apocapsile

M-am întins și eu după un HB SC-500 de pe forum, cel negru vândut de Skynrd, în ideea de cadou pentru un prieten care vrea să învețe. Azi noapte am zis hai să mă joc cu ea 15 minute să văđ puțin cum se cântă și cum sună. Patru ore jumate mai târziu mă culcam cu ochii împăienjeniți și fluturași de plăcere în stomac. Am pus-o jos forțat, doar pentru că dacă mai cântam la ea sigur nu aș mai fi vrut să mă despart de ea!!! Look: aproape impecabil. Nu sunt fanul pieselor 'haurite', dar sincer în afară de pickguard și o microscopică imperfecțiune de finiș laterală, între prima tastă și cap, tot ce pot să zic este: uau!! E într-un mare fel, în special dacă te uiți cât costă. Cântabilitate: 2.1 mm E, 1.8 e (sau pe-acolo. Super comodă, zero buzz, zero falsat, praguri netede în capete, nu te zgârii, nu nimic. Să ne înțelegem, nu e un gât rapid, e grosuț (dar super comod), pragurile sunt mai înalte decât la SG-ul Vintage (contra căruia am putut-o compara direct). E foarte iertătoare și îți tolerează greșelile mult mai mult decât gâtul subțire al SG-ului. Permite precizie, nu are vreo poziție unde să sune înfundat. Excepțional de faină pentru ritm și solo-uri mai articulate. Poate singurul lucru care merită menționat e că gâtul e super uscat și va primi un tratament cu ulei de lămâie ca să-și mai potolească setea. Surpriza: ține bine acordajul și cheițele de acordare, chit că au puțin joc până "prind", au o precizie foarte OK (aș zice că se simte undeva la 14:1). Cordarul și câlușul își fac treaba, șuruburile nu sunt supradimensionate și se mișcă ok. Am mișcat de ele doar ca să văd cum merg, fiindcă intonația era perfectă din prima (setată de Skynrd, după cum mi-a zis și aș adăuga că foarte ok). Doze/sunet: Hmm, aici se vede prețul, în sensul că output-ul nu este foarte mare (SG-ul urlă pe lângă ea) și nu debordează în dinamică, în schimb surpriza este claritatea dozei neck. Per total rezultă tonul cald (chiar și cu doza neck) la care te-ai aștepta de la un LP și în mod clar e foarte utilizabilă chiar și așa, însă ceva gain e bun să-i mai mascheze una-alta. Sune excepțional de bine p classic rock (AC/DC-Metallica/Guns etc.), iar câteva shred-uri mai târziu am constatat că este excelentă și la drujbeală de metale. Pe curat, poți băga liniștit acorduri, ritmuri, sună bine mulțumită clarității. Pentru jazzy stuff / blues... well, acolo mi se pare că ar trebui o doză neck mai răsărită. Cu amplug-ul AC-30 sună fain pe crunch, dar dacă vrei ceva mai curat și stăruitor, nu te ajută dozele. Mufă / potențiometre / switch: Switch-ul joacă lateral, nu prea îți dă încredere, dar își face treaba bine. Merită menționat că e legată așa încât în poziția de mijloc, chiar dacă vrei să cânți doar cu o doză, trebuie să ai volumul deschis la minim și pe doza cealaltă, altfel îi taie țignalul cu totul. La SG dacă am volum pe oricare, prestează. În schimb poți folosi volumul dozei pe care nu cânți pe post de killswitch, fiindcă e suficientă o mișcare super mică și nu schimbă tonul. Altfel, ce să zic, pentru o treabă mai serioasă clar trebuie schimbate și switch-ul și potențiometrele la schimbarea dozelor. Tonu se schimbă destul de brusc și sunt zone unde deja nu mai percepi schimbări senzaționale, clar se vede că-s de buget. Părerea mea: un Screamer de 30 de dolari în bridge și un Jazz de 70 în neck (ambele splitabile) plus poturi decente cu split pe fiecare și ai o grămadă de chitară la un preț derizoriu. Altele: e grea, dar se simte foarte mișto în brațe. Nu aș vrea să cadă, asta e clar (nu neapărat de dragul ei, cât de dragul piciorului pe care ar ateriza). Concluzie: de unde nu aveam super așteptări, cred că tot ce diferențiază semnificativ chitara asta de una de 1.500-2.000 de lei este electronica și poturi/switch-ul , unde merită un upgrade la ceva mai decent și adăparea grifului cu ceva ulei. Este o adevărată plăcere să cânți pe ea chiar și așa și costă puțin să o faci cu mult mai bună din punct de vedere al calității/intensității sonore dar și ca versatilitate (dacă iei componentele second, cred că o faci cu 300 de lei, dacă le iei noi, cam 5-600). Despărțirea va fi cu siguranță mult mai grea decât mă așteptam, e o frumoasă și o simpatică SC-500 asta.

Jesus, îți dădeam 400 pe ea dar nu mă pot alinia la opinia de mai sus

Uitați-vă la tot dar pe la 1:40 e un solo scurt și la obiect, făcut din câteva note simple, care nu cred că poate fi îmbunătățit cu nimic. Asta înseamnă să cânți pentru melodie și nu ca să dovedești ceva.

Bine, la polul opus, eu aveam un Reghin de împrumut pe care "dura" o groază până se "stabiliza" acordajul. Fiindcă eram mic si prost (acu sunt mare și tot prost) și nu trăgeam de ele să se întindă bine, că de ținut, ținea și ăla acordajul o grămadă dacă te abțineai de la tremolo. La alea de 13 nici nu se pune problema să se dezacordeze repede, se simte o îmbunătățire mare la stabilitate și între 9 și 10/11, darămite 13 :))) Și ... merg bine bendurile :D?

Baftă la probe, sper să-ți găsești "perechea" potrivită!

Warman P90? Chiar așa, why not? Adevărul e că dacă nici cu asta nu te lasă inima să experimentezi, se cheamă că ești zgârcit cu adevărat.

Dacă voi avea drum și timp de stat prin București, în mod sigur te voi cauta ! Voiam un Vintage V100 AFD sau ceva similar cândva în viitorul apropiat, dar uitându-mă la HB-ul ăsta, dacă stă în acordaj și gâtul e ok, cred că ies mai ieftin și probabil mai bine cu ăsta și doze ca lumea + bridge + setup și piguleală la fret-uri. Clar vreau să-l încerc dacă am ocazia. Plus că sunt o prostituată vizuală (ca să "localizez" vorba englezului), iar chitara ta arată de-men-ți-al. Eu pusesem ochii pe una cu potențiometre separate pe doze ton/volum și funcție de split coil, în rest e aceeași treabă. Totuși, am ușoare îngrijorări legate de durabilitatea unui HB. Acum o fi faină, dar cum va arăta după 3 ani de cântat serios pe ea?

Wow! Sunt curios și de asta https://www.thomann.de/ro/harley_benton_custom_line_resoking_bk.htm

^^ Exact. În paranteză, mie nu mi-a plăcut cum sună Amplug AC30 pe boxe (Edifier 1280T), în schimb în căști sună chiar bine. Cumva mai puțin digital, cu decay mai firesc și destul de plin și frumos - deși mi-ar fi plăcut să scoată mediile mai în față (asta face Amplug 2 Classic Rock, are efect Mid Boost). Zoom G2.1Nu a sunat bine peste tot, însă punctul lui forte ar fi tonurile curate / light crunch, ceva lead-uri chiar făinoace (are efecte distortion OK) dar la metale pur sânge nu m-aș complica. Line6 Pocket Pod Express suna cel mai bine pe hard rock și funky stuff. Pe chestii metăloase so-so, însă poți scoate ton ok de lead. Posibil să fie și faptul c-or fi fost proiectate să sune cât de cât OK cu doze single coil, iar SG-ul meu are humbuckere pasive, dar cu output destul de serios, iar pe doza de gât oricum face un soi de compresie "naturală" și poate de-asta îmi sună exagerat efectele de metal. În fine, fă-ți un pustiu de bine și încearcă Ibanezul ăla cu Amplug Metal (eu am luat de la ei niște căști Samson SR850 care mi s-au părut faine, în special la cât de ieftine sunt). În căști nu deranjezi (sau nu te faci de baftă cât înveți) și la nevoie probabil se descurcă și cu niscai boxe. Ampu ieftin (că dai pe el 200 sau 600 cam tot nașpa va fi - poate exceptând Blackstar Fly 3) înseamnă oricum frustrare și revânzare le preț mai mic, în timp ce un amplug e ok, îl bagi în husă cu căștile și poți repeta oriunde fără să-ți rupi spinarea, nu ai de ce să-l vinzi în timp, e o sculă faină. Amplug Metal cu un model care aduce puțin a SG Uite și aici: Eu zic că ăla de metal sună chiar bestial dacă te gândești că-i cât un pachet de țigări.

Și eu zic să mergi să testezi mai bine și modelul recomandat aici de la Ibanez, n-ai cum să știi până nu-l ții în mână care te aranjează mai bine. Mă gândesc și eu că de vreme ce mai mulți au avut modelul S și îl apreciază probabil merită efortul financiar dacă intențiile sunt serioase, bașca probabil îl vinzi ușor (și aparent plângi după el) dacă te reorientezi mai încolo Legat de amp: pentru început ai putea să folosești Guitar Rig sau ceva similar, eu l-am testat până și cu cablul de Rocksmith și are latență acceptabilă, e foarte cântabil, iar când iei un amp, ia unul mai răsărit. Ideea e că dacă vrei să repeți o bună (mare) parte din timp la căști și un Amplug / Pocket Pod sau un efect gen Zoom seria G sau Digitech etc. ar putea sa te aranjeze până aduni și de amp. Am văzut amplug metal de la Vox dacă aia vrei să prestezi, e vreo 170 și are line in să bagi backing track sau ce vrei tu de pe tel/calc. Nu știu cât de bun e. AC30 e ok-ish dar bâzâie destul de supărător la gain mare. Eu mă uit acum de un Katana de la Boss, trebuie să merg sa-l încerc dar sunt chiar foarte multe variante interesante în toate segmentele de preț. Probabil pentru ce vrei tu mai degrabă Peavey / Blackstar dar alea ok nu sunt ieftine.

Păi vezi cum îți vine invers fiecare model pentru dreptaci care te-ar tenta, să nu te încurce butoanele și alte chestii similare. Vezi că la alea cu bridge fix cum e ăla de pe SG, au cordar care e pus puțin câș (aka mai jos în dreptul coardelor mai groase, pe diagonală) e aiurea, fiindcă ar trebui să inversezi înclinația cordarului ca să poți regla corect intonația (altfel reglajul de intonație nu va acoperi ce trebuie ca să poți intona corect cel puțin Mi (ambele) și probabil din extreme La și Si. Adică să desfaci, să dai găuri, să astupi, urât de tot. Din fericire sunt și cu alte sisteme. În locul tău nu m-aș complica și aș lua direct lefty. Ai de unde alege chiar și în zona de buget.

Adevărat. Uite și aici o listă încurajatoare și câteva clipuri faine https://www.ultimate-guitar.com/articles/features/10_famous_left-handed_guitarists_who_play_right-handed-40457. Așa poți alege orice chitară

Cu cât e mai simetrică, cu atât mai bine din toate punctele de vedere. Gândește-te că de exemplu un Les Paul nu-ți va permite accesul la tastele de sus fiindcă va fi decupat invers (și oricum e groasă și are comutatorul în drum pusă invers și că pe multe modele vei accesa tastele de sus mai dificil. Mai gândește-te că mufa va sta în sus și că potențiometrele și switch-ul te pot încurca la panat și nu sunt foarte accesibile; pickguard-ul va fi sus și vei zgâria suprafața neprotejată fiindcă panezi invers. Eu unul nu mi-aș bate capul, faptul că pui coardele invers și faci setup pe dos sau că headstock-ul are urechile în jos, astea sunt cele mai mici probleme, ca și faptul că trebuie mutată prinderea de curea (în general). Săracu' Hendrix a făcut așa fiindcă nu prea avea de ales; tu ai de unde.

Scuze că mă bag și eu ca musca-n lapte, dar, dacă ești stângaci, de ce nu profiți de faptul că nu prea sunt chitarele de stângaci la căutare pe piața second să-ți iei una de acolo? De exemplu:https://www.olx.ro/oferta/vand-chitara-electrica-vintage-sg-left-hand-ID8zg5z.html#1f1c8b832c este pe la 550 și e full Wilkinson, iar nouă e peste 1.200, ajunge de fapt pe la 1.500. Pentru rock și blues e super ok, pentru metal ar fi ceva mai puțin adecvată (nu că nu s-ar putea cânta), dar, hei, dacă ești începător, până ajungi tu la îndemânarea necesară și te pui la punct cu teorie și alte alea ai pe ce repeta și nu spargi pușculița sau rămâne de un amplificator suficient de ok în aceiași bani în care iei chitara nouă. Nu zic neapărat de asta (eu m-am zgâriat pe ochi dar sunt dreptaci), dar e un exemplu de super ofertă pentru motivul că nu se prea dau lefty. Vezi și pe RGC poate e ceva. Poți merge într-un magazin din Cluj să încerci modelul dacă-l găsești, apoi faci cu vânzătorul un apel video ceva să-ți arate obiectul, chiar dacă nu te poți deplasa și îl studiezi puțin înainte să arunci cu banul. De asemenea, mai vezi de exemplu și pe aici, văd destule modele pe stânga, printre care și Schecter, despre care am tot auzit de bine: https://www.muziker.ro/chitare-electrice-pentru-stangaci#priceRange=1,1200

Eu totuși nu pricep o chestiie: de când subiectul a devenit "care brand e cel mai șmecher" și "cine are voie să-și dea cu presupusul sau nu" când totul a pornit de fapt de la "Mie mi se cam pare că Ibanez nu e la fel de vandabil second precum alte mărci, ce părere aveți despre chestia asta?" Adică, superioritatea închipuită sau practică a vreunei mărci sau a vreunui model e cumva pe dinafara subiectului. Aici e vorba mai mult de cum sunt percepute mărcile, imaginea mărcii în ochii unui potențial cumpărător. Încercare de a deturna discuția înapoi pe subiect: În general, eu Ibanez nu aș prea cumpăra în general, nici nou, nici second, în afara unui JEM sau a unei copii LP din seria Art (sau ceva similar). Dintr-un motiv extraordinar de tâmpit, valabil și pentru Jackson: mi se par (mie, da, nu săriți, e o chestie de gusturi) niște chitare urâte cu spume ca geometrie/formă (în special când vin și în culori cuminți) și oricât de bine s-ar cânta pe ele, nu m-ar tenta să le iau în mână. Pentru mine e o chestie clară de design. Parțial sunt cu creierii spălați de Fender/Squier/Gibson & co, parțial îmi displace numele (da, da, și sigla!) și parțial știu că dacă nu îmi face cu ochiul un design plăcut, n-o să iau chestia aia să cânt pe ea. La fel, am probleme în a-mi fi drag un ESP, la PRS sunt modele și modele și aș da oricând la schimb un Ibanez de 5xxx lei pe un Dean Soltero sau pe cel mai ieftin SG de la Gibson (poate chiar și Epiphone). Cam asta-i treaba cu mine și Ibanez. În schimb, arată-mi un Ibanez vopsit în toate culorile posibile, dintre cele mai oribile și s-ar putea să-mi placă. Cumva, împreună cu geometriile în general antipatice, dacă și paint job-ul e destul de sărit de pe fix și tulburător... well, estetica urâtului, așa parcă merge s-o tăvălești puțin. No, cam astea sunt motivele adevărate pentru care eu aș avea rețineri în a opta pentru un design Ibanez și se opresc cu mult înainte de calitatea componentelor, manevrabilitate, manoperă și alte chestii cu adevărat importante pe care în mod normal le cântărești puțin înainte să cumperi. Sfatul meu: dacă vreți vandabilitate second, luați un Ibanez bun, dar cât mai urât și anapoda. Cumva, geometria nebună cu paint job cuminte nu poate convinge Check attachment.

A, cât despre Steven Seagal - nu cred că ajungi la un relativ succes în branșă chiar idiot fiind. Ai putea trage aceeași concluzie despre Dolph L. (antagonistul din Soldatul Universal), doar că tipul este extrem de inteligent și cultivat în viața reală. Hei, dacă-i face plăcere să joace în filme B/C, care-i problema? Banii ies, se distrează... Ca să nu mai zic că nici eu n-aș colecționa Ibanez - la colecție trebuie topoare în primul rând frumoase așa că... Ibanez pică din start :))) Un lucru e sigur, îmi place mai mult blues-ul vocal al lui Bruce Willis decât cel din chitară al lui Steve. Ca feeling - care mai ales la blues eu zic că întrece abilitatea ca importanță.

Nu știu ce să zic, în materie de habarnist, cu excepția modelelor mai câș (cum e JEM), nu pot să zic că-mi vine să iau din rack vreun Ibanez care nu e o copie cât de cât recognoscibilă a altceva, în schimb încep să salivez cum văd Strat și Tele... pur vizual. Adică, ești varză, ca mine. Te duci într-un magazin unde să zicem că au și Ibanez și Gibson și Fender. Te joci cu LP care ți se pare mișto și cool (arată foarte bine, de aia îl vezi într-o tonă de reclame și segmente vizuale), dar îți rupe umărul, iei un JEM - de mâner, care e interesant și pe care se cântă ușor dar parcă totuși ceva acolo nu e ok, lipsește, poate ridici un SG și-l dai cu gâtul de podea când îl lași jos, sperând că n-a observat nimeni. Bagi un Tele, apoi un Strat într-un amplificator decent pe lămpi și te minunezi, oftezi, toate alea... le încerci în amp-ul solid state pe care țil permiți și faci o față lungă.... după care pleci acasă fără să iei nimic și cumperi o copie second de [...] ce ți-a plăcut mai mult, însă neapărat cu humbuckere, fiindcă ți-ai dat seama că SC-urile sună ca dracu pe amp-urile din bugetul tău de habarnist / hobby-ist și oricum ai atâtea de învățat încât chiar nu are importanță ce chitară folosești atâta timp cât te simți bine cu ea și poți obține un sunet decent, care să te motiveze s-o zgândări. Simțitul bine poate fi confort, plăcerea de a te uita la ea (să-ți vină să o ridici și să mai prestezi), chiar orice. Cumva fazele astea cu X versus Y mi se par mai relevante când începi sa te pricepi mai bine și ești în căutări. La început nu e foarte relevant și după ce ai deja un nume oricum știi ce vrei și nu mai faci atâta caz. Oricum multe chestii sunt ambivalente, cum ar fi un efect care-ți face o mizerie de chitară să sune chiar OK și același efect care-ți gâtuie o chitară de excepție și o face să sune mediocru, precum cealaltă...

Totuși văd destui tinerei prin trupe cu Gibson și mă gândesc că nici Knopfler de exemplu nu e tocmai un moșuleț nebun de-i place Fender. Acum, că una era un Gibson/Fender din epocă și altceva cumperi acum la suprapreț, acolo s-ar putea să fie mult adevăr. Eu îi invidiez într-un fel pentru simplitatea perioadei pe care au prins-o. Aveai 2-3 producători mari și lați și tot felul de lutieri mai pe la început sau deja consacrați, cam la fel și cu amplificatoare/efecte,nu trebuia să-ți umpli capul cu toate nebuniile de mărci și variante de acum și te puteai concentra pe lucruri mai importante. No, acu și eu când zici 'electrică' văd Fender/Squer prima chestie și pe urmă îmi amintesc de altele. Pe undeva, e important să-ți placă și cum arată unealta, poate-ți crește inspirația și plăcerea. Iar forma aia de LP e bestială, cu toate derivatele.

Evident că nu m-am laserit în ochi, dar it makes sense.

Mie-mi place cum arată. De ce mirror pickguards suck, motive de ecranare? Pe de altă parte nici Buckethead nu-mi spune prea multe cu virtuozitățile alea fără rost. Știu că e bun și că a făcut aproximativ un miliard de proiecte, dar față de show-ul lui obișnuit, prefer Guthrie G la orice oră. OK, unul îi tehnic. Cântă finuț, știe. Bravo lui, dar dacă nu are și ce transmite își cântă lui și eventual altor chitariști. Sau face spectacol. Cât despre lipsă de tehnică, there's a whole history of rock built on that Mai e și atitudinea. Vezi Jack White... unde n-are mână și tehnică, are atitudine și pentru asta într-o trupă din 2 (DOI) oameni o transmis cât n-ar visa Kelly Family preț de câteva dinastii. Vezi o vomă întreagă de jazz contemporan fără rost, closed circuit ideatic dar cumva cântat în (orice) public. Din ăla care e la fel de pasionant precum cititul logurilor de Windows pe calc. Tot mai bine-i la mijloc. Să nu te ascunzi nici după feeling dar nici să n-o dai în masturbare tehnică sau chestii care sună bine dar nu au sens. Cel puțin la noi mai aud prin concerte atâtea solo-uri de frustrare care efectiv strică melodia, tobe care sar în față, mai rar bas, de nu mai pricep dacă ăia se bat între ei în note sau chiar au ceva de zis.

Arată mișto SG-ul ăsta. Mi-am tras și eu un Vintage VS-6 de prin 9x, pre-Wilkinson, sunt destul de mulțumit (pentru amintit / învățat mă aranjează) și nu pot zice că aș fi dat banii pe GIbson sau pe Epiphone chiar dacă i-aș fi avut, nici măcar în calitate de corporatist trecut de 30 care "n-a făcut mare lucru cu chitara în tinerețe" cum amuzant (și adevărat) scria cineva mai devreme pe subiectul ăsta. Am fost tentat să fac ceva de genul ăsta, dar am reușit să mă abțin de la vreun exces. Nu am habar cât de popular e SG-ul, mai demult nu avea nici dracu, numai în magazin eventual mai găseai. Dar în afară de faptul că-i "grea în gât" și că spațierea tastelor devine cam zgârcită către capătul dinspre corp, chit că-s foarte accesibile, mi-e teribil de greu să-i găsesc un defect cu adevărat supărător. Ce-i drept, în situația mea, e mai greu să găsesc destul timp pentru chitară decât să-i găsesc ei defectele Sincer să fiu nu am fost niciodată înnebunit după strat sau telecaster, V-urile mi se par cele mai urâte chestii din lume, cred că cea mai apropiată chestie de strat pe care aș lua-o ar fi JEM-ul ieftin (sau non-JEM-ul aproape identic - mi se pare o chitară foarte comodă, manevrabilă și versatilă) sau un LP de la Vintage - cel m ult PRS-ul entry-level dacă aș vrea ceva mai LP (sau Ibanez ART). Pe undeva s-ar putea să fie și parțial moft / ifose, ca problema amplificării pe lămpi vs hibrid/solid-state etc. Știu că sunetul pe lampă dar n-aș da diferența aia de bani niciodată. De banii pe care-i dai pe un amplificator pe lămpi de 15w iei un solid-state care poate suna 90% la fel și dărâmă tavanul, din câte observ. Nu știu ce preconcepții sau înțelepciuni empirice guvernează cumpărarea de chitare la noi sau dacă într-adevăr Ibanez are mult mai mult 'bang' pentru ban și plătești brand-ul sensibil mai puțin decât la Fender/Gibson etc., tot ce știu e că mi-a rămas de acum vreo 12 ani un bas Reghin care-și face treaba foarte bine, chiar dacă n-am avut multă grijă de el și a avut probabil cele mai proaste capace din istoria capacelor de potențiometre. Și că da, aș fi luat vreun băsuleț Epiphone sau Ibanez sau te miri ce, că arată Reghinu ăla ca faianța din baie... numai că funcțional nu prea am o scuză să fac asta, că merge ok Dar JEM... Mmm, decât un singur LP Faded mai bine SG-ul "no-name" și un JEM, cel puțin în cazul meu. Și trebuie sa mărturisesc că JEM-urile alea de peste zece miișoare în culori cretine... îmi plac. Mai ales aia verde, ar fi cool să coloreze și pe la entry level

Varigrip pentru când ai mâna liberă? Poți omite de exemplu arătătorul pentru început, îți detensionezi puțin tastele 3 și 4 și faci 'coloane' (1-2-3-4, 1-2-4-3, 1-3-2-4, 1-3-4-2, 1-4-2-3, 1-4-3-2) dar acționând și 3 și 4 cu degetul mic. Avantajul e că poți face asta și când nu ai cum să cânți la chitară dacă "Stânga liber"

Yamaha THR? 10 V2? Sau 5, mai de buget? Zic și eu.

Ia ce am zis cu un bob de sare, nu sunt nici pe departe expertul lui Pește. Am zis și eu ce mi s-a părut de bun simț să-ți zic. Totuși, aș insista să înveți tu ceva. Ceva simplu, de ex. ia In Bloom de la Nirvana pentru un sound mai greu, ia partile simple de la Nothing Else Matters (intro-ul nu e super greu de învățat după tabulatură sau un video pe youtube, serios) pentru un ton ceva mai curat sau fragmente din Stairway to Heaven. Sau pur și simplu Life by the Drop sau Hey Joe (din nou ce e simplu și curat). Mă rog, sunt multe bucăți care sună fain și nu sunt greu de cântat din toate genurile, plus că nu te pune nimeni să cânți repede. Chiar și ceva game / arpegii aranjate mai melodios numai și tot e bine. Dacă nu le exersezi puțin înainte nu ai cum să știi cum merge mâna pe chitară când încerci să reproduci ceva ce ai deprins, degeaba îți cântă ăla fiindcă niște efecte și amp-ul rezolvă un sunet cât de cât decent chiar și pe o chitară slabă - plus că dacă omul deja cântă probabil va avea deprinderi și preferințe proprii pentru anumite tipuri de corp/gât etc. Nu că aș avea paranoia despre cine lucrează la vreun magazin, dar contează cum ți se pare ȚIE fiindcă teoretic tu rămâi cu ea. Și n-o lua din prima, întoarce-te, mai încearcă și altele, nu te grăbi prea tare. Încă ceva, în niciun caz nu îți face probleme că vai, te faci de kko când încerci chitara că nu știi mare lucru sau zdrăngănești prost. Nu ești tu la proba publicului sau a vânzătorului, chitara e la proba ta și în funcție de cum te înțelegi cu ea o să înveți cu mai multă sau mai puțină plăcere, ok? Ce dacă nu ai experiență sau viteză, te joci și tu La fel poți să-l pui pe om să-ți arate câteva fraze mai ușor de cântat ca să vezi cum îți vin, dacă e amabil (și în general eu zic că te bagi la vândut scule audio din pasiune așa că sunt șanse bune să fie amabil). Sau îl întrebi când are o zi mai slow și plictisitoare și te duci atunci să stai pe capul lui, îi iei și tu o pizza și ceva suc și stai cu el pe-acolo, mai povestiți vă mai jucați.

Mie cea mai mare diferență între ele mi se pare numărul de taste și dimensionarea gâtului. 24 de taste JUMBO reprezintă un avantaj mare pentru GIO din punctul meu de vedere, presupunând că e totul ok constructiv și ca finiș. Cum nu am încercat decât LP100 (care mi s-a părut fain, însă mi-au plăcut mai puțin dozele de pe el) nu pot să zic mare lucru. Vezi că finișul negru mat o să fie un magnet pentru mizerie. Nu știu dacă și cât contează pentru tine, pe mine m-ar enerva maxim. Adică dacă ar fi să aleg modelul ăla, în mod sigur mi l-aș lua pe cel maro, ceva mai lucios. Singurul sfat de bun simț pe care ți-l pot da este să ai un set de piese / fraze din piese învățate cât de cât ok pentru a le putea cânta comparativ. Să ai de la curat și liniștit la curat și percutant, apoi câteva chestii mai dure, ceva secvențe de solo cu bend-uri, pe care să le poți reproduce cât de cât competent. Nu trebuie să fie chestii extra complicate, doar chestii simple care îți plac și îți sună ție bine, ca să le poți evalua. Le înveți pe orice chitară acustică de împrumut în câteva zile. Apoi să le execuți pe ambele la rece, fără amplificare. După care le pui prin mai multe amplificatoare (important e să fie diferite, unul pe tranzistori și unul scump pe lămpi ar fi ideale ca să vezi unde se duce fiecare), dacă tot te porcăi pe acolo, fără rușine. Ar trebui să-ți faci o idee cum sună fiecare chitară și cât de plăcut și comod îți este să bagi pe fiecare. Și neapărat să te joci pe aceleași fraze cu dozele și cu reglajele lor, ca să vezi de unde până unde duce fiecare. A, și dacă nu ai ureche formată și experiență, e o idee bună să ceri un tuner digital să probezi dacă falsează pe undeva fiecare model. Teoretic asta din showroom ar trebui să fie pregătite și să nu facă figuri. Când acordezi (dacă acordezi tu), dă în coardă fără milă, nu o mângâia. Succes!