'mnezău

Nu prea. Obții o chestie care sună cu 12 semitonuri mai jos decât chitara, dar de-acolo până la a fi bas, e cale lungă. E perfect Yamaha. În principiu, ai vreo două chestii care te interesează la bas: - Configurația dozelor - Aici ai doze de tip P, J, humbuckere sau active. P-urile sunt mai cu ouă, potrivite cam la orice, J-urile, în general obții un sunet specific pe doza de bridge, gen Jaco Pastorious. Un PJ cum e Yamaha ăla cam ia ce-i mai bun din ambele tipuri de doze, că ai doza de neck P, poți cânta de la Motown până la metal cu ea, iar J-ul pe neck, pentru chestii mai articulate, unde vrei să auzi basul mai mult pe medii decât jos. Acum, doza J e single coil, pe P ai mai puțin zgomot, dar nu la fel de puțin ca și când ai avea active. E posibil să ai ceva probleme cu zgomotul, în special dacă vrei să folosești fuzz pe bas. Pentru chestii curate, fără distorsiuni și nebunii, n-ar trebui să ai probleme. - Număr coarde - Aici rareori ai nevoie de mai mult de 4. Sunt chestii care sună mai bine mai jos, dar, pentru înregistrat acasă nu prea ai de ce să ai mai multe coarde. Contează și ce cânți. Dacă vrei să cânți chestii foarte rapide și care necesită ceva dexteritate, coarda aia suplimentară te poate ajuta, că nu mai e necesar să faci salturi așa mari pe gât. Pe de altă parte, trebuie să ai mereu grijă ea, să nu vibreze. Odată ce ai cântat la chitară, basul poate fi înșelător. Îl consideri o chitară cu mai puține coarde, dar nu-i deloc așa. Ai tehnică complet diferită, teoria muzicală e cam necesară pentru basiști, instrumentul are dimensiuni foarte diferite față de cele ale chitarei, dacă chitara ți se pare câteodată incomodă, basul va fi mereu mai incomod decât orice chitară. E posibil să ți se pară obositor sau dificil de cântat la început, știu că mie mi s-a părut, pentru că e o poziție complet diferită față de cea pe care o am la chitară. N-ar fi rău să te uiți și dacă găsești un bas cu scală scurtă, n-ai resimți atât de drastic când schimbi instrumentele. E mai apropiat de chitară comparativ cu cele de dimensiuni normale. Sunt cam rare însă. La basuri, părerea mea e că lucrurile sunt puțin diferite decât la chitare. La banii ăștia pe care îi ai tu, iei un instrument entry-level, care e cam banal. Electronică pasivă, zgomotoasă, bune pentru studiu. Odată ce ajungi pe la 1400-1500, ai o mare săritură, pentru că ai chestii mult mai interesante, ori doze active, ori pasive, dar cu circuit activ. Și alea sunt mult mai prietenoase pentru înregistrat, ai mult mai mult control direct din bas. Dacă ți-ai permite, te-aș sfătui să încerci să ajungi la alea, iei un Sire, un Yamaha TRBX, Ibanez SR300, alea cam merită diferența de bani. Dar dacă nu-ți permiți sau nu vrei să dai atâția bani, ia ce găsești, Yamaha ăla e foarte bun.

Atenție însă, nu toate procesoarele Zoom din cea mai nouă serie, cu conexiune USB pot fi folosite și ca interfață. La G1on, G3n, conexiunea USB poate fi folosită pentru alimentare și update de firmware. Singurul care are și interfață, e Zoom G5n, care nu prea e necesar pentru acasă. La modelele astea, nici să modifici preseturi din calculator nu mai poți, nu mai au editorul care era pe generația precedentă, însă există ToneLib. Din ce au Zoom acum, singurul procesor care merită cumpărat e Zoom G1on. Principala diferență între ăla și G3n este carcasa. Iar pentru acasă, carcasa metalică și butoane individuale pentru pedale, nu prea te ajută. Și dacă nu-ți ajung sloturile, pentru că G5n are mai multe, poți face o chestie deșteaptă, mai achiziționezi un G1on, iar astfel ai mai multe sloturi decât G5n, în plus, nu mai ești limitat de software, poți folosi același efect în lanț, de mai multe ori, de exemplu. În orice caz, pentru chestiile uzuale, G1on e suficient. Iar pe lângă procesor, o interfață, Focusrite 2i2 MK2, Steinberger UR22, ce vrei tu. Treaba asta cu procesorul cu interfață, e mai mult marketing. Interfețele de pe ele sunt, în general, slăbuțe. Adică, iei Zoom G5n, că zici că are și interfață, dar interfața inclusă în pachet e comparabilă cu cele din generație mai veche, mai ieftioare. Iar problemele mari apar pe partea de software. Driverii nu sunt actualizați atât de des precum la interfețele dedicate, nici nu sunt folosite atât de mult, așa că nu prea există o testare bună a lor, te poți trezi la un update de Windows că nu-ți mai merge interfața, fiind un conflict cu un driver anume de-al tău, iar Zoom n-o să se grăbească să-ți dea un patch.

De ce ar fi stupid? Din ce am observat, capitolul la care suferă procesoarele cel mai mult e simularea de cabinet. Acolo ești limitat de opțiuni. Majoritatea au un singur tip de simulare, adică 1x8, 1x2, 4x12, ai diverse opțiuni, dar cam aia e tot. Ori cu simulări din software, ai și diverse microfoane, poziționate diferit, diverse tipuri de difuzoare. Ai mult mai multe opțiuni. În general, am oprit cabinetul din procesor și l-am folosit pe cel din DAW. Și la fel cu alte efecte, cum ar fi EQ. În general, îl folosesc din DAW, pentru că am un control mai bun, decât am asupra ăluia din procesor. Și la fel cu pedalele, se pot folosi foarte bine, atât împreună cu procesoarele, cât și cu efecte din DAW, ampsim-uri, cabisme, ce mai vrei tu. Păi dacă vrei să ajungă cât mai curat, ideal ar fi să nu pui nimic. Tu depinde ce vrei să faci. Să pui efecte în afara DAW-ului, din procesor, pedale, tragi cu microfon, sau să pui după. Ideal, consider eu, e să încerci o combinație, dacă ai putea. Un procesor, vezi ce-ai în el, ce-ți place, ce nu, și pe urmă VST-uri. La VST-uri, sunt o grămadă, de la cele free, precum simulările de la Lepou, diverse pedale, până la alea cu bani, Guitar Rig, Amplitube, Studio Devil, Revalver, Bias FX. Iar alea nu sunt neapărat pachet complet. Adică poți folosi doar anumite bucăți, deci posibilități ai cu carul, timp să ai. Personal, procesoarele mi se par puțin mai bine lucrate la simulările de amplificatoare. Tehnologia, în principiu, e aceeași. Dar dacă iau strict simulările de amplificatoare, la softuri gen Guitar Rig sau Amplitube ai câteva din cele oferite care nu sună excelent. La un procesor cât de cât modern, sunt puse, în general, simulările care sună cât de cât bine, la software îți dă pachetul cu de toate, unele reușite, altele nu prea. Cam la fel și la anumite pedale. Ordinea nu e neapărat foarte relevantă. Tu dacă trimiți un semnal murdar, cu distorsiune, compresie, că le-ai pus în afara PC-ului, poți pune efecte înaintea lor din DAW. E mai greu dacă pui prea multe chestii. Îți pui din procesor distorsiune, compresie, delay, simulare de cabinet, pe urmă, din DAW, mai greu să mai adaugi multe chestii, tonul îl ai deja prea modificat ca să-l mai modifici tu și mai mult. În orice caz, sunetul care-ți intră în PC ține doar de chitara ta și de interfață. Dacă ai preampuri bunuțe pe interfață, n-o să ai probleme. La fel dacă ai chitara cât de cât silențioasă. Dar dacă tu ai niște single coil-uri și un wiring chinezesc, iar interfața nu-ți permite să reglezi un semnal zgomot/semnal satisfăcător, efectiv trebuie s-o dai la maxim ca să intre în clipping, sau intră în clipping când e la minim, pentru că sunt preamp-urile prost gândite pentru chitară, e cam greu să obții rezultate prea bune. Dar nu cred că e cazul. Marea majoritate a interfețelor sunt decente, în special pentru chitară, iar la chitară ai humbucker. Am scris mult și nu cred că se înțelege prea mult, dar revino cu nelămuriri, poate te pot ajuta sau ne pot ajuta ceilalți colegi pe amândoi, că nici eu nu mă pricep prea bine.

Există șanse reale ca autorul să fie mort, având în vedere că la "Interests" era și "să mor mai repede". Poate cineva identifică melodia, vedem cât de tristă era. O fi reușit s-o cânte, i s-a părut atât de tristă încât a terminat-o cu viața imediat după ultimul acord. Iar @freelancer se face vinovat de moartea lui. Dacă nu-și băga el nasul să-i arate el cu bare-ul, băiatul ăsta încă era viu. Criminalilor!

Vă dați seama că au trecut 13 (treișpe!) ani de la întrebarea inițiatorului?

N-ai și tu un telefon? Dă un search după "tunner" și ia prima aplicație.

În principiu, coardele mai groase oferă un sunet mai clar, mai bine definit, permit o acțiune mai joasă fără fretbuzz, stând mai tensionate. Dezavantajul este că sunt mai dureroase pentru degete, la început și nu numai. 9-42, cât e D'addario EXL sunt considerate "light". Consider 10-46 ca fiind un set de mijloc, mediu, bun cam la orice zdrăngăneală. Dacă decizi să schimbi dimensiunea coardelor, va trebui să refaci și reglajele. Pe-astea oricum ar trebui să le faci, e bine ca odată cu chitara să-ți iei și un set nou de coarde, ca să fie noi când faci reglajul, dacă sunt vechi îți poate da cu virgulă la intonație. Truss rod, acțiune, intonație, cam asta trebuie să reglezi, e internetul plin de sfaturi. Dacă îți place muzica clasică, poți începe cu o metodă de chitară clasică, măcar cât să înveți notele, partitura, ceva teorie muzicală, pe urmă poți lua partituri pentru a le cânta la chitară. E și un fake book cu melodii simple, clasice. Dacă-ți place rock-ul, dai și tu search după "how to power chord" și ai învățat toată materia.

Găsești, dar nu vrei să înțelegi că nu are absolut nici o relevanță ce chitară iei. Una de 500 de lei nu va suna de două ori mai prost decât una de 1000 sau de 10 ori ami prost decât una de 5000. Dacă chitaristul o mânuiește cum trebuie, toate sună la fel. La 200 de euro îți iei o chitară decentă, care-și va îndeplini rolul. Indiferent pe care-o alegi. Dacă te duci pe un site pui acolo să-ți arate chitarele de 200 de euro, prima va fi fix la fel de bună ca aia de după ea. E irelevant. Ia una care-ți place cum arată, forma, culoarea, ce pitici mai ai tu. Restul e can-can. Chestiile cu hardware, anumite specificații, configurații, lemne, te interesează foarte puțin spre deloc, toate oferă același lucru. Eu am zis de RG pentru că vroiai să dai 900 de lei pe Gio, iar RG-ul e un pas mai sus față de Gio. Dar asta nu înseamnă că-i cu mult diferită, e la fel, se simte la fel, se cântă la fel, sună la fel, doar că are câteva chestii mai bunuțe decât la Gio, chestii care sunt oricum irelevante. Când oi ajunge să cânți pe scenă, să înregistrezi albume, să faci muncă de studio, atunci bate-ți capul cu restul prostiilor. Atunci o să te intereseze, poate o să vrei o chitară mai ușoară, poate o să vrei anumite doze, un anumit profil al gâtului, formă, toate aiurerile. Momentan, cred că-ți faci griji aiurea.

Nu știu dacă vrei să te complici cu floyd, iar prețul cerut e mare, cu tot cu procesorul ăla. La banii ăia găsești un RG.

Având în vedere că cei de la Cort fac chitarele Ibanez, cel puțin în zona asta de preț, o părere destul de bună, aș zice eu. Nu te mai uita la ce scrie pe headstock, că sunt toate la fel. Chiar nu prea sunt diferențe. Că-i Cort, Harley Benton, Squier, Ibanez, e absolut irelevant. Toate sunt cântabile, reglabile, sunt chitare bune, care nu mai au nici o treabă cu chitarele ieftine de acum 20 de ani.

Tu de ce folosești ASIO4ALL? Din câte știu, Focusrite vine cu driver ASIO.

Păi doar n-or zice că rămâne la fel. Nu zic că nu-s bune, or fi, cum sunt și alea roller de la Wilkinson. Dar pentru bridge fix, nu sunt necesare. Nici pentru bridge mobil aș zice, decânt în anumite circumstanțe. Eu am cazul ăsta, un Jazzmaster cu tune-o-matic. Iar Jazzmasterul e gândit ca bridge-ul să se miște înainte-înapoi cu tremolo-ul. Apeși pe tremolo, bridge-ul se înclină cu totul spre headstock, când îi dai drumul revine drept. Și aici problema era că se înclina bridge-ul, dar coardele mai scăpau de pe saddle-urile de la tune-o-matic. Iar când revenea în poziția lui normală, agăța coarda și o trăgea, astfel că se dezacorda chitara mai mereu când foloseam tremolo-ul. S-a rezolvat cu coarde mai țapene, care au pus mai multă presiune pe bridge, astfel încât nu mai alunecă. Dar dacă aș vrea coarde subțiri, aș lua un de-ăla roller, nu cred că ar merge prea bine bridge-ul actual. Bridge-ul ăsta tune-o-matic mi se pare foarte practic. Nu are problemele pe care le ai la bridge-ul original de Jazzmaster, când îți alunecă coarda de pe saddle, nici la telecaster, unde intonația e mai greu de reglat, plus că îți stau coardele bine înfipte pe saddle-uri, fiind ascuțite, șansele de probleme la acordaj fiind minime. Singura lui problemă poate fi că nu urmărește neapărat radius-ul gâtului. Ai cazuri în care pe chitară ai un radius, iar pe bridge altul. Acolo n-o prea poți repara, decât dacă schimbi tot bridge-ul. Dar nu-i neapărat deranjant.

În regulă, ce pot zice, succes. Știi că și alea Grap Tech tot în China sunt făcute, nu? Din ce aliaj, doar ei știu, probabil tot zamak, dar vopsit diferit. Nu prea are nici o legătură sustain-ul cu ce zici tu, cu atât mai puțin "rezonanța". Dacă elementele sunt fixe, nu se mișcă să-ți provoace bâzâituri, sau să-ți omoare notele, nu-ți taie coardele, nu prea ai nici un motiv să le înlocuiești. Nut-ul îți poate crea mult mai multe probleme decât bridge-ul, mai ales dacă nu-i tăiat cum trebuie. La fel tastele, curbura gâtului, acțiunea, tipul coardelor. Astea sunt chestii care-ți pot fura din sustain, dar bridge-ul mai greu, doar dacă-i defect. La bridge mobil, sistem tremolo, acolo poți avea probleme din cauza materialelor. Dacă ți se agață coardele în el, e posibil să ai probleme cu acordajul, să-ți prindă coardele aiurea, dar la bridge fix e absolut nici o diferență. Încerci să rezolvi o problemă inexistentă.

Dar ce probleme ai? Ți se rup coardele în bridge? În cazul ăsta ai putea încerca roller bridge, Wilkinson au unul bunuț. Cu toate că nu prea sunt necesare la un LP, pentru că nu ai tremolo. Dacă nu ți se rup coardele, nu o să observi o "îmbunătățire", sistemul clasic tune-o-matic e destul de bun.

Nu mai fiți răi, colegilor, sunt sigur că am fost cu toții în această postură, când nimic din ce avem nu sună bine, dar ne fixăm pe anumite opinii personale, care nu trebuiesc să fie neapărat corecte sau acceptate. Eu am cumpărat a doua mea electrică, un Ibanez Gio în speranța că voi suna ca Paul Gilbert, pentru că l-am văzut că și el folosea Ibanez și avea și un clip pe Youtube în care folosea un Gio. Pe lângă faptul că n-o puteam regla cum trebuie și aveam un Zoom 505 băgat într-o combină audio, abia știam două acorduri, iar cântatul pe timp era o noțiune pe care o ignoram. @inițiator - Să stăpânești sănătos chitara și s-o cânți cu plăcere.