FiveseveN

Ah, foarte bine atunci. Eu sunt cam ocupat cu mutatul săptămâna viitoare dar cred că te pot ajuta. Dacă ai putea veni cu chitara ar fi excelent. Dacă nu, te descurci să-l instalezi? N-ar fi foarte complicat, dar îți trebuie pistol de lipit.

Repet, manopera e partea esențială. Așa că dacă găsești un electronist entuziast ai toate șansele să ieși mai ieftin decât pe eBay. De exemplu dacă erai din Iași te rezolvam eu.

Corect, materialul nu e intrinsec bun sau rău ci poate fi sau nu potrivit aplicației. Pe lângă asta, tu doar presupui: presupui că X e mai șmecher decât Y pentru că e mai scump. Zici că "ai citit mult" despre potențiometre; unde sunt argumentele bazate pe cunoștințele tehnice astfel dobândite? Revenind la oile noastre... Am făcut repede o versiune "modernă" a acestui efect. Curba verde reprezintă răspunsul simulat al circuitului original, iar cea roșie al versiunii mele, cu operaționale: Se poate aduce și mai aproape dacă folosiți valori mai puțin comune; eu am încercat să-l fac cât mai simplu și totuși robust. Oricum consider că 1-2 dB deviație nu-i semnificativă în acest caz. Schema: Layout-ul (32 x 25 mm) se poate face pe perfboard. Dacă aveți mijloacele pentru a coroda propriile plăci probabil vă descurcați să modificați layout-ul pentru a-l face mai compact dacă e nevoie: În paralel cu C3 am lăsat loc pentru a introduce diode în antiparalel (eventual pe un comutator). Operaționalul se poate alege după gusturi, desigur. Arhivă cu fișierele EAGLE 6: ecboost.zip

Cum ai ajuns la concluzia că e "calumea" (și celălalt nu)? Faptul că un produs e mai scump decât altul rezultă că e superior? Nu zic că pot-urile la 1 leu sunt neapărat cele mai bune pentru această aplicație. Se găsesc însă unele excelente pe la 1 EUR. Cele de 10 EUR ce oferă în plus?

Dimpotrivă, înțeleg poziția expusă. Dar după cum poate oricine observa, chitariștii nu consideră doar judecăți estetice (de care nu m-am legat niciodată), mai au și judecăți practice. Oricât ar fi sclavi "tonului" și intuiției și prejudecăților și brand loyalty-ului și cultului eroilor lor tot există o voce care întreabă "Dar de ce amplificatorul ăsta costă de 10 ori mai mult decât celălalt?".

Adică așa? http://www.vascip.bizoo.ro/vanzare/82460/Potentiometru-rotativ-dublu

Și cei care fac pedagogie în care categorie se încadrează?

La fel cum mașinile mai grele decât aerul nu vor zbura niciodată?

Eu vroiam să spun că manopera, carcasa și electromecanica (deși nu e cazul aici), R&D-ul, marketing-ul și diverse operațiuni logistice costă mai mult decât componentele electronice, dar presupun că sunt incluse în ideea de mai sus. Circuitul e simplu, poate fi realizat de o persoană cu cunoștințe și echipament minime. Chiar aș spune că se poate moderniza și simplifica în plus.

Sigur că se poate, costă vreo 10 lei piesele (ca în cazul multor efecte de altfel).

Deci problema ta care e? Că devin chitariștii mai educați și nu le mai poți vinde povești? N-aș vrea să rămân cu ideea asta dar e singura pe care mi-o oferi. E foarte simplu: când cineva spune o prostie trebuie identificată ca atare. De ce? Într-un efort, probabil futil, de a opri răspândirea mitologiei și prejudecăților. Explică-mi ce e rău în asta.

A apărut MC Music. S-a mărit considerabil numărul modelelor pe care le poți proba.

Exact, asta aș spune cã e diferența fundamentalã, intrinsecã elementelor active (lãmpi și tranzistori). Asta nu înseamnã cã nu poți face un poweramp pe tranzistori cu soft clipping (cum a menționat Teemu) sau unul pe lãmpi cu hard clipping. Repet, eu mã refer la ce se "poartã" acum în general pe piațã; dacã ar fi suficient de rãspândite excepțiile n-ar mai fi excepții. Acum, de ce se folosesc amplificatoarele pe tranzistori în regim liniar în loc sã se implementeze circuite cu soft clipping? Convenience & cost: existã amplificatoare monolitice (chipamps, operaționale de putere, gen LM3886) și e foarte ușor sã dezvolți un etaj de putere pe baza lor. Timpul inginerilor electroniști, timpul dedicat dezvoltãrii și testãrii unui amplificator mai "șmecher" costã. Control: multe sunt "modelling amps", unde "tonul" e exclusiv sculptat de preamplificator (care e un procesor). N-ai vrea sã "strici" ce s-au chinuit programatorii sã facã distorsionându-le semnalul. Observați cã la procesoare gen Axe Fx se poate dezactiva simularea de poweramp astfel încât sã-l poți folosi cu un poweramp pe lãmpi "adevãrat" dacã dorești, fãrã sã se batã cap în cap. "Amplificatoarele modelatoare digitale" sunt de obicei în format de combo, deci sisteme integrate. și rareori oferã aceastã opțiune. Puterea pe tranzistori e ieftinã, mult mai ieftinã decât pe lãmpi. Deci dacã ai nevoie de mai multã dinamicã folosești pur și simplu o putere mai mare. De asta existã amplificatoare gen Marshall Mode Four de 350 W.

Nu greșești deloc (desigur, ceteris paribus). Chestia e că oamenii fac aceste aprecieri cu urechea, nu cu multimetrul și analizorul de distorsiuni (not that there's anything wrong with that, numai că n-ar trebui să tragă concluzii categorice). Când cânți la chitară și setezi controlul de "Gain" n-ai de unde să știi când ai ajuns la 1% THD, mai ales când caracterul distorsiunii diferă de la un amplificator la altul.

Aș fi și eu interesat să aflu mai multe despre această "compatibilitate" a dozelor.

Dacă citești pe sărite normal că nu se leagă. Nu numai că sunt fraze diferite (cea cu saturația completă/semnalul dreptunghiular și cea cu ordinul armonicelor lămpilor "forțate"), sunt răspunsuri la întrebări diferite. Sunt cinci paragrafe și o imagine între ele!

Mai cum?

Pot cere și eu să fie șterse post-urile pe lângă subiect, așa cum au fost șterse și ale mele cu alte ocazii? Când cineva nu înțelege și am timp încerc să explic altfel. Când cineva nu vrea să înțeleagă n-am ce-i face.

Vezi că am deschis un thread tocmai pentru oameni ca tine. Cu "procentajul din semnal" vizavi de clase ești chiar comic. Te sfătuiesc să te mai informezi pentru a înțelege de ce.

Din nou, un termen subiectiv precum "clean" nu prea are ce cãuta lângã niște cifre. Hai sã fim mai preciși: 1. Vorbeam de plaja dinamicã. Un semnal clean are dinamicã foarte mare: atacul inițial poate fi de 10 ori mai mare decât sustain-ul notei, cum a menționat și Arpi. Sã spunem cã un amplificator de 10 W cu un anumit difuzor/cab, în anumite condiții poate reproduce sustain-ul la volumul dorit. Dacã vrem ca acesta sã reproducã și attack-ul, e nevoie de o rezervã mare de putere: semnalul e de 10 ori mai mare, deci 10 W x 10 = 100 W. Altfel semnalul iese din plaja dinamicã disponibilã și va fi distorsionat. DAR spuneam cã distorsiunile de scurtã duratã au șansa sã nu fie detectate, deci poate nu-i nevoie de dinamicã de 10 ori mai mare, poate sunt suficienți 50 sau 30 W. Depinde care e punctul în care devine deranjantã distorsiunea (sau dimpotrivã). Și a fi "perceptibilã" sau "deranjantã" depinde și de alți factori pe lângã duratã și amplitudine: rãspunsul în frecvențã/raportul produselor de distorsiune, cât de repede și "elegant" intrã și iese amplificatorul din plaja dinamicã, nivelul general al volumului și altele. Deseori se folosesc compresoare pentru a limita dinamica, adicã a reduce diferența dintre attack și sustain. 2. De ce un semnal distorsionat antreneazã mai multã putere din același amplificator? Un exemplu e dat în expunerea de mai sus de pe Vintageamps: un semnal rectangular are de √2 (cca. 1,414) ori mai multã energie decât un semnal sinusoidal. Semnalele care ies dintr-o chitarã sau efect/preamplificator nu sunt atât de simple. Dar pe scurt cu cât e mai comprimat și mai distorsionat un semnal cu cât umple mai mult din puterea disponibilã. De asta se cheamã saturație: un semnal complet distorsionat, adicã rectangular, poartã energie maximã. Semnalul unei chitare "clean" are comparativ foarte puținã energie, mai ales din cauza faptului cã nu e un asalt sonor constant (precum semnalul de la un fuzz de ex.) ci e format din attack-uri rãzlețe și zone de energie mai micã (sustain) între ele. E probabil unul dintre puținele lucruri din discuția asta pe care le putem observa intuitiv : observați cum semnalul de sus (clean) are "suprafața" mult mai micã, deși valorile maxime ale celor douã semnale sunt identice, adicã opereazã în aceeași plajã dinamicã. Dacã n-ai înțeles ce spune Teemu voi încerca sã rezum, chit cã mã repet a suta oarã: Presupunem cã toți ceilalți factori rãmân constanți, și se poate observa cã nu-i ușor datoritã numãrului lor. Amplificatoarele (de putere) pe lampã sunt de obicei construite în așa fel încât semnalul care iese din plaja dinamicã nu e retezat instant ci e comprimat mai gradual (ceea ce numim soft clipping). Din acest motiv distorsiunea produsã e mult mai puțin perceptibilã (v. mai sus). Deci un amplificator pe lampã va pãrea cã are plaja dinamicã mai mare, deși puterea disponibilã nu e mai mare. Faptul cã genul acesta de distorsiune produce armonice de ordin mai mic nu genereazã imediat senzația de distorsiune ci de "mai tare". Spune precis ce-am spus și eu. Mai existã nelãmuriri?

Da, merci pt. completări. Am încercat să nu intru prea mult în detalii și excepții pentru a putea forma o imagine generală cât mai clară. Ideea principală e de a explica care-i legătura dintre puterea unui amp și "volumul" său.

Da, sã disparã sunt slabe șanse Dar sper sã se mai clarifice lucrurile. Sound Pressure Level Descrie într-un mod obiectiv energia undelor sonore, în cazul nostru a celor create de difuzoare. Se mãsoarã practic deviația presiunii fațã de valoarea de bazã (presiunea atmosfericã). Spuneam cã amplificatoarele antreneazã o anumitã energie în difuzoare; difuzoarele transformã aceastã energie electricã în lucru mecanic, "mișcând" un volum de aer. De fapt se formeazã zone de presiune pozitivã și negativã care se propagã, asta e o undã sonorã. Deci cu cât mai multã energie electricã bagi în difuzor, cu atât mai multã energie sonorã obții, nu? Da, dar relația nu e liniarã. Diferite difuzoare au diferite valori ale eficienței cu care efectueazã aceastã transformare. Aceastã valoare e numitã sensibilitate, de multe ori "sensibilitate SPL" sau, ca sã fie mai confuzã treaba, doar "SPL". Sensibilitatea e notatã ca "decibeli SPL" mãsurați la 1 metru distanțã (pe axa de simetrie a difuzorului) cu 1 W de putere debitat, de exemplu 95 dB (SPL) @ 1 W @ 1 m. Mai multe detalii pe Wikipedia: http://en.wikipedia.org/wiki/Loudspeaker#Efficiency_vs._sensitivity Și diferite difuzoare au diferite eficiențe la diferite frecvențe: asta definește rãspunsul în frecvențã a difuzorului, ceea ce pentru chitariști înseamnã diferențele timbrale dintre diverse modele. Observați cã "dB" sunt un sistem de exprimare a valorilor pe o scarã logaritmicã. O diferențã de 3 dB e în general consideratã a însemna "de douã ori mai tare", which brings us to: Volumul (intensitatea sonorã) Este o apreciere subiectivã a amplitudinii unui sunet și depinde de mai mulți factori: Presiunea (SPL) despre care vorbeam mai devreme. Din nou, relația nu e liniarã ci aproximativ exponențialã, iar exponentul e 0,6. Conținutul în frecvențã. Am tot vorbit despre efectul Fletcher-Munson. Pe scurt, suntem mult (MULT!) mai sensibili la frecvențe medii decât joase și foarte înalte. De ce? Pentru cã aici "rezidã" vocea umanã și e importantã comunicarea dintre noi. Și desigur sensibilitatea se înrãutãțește odatã cu vârsta și expunerea la sunete puternice, și nu în mod egal pentru toate frecvențele. Durata sunetului: sistemul auditiv integreazã amplitudinea sunetului, așa cã sunete de scurtã duratã (sub cca, 1 secundã) nu par la fel de intense. Dinamica sunetului: semnalele comprimate sunã mai tare... pentru cã chiar sunt. Dar limitarea extremã poate masca distorsiunea dacã e de scurtã duratã și viceversa, semnalele distorsionate conferã senzația de volum puternic. Iar în contextul unei melodii, de exemplu, cred cã sunteți conștienți de rolul contrastului (în materie de volum). Acustica mediului de audiție, i.e. cât de reverberantã și rezonantã e camera în care se face evaluarea, unde e cazul. Apoi acustica influențeazã rãspunsul în frecvențã, durata și dinamica și potențeazã efectele relevante. Alte efecte psihoacustice și dispoziția generalã a observatorului: pânã acum am vorbit în mare de aprecierea amplitudinii unui sunet izolat, dar povestea devine mult mai complicatã când îl considerãm comparativ cu alte surse. Și desigur totul sunã mult mai tare decât ar trebui când ești mahmur As always, întrebãrile și comentariile sunt binevenite.

Voi încerca sã ofer o prezentare sistematicã a acestor trei aspecte și a relației dintre ele, care e aparent o sursã semnificativã de confuzie. Vorbim desigur despre amplificatoare, și nu neapãrat despre cele de chitarã, noțiunile fiind universale. S-o luãm deci cu începutul. Puterea Este în multe feluri caracteristica esențialã a unui amplificator (de putere) și ne spune câtã energie electricã poate antrena printr-o anumitã sarcinã. Este de obicei exprimatã în Wați, unde 1 W = 1 V x 1 A. Puteți observa cã în sine nu oferã foarte multã informație utilã unui chitarist; de asta e nevoie sã avem întreaga imagine de ansamblu înainte de a putea trage o concluzie. Trebuie sã fac o observație, însã: puterea unui amplificator descrie capacitatea sa maximã! Un amplificator de 100 W nu e intrinsec mai "zgomotos" decât unul de 10 W ci doar are potențialul de a fi. Aproape toate amplificatoarele oferã un control de volum, așa cã și un amplificator de putere mare poate fi folosit la volum mic. Noțiuni conexe: Plaja sau gama dinamicã Un amplificator multiplicã semnalul: dacã îi oferi semnal mic iese semnal mic. Dacã oferi semnal mare iese semnal mare. Dacã oferi semnal prea mare, amplificatorul nu are suficientã putere pentru a-l reda, așa cã apare distorsiunea. Intervalul de la zero la nivelul maxim de semnal ce poate fi reprodus fãrã distorsiune (adicã în regim liniar) îl numim plaja dinamicã. Amplificatoarele de instrument pe lãmpi sunt deseori folosite în afara acestei limite pentru cã distorsiunea (controlatã) e o caracteristicã doritã în acest caz. Distorsiunea amplificatoarelor de putere pe tranzistori de obicei nu are caracteristici plãcute așa cã e evitatã. Asta nu-i o problemã pentru cã e mult mai ieftin sã construiești o putere pe tranzistori mai mare (și rezultatul e mai eficient și mai portabil), și deci sã obții astfel un amplificator cu plajã dinamicã mai mare. Însã amplificatoarele moderne rareori își "genereazã" distorsiunea doar în partea de putere. E.g. tonurile de metal și rock modern sunt în esențã definite de distorsiunea de preamplificator. Câteva concluzii succinte: Dacã vrei semnal curat la volum mare ai nevoie de un amplificator puternic (cu plajã dinamicã mare). Dacã vrei distorsiune de final (pe lampã) la volum mic ai nevoie de un amplificator de putere micã (cu plajã dinamicã redusã). Dacã obții distorsiunea strict pe alte cãi (efecte, procesoare, preamplificatoare și alte formatoare de ton), nu te intereseazã distorsiunea finalelor, adicã folosești amplificatorul în regim liniar (cum o fac marea majoritate a celor pe tranzistori și câteva din cele pe lãmpi). Mai multe despre dinamicã, gain și distorsiune la AMZ: http://www.muzique.com/lab/boost.htm și Wikipedia: http://en.wikipedia.org/wiki/Dynamic_range#Audio Power scaling De mai bine de 20 de ani avem la dispoziție aceastã tehnologie dar producãtorii de amplificatoare doar recent s-au gândit s-o adopte. Și când au început, au fãcut-o în masã. Spuneam cã pentru a obține distorsiunea caracteristicã a finalelor pe lampã la un volum rezonabil de mic e nevoie de un amplificator de putere micã. Ei bine, power scaling e o facilitate care permite reducerea plajei dinamice a unui amplificator astfel încât sã se poatã obține aceastã distorsiune la practic orice volum (mai mic adicãtelea, nu mai mare decât ar fi altfel posibil). Dar spuneam cã asta e relevant doar pentru amplificatoarele cu final pe lampã; de ce vedem acest control și la amplificatoare pe tranzistori? În cazul lor, efectele sunt simulate pentru a ajunge la caracteristici similare. Mãsurarea puterii Vorbeam recent despre cum se mãsoarã puterea unui amplificator. De obicei se oferã o cifrã nominalã care descrie puterea maximã "curatã", adicã în regim liniar (despre care vorbeam mai sus). Spun "nominalã" pentru cã în funcție de toleranțele componentelor folosite (e.g. ce lãmpi sunt instalate), temperaturã, impedanța difuzoarelor, tensiunea de la rețea etc. valoarea realã dintr-un anumit moment poate varia. La amplificatoare unde liniaritatea e mai importantã (e.g. un sistem home cinema sau de monitorizare) se specificã și precis la ce nivel de distorsiune e mãsuratã puterea, de exemplu 15 W @ 0,1% THD, 20 W @ 10% THD. Mãsurãtoarea se face de obicei având ca sursã de semnal o undã sinus (deseori de 1 KHz) și rezultatul e "valoarea efectivã", adicã RMS. Se pot oferi și alte valori, precum puterea maximã instantanee, care e mult mai mare dar mult mai puțin relevantã pentru aplicațiile noastre: ea ne spune cât poate debita un anumit amplificator pentru o perioadã extrem de scurtã (specificatã și ea) fãrã sã se ardã sau sã intre în protecție pentru a evita asta.

Cred c-ar trebui oferită povestea de la cap la coadă, altfel se pierde prin astfel de thread-uri lungi ca multe alte informații utile. Voi încerca să scriu ceva mai pe larg.

Și culoarea, și mirosul și gustul și alte inumerabile aspecte diferă dar nu asta era întrebarea. Vio, colegul ggedamed era sarcastic Știu că poate fi greu de redat tonul în scris; poate trebuia să exagereze mai mult. Sau, cine știe? Aparent lumea acceptă fără probleme și afirmații mai gogonate.