să tai sau să amplifici la 300 Hz și alta la 2500 Hz. Aici e foarte precisă urechea, un filtru relativ subtil poate deveni caracteristica principală a "tonului". Bufetul tonal din zona metaliferă e foarte divers astăzi, de la la Line 6-urile gâtuite la începuturile Slipknot-ului.

Păi e frumos dar, vorba ta, n-ai reinventat roata. Mulți din tabăra "brutalităților" folosim seturi de 7 pe chitare cu 6; GFR (și nu numai) are acordaj de 8 pe 6, deși nu știu ce combinație de corzi e. Am acordat o chitară și în E1. Deci... welcome to the club?

dudule, e abia a doua pagină. Vedem pe la a douăzecea. OK, deci să zicem că ai stabilit o corelație. Asta poate însemna că: Un efect e cauzat de celălalt, dar care pe care? Cântă prost pentru că au scule sau au scule pentru că cântă prost? Există o cauză comună: poate un individ a avut un accident la locul de muncă ce-l împiedică să "cânte bine", dar a fost compensat și din bani și-a luat "scule". Efectele sunt complet independente și poate chiar corelația e iluzorie. "Nu știu să cânte" după standardele tale. Pentru fanii lor știu, și încă cum! Și dacă n-ar avea fani pesemne n-ar urca pe scenă. Deși nu-i nimic condamnabil nici dacă perseverezi fără a fi apreciat. Acum se face mai multă muzică, pentru că mijloacele de producție sunt mai accesibile. Se poate argumenta că în trecut trebuia să te străduiești mai mult pentru a fi promovat, pentru a urca pe scenă, și în acest mod se "filtrau" cei mai puțin motivați. Dar faptul că și cei mai "slabi" au șansa de a fi ascultați nu-i împiedică pe cei mai motivați s-o facă: beneficiile sunt universale, nu sunt avantajați doar cei care "nu știu să cânte". Cine dorește să speculeze moda e liber s-o facă, cine vrea să cumuleze o înțelegere consistentă a muzicii din nou e liber, iar cine e candid și se întâmplă să fie foarte apreciat poate deveni următorul Brian May sau Hetfield sau cine vreți. Iar faptul că-ți place sau nu ție ce se produce acum ține doar de valorile tale. Deci nu poți spune "se făcea muzică mai bună" ci "se făcea muzică ce-mi place mie mai mult".