Ziua Chitarelor 3, 18 Septembrie 2010

[Cosu]

Pe 18 Septembrie 2010 are loc Ziua Chitarelor 3.

 

Numele confirmate:

• Stu Hamm
  
• Jennifer Batten
  
• Michael Lee Firkins
  
• TJ Helmerich
  
• Dave Martone
  
• Andreas Oberg
  
• Damjan Pejcinoski
  
• Marius Pop
  

 

Toti membrii RGC sunt invitati sa asiste!

 

Urmariti topicul http://forums.rgc.ro/index.php?showtopic=47929 pentru mai multe informatii.

 

Later edit:

 

Pe 18 Iulie incepe preselectia pentru concursul ce se va desfasura in cadrul evenimentului

Edited July 28, 2010 by Cosu
actualizare invitati

[Les Paul 1960]

Pe 18 Septembrie 2010 are loc Ziua Chitarelor 3.

 

Numele confirmate pana acum sunt:

 

Stuart Hamm

Vinnie Moore

Jennifer Batten

Andreas Oberg

 

Numele celorlalti 3 invitati vor fi confirmate in zilele urmatoare.

 

Urmariti topicul http://forums.rgc.ro/index.php?showtopic=47929 pentru mai multe informatii.

 

Si domnul Corrado m-a rugat sa va spun ca pe data de 18 luna aceasta incep inscrierile pentru eveniment. Cine vrea loc in fata sa se inscrie cat mai repede incepand cu acea data. Succes si ne vedem la eveniment.

[Guest Corraxe]

Si domnul Corrado m-a rugat sa va spun ca pe data de 18 luna aceasta incep inscrierile pentru eveniment. Cine vrea loc in fata sa se inscrie cat mai repede incepand cu acea data. Succes si ne vedem la eveniment.

 

 

 

cine me spune Domnul nu mai intra la evenimnet ( glumesc) doar Corrado va rog....orcum mersi mult si tot pe 18 luna acesta incep preselectia video pentru contest....astept video!!!!!

[iulian.albu]

Multumesc lui Corrado, pentru raspunsul prompt

[viobio]

unde se gasesc bilete?

[Guest Corraxe]

unde se gasesc bilete?

 

 

e toital gratis, dar tebuie o rezervarea la corrado@ziuachitarelor.com sau mai bine guitarbassdiscipline@gmail.com

[viobio]

e toital gratis, dar tebuie o rezervarea la corrado@ziuachitarelor.com sau mai bine guitarbassdiscipline@gmail.com

 

multam

[AnalogSound]

ZIUA CHITARELOR – ediția a III-a – TEATRUL BULANDRA – 18.09.2010

 

 

Încã nu am apucat sã vã povestesc nimic despre acțiunea care a avut loc sâmbãtã, 18 septembrie, la Teatrul Bulandra (Sala Izvor). Festivalul Ziua chitarelor a ajuns la ediția a III-a. Eu participam pentru prima datã. M-a entuziasmat acest festival pentru cã mã fascineazã chitara, îmi place sã-i privesc pe chitariºti cum îºi plimbã degetele pe corzile instrumentului, rețin gesturile ºi le asociez cu sunetele. Aºa cã vã dați seama cã n-am stat pe gânduri prea mult. Evenimentul a picat exact în ziua în care se împlineau 40 de ani de la moartea lui Jimi Hendrix.

Trebuie sã recunosc, numele lui Jennifer Batten m-a atras când am vãzut afiºul prima datã. „Wow, chitarista lui Michael Jackson vine la Bucureºti sã dea lecții, pe asta trebuie sã o vãd”. Evident, îmi doream ºi un interviu cu ea ºi cu ceilalți. Am luat legãtura cu Corrado Sgandurra (chitarist italian ºi producãtor al evenimentului) ºi, spre bucuria mea, toate erau posibile. Îi mulțumesc ºi pe aceastã cale! Încã de când mi-am fãcut documentarea pentru interviuri, am fost plãcut surprinsã de varietatea de stiluri a invitaților de peste hotare: jazz-ul rafinat al lui Andreas Oberg (Suedia), shred-ul nebun al lui Dave Martone (Canada), tappingul lui Jennifer Batten (SUA), blues-ul lui Michael Lee Firkins (SUA) ºi groove-ul ucigãtor al lui Stuart Hamm (SUA). Menționez cã sâmbãtã ar fi trebuit sã urce pe scenã ºi TJ Helmerich (SUA) dar unele probleme personale l-au împiedicat sã ajungã în România, a promis însã, cã va veni la ediția a IV-a.

 

La 10.20 eram în fața Teatrului Bulandra. Eu ºi alte câteva sute de pasionați, viitori chitariºti ºi chiar câțiva consacrați.

 

„Este un eveniment tare. Vin atâția chitariºti consacrați… Chiar dacã s-ar urca pe scenã sã spunã 3 prostii tot meritã sã îi vezi”, îmi spune Nicu Patoi în timp ce aºteptam sã se deschidã uºile pentru a putea intra. La 11.00 pãºeam cu încredere în salã. Era aproape plinã.

Ziua chitarelor a început acustic. Andreas Oberg a dezvãluit câteva dintre secretele sale, a exemplificat, a cântat ºi un cover al piesei The Winner Takes It All, a rãspuns tuturor întrebãrilor puse de spectatori.

 

„Are o tehnicã deosebitã. Eu intru des pe site-ul lui, dã lecții on-line. Îmi place mult de tot, sunt îndrãgostit de chitara acusticã ºi mi-ar plãcea sã merg spre jazz”, îmi spune Cornel (18 ani) în holul teatrului în timp ce-l aºteptam pe Andreas la un meet and greet de 15 minute.

 

Ar fi trebuit sã vedeți reacția fetelor când a apãrut Andreas! S-au strâns toate în jurul mesei, pentru autografe ºi foto. „Eu am venit pentru cã îmi place mult de tot de Dave Martone, pe Oberg nu-l ºtiam dar acum cã l-am vãzut. Aratã bine de tot ºi e ºi un chitarist bun. L-am prins în câteva cadre bune de tot, sunt atât de fericitã”, spune Mirela, retrasã într-un colț pentru a-ºi verifica fotografiile.

 

Pe Andreas Oberg l-am cunoscut mai bine în culise unde am avut ocazia sã stau de vorbã cu el câteva minute. De-a lungul timpului a colaborat cu unele dintre cele mai importante nume de jazz din întreaga lume: John Patitucci, Bireli Langrene, Larry Coryel, Martin Taylor, Stuart Hamm, John Pizzarelli. Nu s-a oprit doar la jazz, a avut colaborãri ºi cu Eros Ramazzotti, de exemplu. A înregistrat 5 albume solo, este un bun profesor ºi a publicat ºi 3 tratate de chitarã jazz. „Provin dintr-o familie care iubeºte muzica. Deºi pãrinții nu erau muzicieni, ascultau foarte multã muzicã, bunicul meu era pasionat de muzicã, a învãțat singur sã cânte la vreo 10 instrumente, avea ureche muzicalã. Am învãțat foarte mult de la ei. Am început de la muzica clasicã, am trecut prin pop ºi rock ºi am ajuns la jazz ºi fusion. Am adoptat foarte multe genuri muzicale, nu-mi place sã fiu blocat într-un singur stil. Îmi place sã fac mereu ceva diferit, îmi gãsesc singur provocãri în fiecare zi”, îmi spune el. În 2010, a lansat albumul Six String Evolution de care este foarte mândru, „cel mai bun din cariera mea”. Mi-a spus cã l-a scris ºi l-a înregistrat foarte repede, „în 2 zile ºi jumãtate a fost gata”.

 

 

Tehnica sau sentimentul? „Din punctul meu de vedere sunt complementare. Este important sã ai tehnicã, sã studiezi, dar în acelaºi timp sã transmiți ceva când interpretezi. Asta nu se studiazã, înseamnã cã pui pasiune în ceea ce faci”.

 

L-am întrebat care crede cã este cea mai mare invenție pentru chitãri. Rãspunsul lui a fost genial: „Mie îmi place foarte mult cum sunã chitara acusticã aºa cã… cea mai tare invenție, din punctul meu de vedere, este chitara acusticã”.

 

Tehnologia poate fi de ajutor, dar are ºi numeroase pãrți proaste: „Nu sunt împotriva computerelor, îmi plac. E foarte bine sã lucrezi cu ele în studio pentru cã dacã faci o greºealã o poți repara. Dar atât… Majoritatea puºtilor care ajung vedete sunt niºte produse de consum, comerciale. Producãtorii gãsesc un copil drãguț, cu potențial ºi creazã o vedetã din computer. Eu îi prefer pe cei care pot cânta. Sigur cã îmi place ºi muzica comercialã, dar nimic nu se comparã cu un artist care poate cânta live. Playback fac mulți…”

 

Cum îºi împarte timpul între atâtea activitãți? Destul de greu: „Îmi place foarte mult sã compun, în afarã de ceea ce puteți asculta pe acest album, eu mai scriu ºi muzicã pentru reclame. Sunt ºi profesor de chitarã ºi asta îmi ia foarte mult timp. În plus, îmi place sã cãlãtoresc, sã cânt live… uneori nu-mi dau seama cum reuºesc sã le combin pe toate. Nu-mi rãmâne prea mult timp pentru a repeta. Oamenii cred cã eu îmi petrec mult timp exersând la chitarã, dar din pãcate nu prea am timp…”

 

Este convins cã mai pot apãrea lucruri noi, originale în muzicã: „Sigur cã pot apãrea lucruri noi în muzicã. Atâta timp cât le faci în stilul tãu. Eu am cântat astãzi piesa ABBA, The Winner Takes It All. Aranjamentul este diferit, sentimentul pe care îl ai atunci când asculți acest cover este altul. Este important sã îți pui amprenta pe un cover, sã-ți descoperi personalitatea, sã-ți perfectezi stilul”.

 

Jimi Hendrix nu l-a influențat în mod direct, dar asta nu înseamnã cã nu îl apreciazã. „A fãcut foarte multe pentru istoria muzicii. A fost primul „guitar-hero”. Apreciez ceea ce a fãcut pentru muzicã, deºi nu am fost niciodatã fanul lui, meritã sã fie celebrat ºi iubit. Dar mie îmi plac chitariºtii care pot improviza mereu, care ºtiu „vocabularul” jazzului. Sigur cã Malmsteen este un mare chitarist, Jeff Beck la fel, dar eu îl prefer pe George Benson. Îmi place sã ascult alți chitariºti, dar în egalã mãsurã ascult ºi alte instrumente (saxofon, trompetã, pian) ºi încerc sã fur idei ºi de la aceºti instrumentiºti”.

Dave Martone

 

L-am lãsat pe Andreas sã-ºi strângã lucrurile ºi sã meargã la odihnã ºi am alergat în salã unde îºi începuse lecția Dave Martone. Ei bine, Dave este imaginea perfectã a chitaristului rock: dezinhibat, pus pe glume, imprevizibil, energic, fãrã fițe, prietenos. Este un mare fan al lui Jimi Hendrix. Pe scenã a povestit cã a mers la mormântul marelui chitarist, a aºezat o coalã de hârtie pe piatra funerarã, a colorat-o cu creta astfel încât sã se imprime scrisul de pe piatra funerarã ºi odatã ajuns acasã a înrãmat hârtia ºi a pus-o la loc de cinste în studioul lui de acasã. „Cam morbid, nu-i aºa?”, ne-a întreba el cu umor. Ne-a povestit ºi despre un eveniment mai puțin plãcut, dar care pânã la urmã s-a încheiat cu bine. „Mi-a fost spartã casã ºi mi-au fost furate toate chitãrile. Aveam una la care țineam extrem de mult ºi am fost devastat. Câteva zile am zãcut în pat plângând dupã ea… La un moment dat, m-am dat jos din pat, am mers la piatra funerarã a lui Hendrix care era agãțatã în studioul meu de acasã ºi i-am zis cu patimã: „Cum ai putut Jimi sã permiți sã se întâmple aºa ceva? Te-am lãsat aici sã ai grijã de lucrurile mele ºi tu ai permis aºa ceva!!”. Apoi m-am dus ºi m-am culcat. Vã vine sã credeți sau nu, dar eu vã jur cã aºa s-a întâmplat, a doua zi m-a sunat un prieten ºi mi-a zis cã mi-a gãsit chitara la care țineam atât de mult! A vãzut-o în brațele unui tip care încercase în zadar sã o mascheze, sã nu mai fie recunoscutã. Nu i-a reuºit. Aºa cã mi-am primit chitara înapoi. Eram în culmea fericirii”. Aºadar, legãtura lui Hendrix este puternicã.

 

La meet & greet a semnat cu plãcere fotografii, albume, a rãspuns altor întrebãri despre tehnica lui, a fãcut o grãmadã de fotografii.

 

Eu prinsesem curaj dupã discuția cu Andreas aºa cã abia aºteptam sã fiu fațã în fațã cu Dave. Contrar aºteptãrilor Dave a fost cel care a pus prima întrebare (ºtia de la Corrado cã eu colaborez la emisiunea lui Andrei Partoº): „La voi în România se difuzeazã rock?” Îi spun cã da. „Cum se numeºte emisiunea?” Psihologul muzical. „Interesant!!! Deci… mã vei psiho-analiza? Foarte interesant! Nu mi s-a mai întâmplat asta niciodatã. Psihologul muzical… Abia aºtept sã discutãm”.

 

Pentru început mi-a povestit puțin despre începuturile carierei sale: „Tatãl meu a fost primul meu „guitar-hero”. El ºi-a dorit sã devin celebru, aºa cã m-a „torturat” de mic. Eu nu vroiam sã exersez, pur ºi simplu uram acest lucru. Aºa cã mã mituia cu bani. 10 cenți pe orã primeam – o nimic toatã. Dar apoi ceva ciudat s-a întâmplat: a început sã-mi placã. Am început cu o chitarã clasicã. Primul cântec pe care l-am învãțat a fost Spanish Romance. Atunci când predau oamenilor chitarã tot cu aceastã piesã încep. Îi „torturez” ºi eu pe ei”.

 

Mi-a mãrturisit cã oamenii pe care i-a întâlnit de-a lungul carierei, l-au marcat, l-au schimbat ºi l-au format ca muzician. Între noi fie vorba, Dave a cântat, printre alții, cu Steve Morse, Jennifer Batten, Paul Gilbert, Yngwie Malmsteen, Marty Friedman, Greg Howe, Joe Satriani, Mark Portnoy, Greg Bissione. „Oamenii cu care am lucrat ºi pe care i-am întâlnit de-a lungul carierei m-au influențat mereu. Imagineazã-ți cã eºti la începutul carierei ºi cã îți cunoºti idolii. ªi aceºtia te trateazã ca de la egal la egal, chestia asta te face sã te simți minunat. Aceºtia sunt oameni minunați. Primul a fost Joe Satriani.

Apoi sunt alți oameni care se poartã ca niºte dobitoc. Mi s-a întâmplat sã vorbesc cu astfel de persoane ºi sã fiu tratat cu indiferențã, dar dupã câțiva ani, dupã ce am devenit cunoscut, dobitocul începe sã se poarte frumos cu mine”.

 

În timp ce îmi expunea cu umor teoria de mai sus, Jennifer Batten a intrat în încãpere pentru a-ºi lua câte ceva de mâncare. Auzindu-l pe Dave povestind cu atâta patimã despre artiºtii care au nasul pe sus, chitarista a izbucnit în râs, susținându-l pe interlocutorul meu printr-un „Go Dave” hotãrât.

 

Am vorbit puțin ºi despre noul lui album Clean: „Muzica mea include multe genuri. M-am tot schimbat de-a lungul carierei, am experimentat lucruri noi mereu. Acum mã concentrez pe muzicã în forțã cu melodie. Încã încerc sã-mi dau seama dacã mai putem inventa ceva absolut nou în muzicã. Chiar m-am gândit mult la acest lucru. Trebuie sã mai fie ceva nou care aºteaptã sã fie descoperit, nu se poate sã se fi scris tot în anii 1960-1990. Sper sã-mi dau seama cât de curând.

Am scris foarte repede piesele de pe albumul Clean. Albumul anterior mi-a luat mult mai mult timp pentru a-l scrie. Acesta mi-a venit mult mai uºor. Titlul a fost inspirat de faptul cã am renunțat la bãuturã, la tutun, m-am despãrțit de iubita mea (o relație care nu mergea în nicio direcție), mi-am schimbat ºi direcția în muzicã, am încercat sã devin mai pur ºi mai concentrat în tot ceea ce am fãcut. Aºa cã l-am scris mult mai uºor, cred cã este cel mai bun album pe care l-am fãcut în cariera mea”.

 

L-am întrebat ºi pe el care considerã cã este cea mai mare invenție pentru chitarã: „Femeia. (spune el ferm ºi cu umor). Pãi, cred cã electricitatea a fost cea mai mare invenție care a ajutat chitara”.

 

Sentimentul sau tehnica? „Sentimentul. Poți supraviețui doar cu una, dar pentru a fi cu adevãrat bun trebuie sã existe o combinație între cele douã”.

 

Tehnologia îi place… pânã la punct: „Sunt prieten bun cu tehnologia. Am acasã un studio de înregistrãri digital. Acolo îmi înregistrez piesele. Un singur lucru nu e în regulã când vine vorba despre tehnologie: înainte muzicienii obiºnuiau sã repete, astãzi nu mai este nevoie pentru cã tehnica îți permite sã corectezi greºelile. Asta nu-mi place la tehnologie.

Îmi place sã particip la jamuri. Acasã organizam astfel de concerte ºi era minunat. Este spectaculos pentru cã te obligã sã-ți foloseºti urechea. Ceea ce nu se mai întâmplã prea des din cauza tehnologiei. Iatã un alt aspect care mã deranjeazã. Se pierde interacțiunea dintre muzicieni, întreg procesul devine parcã mai rece”.

 

Cum priveºte industria muzicalã actualã? „Oricum muzica a devenit o modã de când a apãrut MTV-ul. Ceea ce e ok pentru cele douã merg mânã în mânã. De exemplu te gândeºti la Slash ºi îți vine în minte pãlãria… Moda dã personalitate unui muzician, devii spectaculos. Justin Bieber ºtiu care are câteva milioane de vizualizãri pe youtube. Are 16 ani… Nu ºtiu dacã e talentat sau nu, dacã va rãmâne sau nu în memoria oamenilor, dar e pe val. Îl felicit. Oamenilor se pare cã le place sã vadã tineri de succes, le place sã vadã puºti de 12-16 ani cântând de mama focului pe o scenã. Oamenii nu mai vor sã vadã un grãsan de 60 de ani cântând… Nu ºtiu de ce vor sã vadã tinerețe pe scenã… Eu eram foarte tânãr când am apãrut prima datã la tv. Aveam 9 ani. M-a speriat foarte rãu acel moment”.

 

Un gând pentru Jimi Hendrix: „A fost un inovator ºi puțin îi pãsa de faimã, nu îl interesa ce credeau oamenii. A fãcut ce a vrut, cum a vrut, când a vrut ºi oamenii l-au urmat”.

 

Michael Lee Firkins

 

Din nefericire am ratat aproape complet lecția bluesman-ului Michael Lee Firkins. El a fost singurul care nu a avut la vânzare albume. Am regretat acest lucru pentru cã îmi place mult cum ºi ce cântã ºi chiar mi-aº fi dorit un CD. N-a fost sã fie. Poate data viitoare. Michael este cunoscut atât pentru capacitatea sa de a cânta blesgrass, country, jazz, totul însoțit de un sunet rock distorsionat, cât ºi pentru tehnica sa de hybrid picking. Are 6 albume solo ºi a înregistrat ºi un video didactic în care îºi explicã metoda. De asemenea, a fost nominalizat la categoria Revelația anului de cãtre revista Guitar Player, iar Yamaha a produs o chitarã gravatã cu numele sãu. Chitara pe care a adus-o cu el în România îți lua pur ºi simplu ochii. Era acoperitã de abțibilduri cu personaje din desene animate, cu steluțe ºi fel de fel de simboluri. În timp ce ne îndreptam spre cabinele dinc culise, mi-a mãrturisit cu emoție în glas: „E opera fetiței mele”.

 

Despre începuturile carierei sale ºi genurile care l-au influențat, a spus: „Am fost influențat mult de rock-ul anilor 1970: Kiss, AC/DC… Acum cânt blues-rock ºi sper sã vã placã. Cel mai recent album al meu a vãzut lumina zilei foarte repede. Niciodatã nu am scris atât de uºor niºte piese”.

 

Cea mai mare invenție pentru chitarã? „Tot ceea ce a fãcut Leo Fender: chitara electricã ºi amplificatoarele”.

 

Despre tehnologie ºi integrarea acesteia în muzicã, nu are prea multe cuvinte frumoase de spus: „Nu mã încântã deloc. Este îngrozitor, asta a distrus muzica. Eu pot dovedi asta! (râde). Nu mai existã sentiment, practic muzica dispare. Sigur cã poți trãi ca artist ºi fãrã sã pui suflet în ceea ce faci. Dar atunci înseamnã cã faci muzicã de consum: o piesã pe care o asculți o singurã datã ºi îți ajunge. Nu mai simți nevoia ca ascultãtor sã revii la piesa respectivã. Personal prefer artiºtii care sunt tehnici dar care ºi transmit ceva, pe care vrei sã îi asculți din nou”.

 

Cum stãm la capitolul originalitate în muzicã? „Cred cã mai pot apãrea lucruri noi în muzicã. Cred cã problema de astãzi este de fapt calitatea muzicii. Asta ne lipseºte. Dacã ar veni astãzi cineva cu un lucru de calitate, cred cã am putea spune cã este o noutate”.

 

Cel mai bun lucru care s-a întâmplat pentru industria muzicalã? „La început… a fost MTV-ul. Dar dupã un timp muzica a trecut pe planul secund. Astãzi în America nici mãcar nu mai vezi videoclipuri pe MTV, sunt difuzate un soi de reality-show-uri. În prezent, cred cã cel mai bun lucru pentru muzicã a fost apariția site-ului youtube. Probabil vi se va pãrea ciudat cã spun asta. Dar aceastã platformã permite muzicienilor sã ajungã la public în mod direct, fãrã ajutorul unui producãtor, de exemplu. Postezi pe youtube o piesã ºi ea este disponibilã oamenilor din orice colț de lume. Acum existã o legãturã directã între artist ºi public”.

 

Rockul feminin

 

Pe chitara lui Jennifer se aflã mai multe autografe, printre care ºi cel al lui Jimmy Page. L-a întâlnit în timp ce se afla în turneu cu Jeff Beck.

 

I-am mulțumit lui Michael pentru amabilitate ºi m-am grãbit în salã. Pe scenã era deja Jennifer Batten.

 

Dupã cum v-am spus, o vãzusem în culise în timp ce fãceam interviul cu Dave Martone. L-a prima vedere mi s-a pãrut reținutã ºi oarecum rece. La meet & greet a fost asaltatã de fani, aproape toți au vrut sã o pupe (ºi chiar au fãcut-o), spre surprinderea mare a chitaristei. Cred cã la americani nu este prea popular acest obicei, poate de aici ºi atitudinea un pic crispatã a lui Jennifer. În culise se fãcuse coadã la interviuri. Toatã lumea vroia sã ºtie despre colaborarea cu Michael Jackson ºi cred cã la un moment dat subiectul devenise agasant. Aºa cã eu am renunțat la aceastã întrebare.

 

Jennifer Batten

 

 

Jennifer Batten este de-a dreptul fascinatã de tot ceea ce înseamnã tehnologie. Îi place sã facã video-uri, „când mã aºez în fața laptop-ului, mã mai ridic de acolo doar când am nevoie la baie”. A folosit din plin computerul când a scris piesele pentru cel mai recent album al ei: „Whatever a fost scris în perioada în care am fost în turneu cu Jeff Beck. El avea nevoie de piese ºi eu scriam în continuu. Ce nu a ajuns pe albumul lui a intrat pe al meu. Este primul album pe care folosesc computerul. Aºa cã am folosit tot felul de efecte digitale. Mi se pare fascinant sã lucrez cu computerul. Cred cã puºtii din ziua de azi sunt foarte norocoºi cã au Internetul ºi computerul la îndemânã. Pe vremea mea era mult mai greu. ªi sunt sigurã cã vom avea lucruri noi, originale în muzicã. Oportunitãțile sunt extrem de variate. Oamenii pot asculta muzicã din orice colț sal lumii cu ajutorul Internetului. Aºa cã influențele sunt infinite. Poți cânta cu un artist chiar dacã te despart mii de kilometri. Frumusețea acestui lucru este cã poți controla volumul. N-am fãcut încã acest lucru, dar sunt sigurã cã nu este departe. Îmi place tot ce ține de tehnologie. Mã fascineazã. Sigur cã nu e la fel, nu e aceiaºi emoție pe care o simți când eºti fațã în fațã cu alt artist ºi participi la un jam. Dar… acesta e viitorul.

Mã simt foarte bine atunci când compun piese, este incitant sã vãd cum lucrurile se pun cap la cap ºi capãtã o formã. Sigur cã ºi atunci când interpretez live este minunat. Este o emoție diferitã. Dar nimic nu se comparã cu momentele în care compun. ªi apropo de prestațiile live depinde de mulți factori. Mã simt mai confortabil când am în fațã 200-500 de oameni. Când am cântat cu Michael Jackson în fața a zeci de mii de spectatori mi se pãrea ireal”.

 

Mi-a povestit ºi despre începuturile carierei sale: „Am început sã cânt la chitarã când aveam 8 ani. Atunci The Beatles, The Monkees erau populari ºi mie îmi plãceau foarte mult. Apoi m-am îndrãgostit de blues: B.B. King. Apoi l-am descoperit pe Jeff Beck, aveam 14-15 ani. El a fost mereu numãrul 1 pentru mine.

Am fost foarte norocoasã pentru cã ai mei mi-au cumpãrat o chitarã electricã, nu una acusticã. Deci am învãțat sã cânt direct pe o chitarã electricã. Am luat lecții de chitarã, iar mai târziu am fost la ºcoala de muzicã. Acolo a fost dificil. Eram singura fatã într-o grupã de 60 de bãieți. Pânã atunci chiar nu mã gândisem cã nu mai sunt ºi alte fete care cântã la chitarã electricã. Dar sã ºtii cã nu a fost foarte dificil pentru mine, am cântat în multe trupe cât timp am fost în ºcoalã, n-am fost datã deoparte.

Din noul val, Orianthi îmi place foarte mult. Este foarte bunã! Primesc multe scrisori de la tineri, tinere care îmi spun cã s-au apucat de chitarã datoritã mie. Aºa aflu în ce mãsurã influentez oamenii”.

 

Sentimentul sau tehnica? „Pentru mine este foarte important sã pui suflet atunci cânt interpretezi live, sã transmiți o emoție celor din fața ta. Desigur, sunt foarte mulți artiºti care supraviețuiesc doar cu tehnica impresionantã, sau sunt alții care deºi nu sunt foarte tehnici te emoționeazã prin modul în care cântã. Dar dacã trec rampa… e tot ce conteazã. Nu-i aºa?”

 

Cea mai mare invenție pentru chitãri? „Electricitatea! Les Paul a revoluționat acest instrument”.

 

Provocãrile carierei sale? „Astãzi, pentru mine este o provocare sã ajung cu muzica mea la cât mai mulți oameni”.

 

La final, am primit aprecieri. I-a plãcut interviul ºi vreau sã vã spun cã asta m-a fãcut sã mã simt extrem de bine. La începutul discuției pãrea plictisitã, rece, ca ºi când abia aºtepta sã se termine. Dar la final starea i s-a schimbat radical. Zâmbea mult mai mult ºi era mai relaxatã.

 

Stuart Hamm

 

Cel care a încheiat seria lecțiilor a fost basistul american Stuart Hamm. Din 1988 pânã astãzi a înregistrat 5 albume ca solist ºi în curând va ieºi pe piațã cel de-al 6-lea. Activ din punct de vedere didactic, Hamm a publicat 3 tratate unde îºi explicã metoda inovativã de slap ºi tapping. A fost votat de 2 ori de reviste de profil ca fiind cel mai bun basist rock din lume ºi de 3 ori ca cel mai bun basist jazz din lume. Este fondatorul lui bx 3, proiectul care îi include ºi pe Billy Sheehan ºi Jeff Berlin. De asemenea, Stu este ºi un interlocutor extraordinar.

 

A vorbit cu plãcere despre începuturile carierei sale: „Provin dintr-o familie de muzicieni. Tatãl meu a fost muzicolog, iar mama mea a fost solistã. Fratele meu mai mare cânta la chitarã, aºa cã am trãit într-un mediu muzical. Am ascultat de toate în copilãrie: de la muzicã clasicã la pop ºi rock. Am început prin a cânta la pian, iar când aveam vreo 12 ani am vãzut un tip cântând la bas ºi mi s-a pãrut cel mai tare lucru din lume. Cred cã aveam aproape 16 ani când mi-am dat seama cât de mult îmi place acest instrument ºi am început sã îl studiez cu mult mai multã atenție.

 

Îmi place foarte mult sã cânt. Asta mã motiveazã. Încã mai simt cã învãț lucruri noi ºi cã devin mai bun. Sunt foarte multe provocãri pentru mine pe care nu le ocolesc. Sunt fericit cã merg prin lume ºi descopãr lucruri noi”.

 

Tehnologia este cu dus-întors: „Într-adevãr îți uºureazã munca dar… cred cã oamenii tind sã uite de calitatea muzicii. Mã uit la fiica mea care are un ipod ºi ascultã The Beatles… dar prin cãºtile acelea nu aud ca lumea tobele sau basul, de exemplu. Asta cred cã este mare pierdere: calitatea. Pe de altã parte trebuie sã te adaptezi pentru cã industria muzicalã se schimbã de la o lunã la alta. Îmi place munca de studio. Dar încerc sã surprind acolo atmosfera de live. Mulți corecteazã greºelile în studio, dar eu cred cã acestea fac parte din magia muzicii. Eu nu sunt obsedat de faptul cã mai fac ºi greºeli, pur ºi simplu mã bucur de moment”.

 

Tehnica sau sentimentul? „Pãi, cred cã poți supraviețui ºi cu una dintre ele, nu trebuie sã le ai pe amândouã. Aºa se întâmplã în cazul celor mai mulți. Sunt mulți muzicieni mari care nu au studiat muzica, nu ºtiu sã citeascã o partiturã, dar asta nu i-a împiedicat sã ajungã acolo unde sunt acum. Dar eu cred cã dacã iei în serios aceastã artã, faci cursuri de specialitate. Te ajutã enorm în devenirea ta artisticã. Problema cu toatã tehnologia asta este cã orice poate lua câteva sunete, le mixeazã ºi are impresia cã a creat muzicã. Dar nu îºi pun problema sã mai ºi studieze un pic, sã afle despre teorie, armonii… Sigur cã pot suna precum Steve Vai sau Joe Satriani, dar nu vor avea niciodatã cunoºtiințele acestor muzicieni. Sunt prea multe scurtãturi ºi asta nu e în regulã. Dacã eºti pasionat de muzicã petreci timp studiind. Drumul cel mai scurt nu e întotdeauna cel mai sigur. Pânã la urmã te fentezi chiar pe tine”.

 

 

Dupã ultimul interviu m-am uitat la ceas ºi am rãmas ºocatã. Habar n-aveam când au trecut 12 ore. Tot ce vã pot spune este cã a fost o experiențã de neuitat. Am vãzut atâtea stiluri diferite de a cânta la chitarã, atâtea personalitãți diferite, oameni dispuºi sã împartã cunoºtiințele, experiența acumulatã în timp cu alții, tineri entuziasmați de ceea ce vedeau pe scenã, curioºi, fascinați de sunete ºi de tehnicã. Mulți se grãbeau spre casã studiind booklet-ul primit la intrare, în care se aflã ºi partituri ale unor piese din repertoriul artiºtilor invitați.

 

 

Am preluat acest articol de pe un forum (nu am pus link pentru ca nu eram sigur daca incalc ceva reguli de forum).

 

Cu respect,

Gabriel Tudoran

Analog Sound

[Geiger]

Multumim, Corrado!

[hades]

Multumim !!

 

Super a fost,

[Guest costi iorga]

Gabriel Tudoran, multumesc pentru rezumatul foarte bun al celor ce s-au întâmplat.

Ca o chestie personala, tin sa-i multumesc lui Corrado pentru eveniment si pentru stradaniile sale de a pune pe picioare si a 3-a zi a chitarelor, in ciuda variilor betze in roate puse de invidiosi, ciudosi si altor oameni de nimic. Keep on doing the good job, Corrado! I'm blessed having friends like you are!

Din pacate nu am reusit sa-l vad pe Andreas Öberg, ceea ce imi pare deosebit de rau, dar faceam "naveta" de la Ploiesti la Bucuresti si... well, fuck it.

Dave Martone am vazut pe jumatate, a fost deosebit de spectaculos tot ceea ce facea el acolo.

Michael Lee Firkins a fost pentru mine revelatia festivalului. Stiam de el si cunosteam anumite chestii de-ale lui de pe la sf. anilor 80 si inceputul anilor 90, insa m-a impresionat cel mai mult simplitatea echipamentului (chitara Fender Stratocaster cu abtibilduri facute dupa desene de-ale fiicei lui, un head de Marshall Jubilee împrumutat de la Corrado - de fapt de la Rares, un booster, un delay mic si putin chorus, toate stomp boxes.. that's it) si TONUL lui. A scost TOT juice-ul din capul ala de Marshall! Way to go, Mike!

Jennifer Batten m-a impresionat prin tehnica ei desavarsita si prin umorul ei, mai putin insa soundul, prea sec, prea digital, prea... no butt, no juice... A sustinut insa un seminar interesant, punctat cu replici suculente si pline de umor si self irony!

Recitalul lui Stuart Hamm a fost dupa parerea mea cel ami intens si cel mai demn de respect! In mijlocul unei pleiade de chitaristi care mai de care mai shred si mai crazy, Stu a adus o ora de iniste, de atmsofera si de MARE arta! Thank You Stu, god bless you! Nemaipunand la socoteala faptul ca este o personalitate mare si cu un caracter demn de admirat, afisand modestia care ti-o da doar cunoasterea propriei valori! Fara "bashini", fara "fitze", întârzieri si alte rahaturi pe care le arboreaza in general "artistii". Cam asta ar fi diferenta intre un geniu si un artist...

Interesant de observat bagarea in seama a colegului Marcian Petrescu care îsi afisa nasul peste tot, mai ales prin culise si pe scena, unde nu stiu ce cauta, m-a amuzat nespus.

Alt fapt interesant era standul de CD-uri a lui Marius Pop si M-Theory, situat nu la punctul de meet and greet unde vindea toata lumea, ci la... garderoba... Usor amuzanta pentru mine treaba, dar nu mai putin remarcabila..

Concursul chitaristilor a fost ca orice concurs, cu prestari mai bune si mai putin bune, la nivelul de sus insa (locurile 1,2,3) meciul a fost insa foarte foarte strans, tind sa cred. Baiatul ala din Guatemala, de 18 ani, GOD Almighty, cum stia sa cante! Prestatia lui Ignazio di Salvo a fost beyond limits!

Mi-a mai placut foarte mult recitalul lui Rares Totu cu formula "Hendrix", parerea mea fiind ca Rares si-a meritat locul intre toti acei chitaristi de mare valoare, tonul lui simplu de Plexi usor boost-uit mi-a placut cel mai mult!

Nu prea mai am multe de spus, sunt fericit ca am reusit sa cunosc o gramada de lume pe care am vrut sa o cunosc, salutari pe aceasta cale lui Geiger si lui Gabi Tudoran, caruia doresc sa-i transmit si felicitarile mele pentru sponzorizarea premiului 3 (unde sala, in mod inexplicabil a avut o reactie de mare *** cand s-a prezentat pedala Analog Sound "Made in Romania" izbucnind in râs...- dar asa-i la români, de ce sa sustinem cand putem arunca cu rahat).

De asemenea multumesc lui Overdrive si lui Rares pt momentele frumoase si bineinteles, (again) lui Corrado! si multa simpatie din Austria

Costi

Edited September 25, 2010 by costi iorga

[CiocanelBloodyCIocanel]

@costi iorga: in privinta "rasului" din sala la prezentarea analog sound: majoritatea au "ras" intr-un fel de: "aaa, gabi, ce tare". pentru ca multi il cunoastem si chiar i-am testat pedalele.

asa ca reactia a fost una pozitiva, uitandu-ma in jur cand guillermo a crezut ca e negativa, am vazut ca doar forumistii au reactionat, pt ca ei il cunosc.

Edited September 25, 2010 by CiocanelBloodyCIocanel

[Guest costi iorga]

@costi iorga: in privinta "rasului" din sala la prezentarea analog sound: majoritatea au "ras" intr-un fel de: "aaa, gabi, ce tare". pentru ca multi il cunoastem si chiar i-am testat pedalele.

asa ca reactia a fost una pozitiva, uitandu-ma in jur cand guillermo a crezut ca e negativa, am vazut ca doar forumistii au reactionat, pt ca ei il cunosc.

 

... ar fi frumos sa fie asa.. Din pacate nu au fost doar forumisti prin sala, iar rasetele auzite de mine au fost destul de sarcastice.. But lets hope i'm paranoic and wrong!

[hades]

+1 @Ciocanel !

 

Pe unde am stat noi nu am auzit "misto-uri" ci mai degraba "Ce initiativa buna !"

[Guest MariusCalin]

Salutare

Este pt prima data cand vad un astfel de eveniment,nu ma asteptam sa fie asa ,am ramas profund impresionat si vreau sa spun ca as fi stat si o saptamana in sala aia fara mancare si fara nimic.Multumiri sincere pt organizatori .... si.... abia astept sa vina Ziua Chitarelor4 ,5,6,7,8 ...etc.Promit sa fiu prezent .

 

Multumiri Corrado pt eveniment,si la cat mai multe de acum incolo