In momentul in care folosim terminologia "muzica buna", trebuie sa acceptam si ca termenul in cauza este subiectiv. Nu exista de fapt un aparat care masoara cat de buna este muzica. Exista in schimb experienta personala/subiectiva a fiecaruia, care il face mai compatibil cu o anumita muzica, fata de alta.
Mai mult in fiecare perioada istorica, s-a intamplat ca noile curente sa fie vazute intr-o lumina rea de cei ancorati in curentele vechi. Beatles initial au fost huiduiti de criticii momentului, pana au "iesit" cu piesa "I wanna hold your hand", cu care nu au castigat criticii, dar au invadat toate radiourile (de unde termenul de British invasion), castigand publicul neavizat. In acelasi timp, cei carora le placeau Beatles ii numeau pe cei de scoala veche "dinozauri". La fel cum inainte, muzica Jazz era in anii 20-40 curentul nou. La fel cum impresionismul a fost blamat de romantici; si la fel cum romanticii au avut impresia ca au reinventat muzica in comparatie cu clasicii. Exista chiar o anecdota care zice ca Debussy a picat in primul an la Conservator examenul de armonie tonala, pe motiv ca ce scria nu "avea sens" pentru profesorii lui de atunci.