www.rgc.ro Web analytics

Jump to content

Dream Theater - The Dark Eternal Night


Metabog
 Share

Recommended Posts

 

Piesa a fost pusa aici oficial de catre Roadrunner Records. O alta piesa, Constant Motion, a fost de asemenea scoasa legal si e pe siteul companiei.

 

Pentru fani DT... :):):):(B)

 

PIESA E INCREDIBILA. Abia astept albumul...

 

btw, intregul album este leaked pe torrent, dar nu dau link aici.

Link to comment
Share on other sites

piesa e super misto, o stiam

dar nu stiam ca myung trage in studio cu MM

 

Da, si prima oara cand il vad cantand cu pana. Mahama, cat de evil suna piesa :) Da, si eu o stiam dar leakul ala avea calitate destul de proasta. Dar **** cat de evil si marfa suna... imi place noul stil.

Link to comment
Share on other sites

Guest alexm
exact .... suna rece , fata de albumele mai vechi . Totu e calculat , imi place in schimb ca sunt mai violenti

 

Pacat ca se transforma intr-o trupa statica .

Pasajele alea de pian mi se par geniale , la fel si rifful inainte de solo .

 

Eu personal nu gasesc nimic genial in soloul lui rudess. Mai violenti? Nici atat...Trebuie sa ascult tot albumul ca sa-mi fac o parere dar voi fi profund dezamagit daca tot albumul are aceleasi nuante ca melodia asta. Dar cunoscandu`i pe DT, nu cred ca o sa fie asa. Portnoy mi se pare....sec...nu mai are acelasi feeling ca pe LTE sau Metropolis...nu mai e asa de melodios. Myung....in sfarsit a renuntat la yamaha....mie personal chiar nu`mi placea...cum ii suna basul...:)

Link to comment
Share on other sites

Trebuie sa recunosc ca am fost un ticalos si am downloadat tot albumul si imi place la nebunie. Nu mi se pare ca tehnica a devenit prea matematica sau robotica, dar este clar diferita de ce era pe vremea Awake sau Images and Words sau chiar Metropolis. Partea instrumentala din dark eternal night e in stilul abordat in Octavarium, iar Rudess nu mai foloseste synthul ala al lui clasic de care ne-am cam saturat cu totii. E foarte tight si foarte bine pus la punct.

 

Imi e cam dor insa de genul de pe vremea aia, da imi place si asta.

 

Restul pieselor sunt si ele foarte mrf, mai ales in the presence of enemies, iar una dintre ele este chiar floydiana si lenta. Iar IN SFARSTI petrucci a scos un solo la fel de memorabil ca cel din Under A Glass Moon, care nu este facut doar din game cantate foarte repede.

 

Oricum tot nu se compara cu Scenes from A Memory... nici pe departe. Si ma streseaza ca nu mai are structura aia speciala a albumului care ii da un iz conceptual. Piesele sunt toate independente si nu e nici o legatura intre ele. Si totusi nu e la fel de bine gandit din pdv instrumental ca SFaM. Dream Theater au devenit atat de buni incat eu pot sa ma apuc sa arunc niste note la intamplare in guitar pro si ei le-ar putea canta. Asa suna partile instrumentale din Systematic Chaos: ca si cand au planificat mai intai totul in guitar pro sa fie cat mai complicat posibil si pe urma, folosind puterile lor de DT au cantat-o nota cu nota. E forate mrf si ma da gata de fiecare data cand ascult da mi-e dor de feelingul ala din SFaM, atmosfera creata, etc. Albumul ala a avut o personalitate proprie, mai ales pentru ca folosea teme si leitmotive.

 

BTW e primul lor album la Roadrunner, si deja publicitatea incepe sa-i faca cunoscuti. In sfarsit DT primeste respectul cuvenit?

 

DT va reprezenta copilaria, adolescenta si tineretea mea, asa cum Pink Floyd a insemnat acelas lucru pentru ai mei. Copii mei vor invata ce a fost DT. :):)

Edited by Metabog
Link to comment
Share on other sites

BTW e primul lor album la Roadrunner, si deja publicitatea incepe sa-i faca cunoscuti. In sfarsit DT primeste respectul cuvenit?

 

DT va reprezenta copilaria, adolescenta si tineretea mea, asa cum Pink Floyd a insemnat acelas lucru pentru ai mei. Copii mei vor invata ce a fost DT. :):)

 

 

Eu cred ca e tocmai invers . Chir DT au avut o publicitate foarte buna pana acum , drept urmare sunt foarte cunoscuti . Intr-adevar au aparut intr-un moment oportun , si au reinviat muzica progresiva , parerea mea ca intr-un mod desul de pueril comparatv cu anii 70' ( compozitional vorbind ) . Mie mi se pare prog rock comercial . Adica DT par copilasi pe langa trupe ca Ayeron , Pain of Salvation , Flowerkings , Neal Morse , acestea din urma neavand acelasi impact asupra publicului . Am vazut concerte cu fiecare in parte si , comparat sa zicem cu "scenes from New York " sunt mult mai "cerebrali" . DT mi se par level unu ,punctu de plecare spre metal progresiv .

 

Mie mi-au placut foarte mult DT , pana la " 6 degrees ..... " , dupa aia au inceput sa fie obositori . Au cam ramas in pana de idei :) . Asta poate si pt ca toti si-au facut proiecte solo care suna foarte bine . Ma rog , treaba lor . Ca instrumentisti is grei , dar si-au pierdut din spiritu "rock'n roll" . Parerea mea.

Link to comment
Share on other sites

Eu cred ca e tocmai invers . Chir DT au avut o publicitate foarte buna pana acum , drept urmare sunt foarte cunoscuti . Intr-adevar au aparut intr-un moment oportun , si au reinviat muzica progresiva , parerea mea ca intr-un mod desul de pueril comparatv cu anii 70' ( compozitional vorbind ) . Mie mi se pare prog rock comercial . Adica DT par copilasi pe langa trupe ca Ayeron , Pain of Salvation , Flowerkings , Neal Morse , acestea din urma neavand acelasi impact asupra publicului . Am vazut concerte cu fiecare in parte si , comparat sa zicem cu "scenes from New York " sunt mult mai "cerebrali" . DT mi se par level unu ,punctu de plecare spre metal progresiv .

 

Mie mi-au placut foarte mult DT , pana la " 6 degrees ..... " , dupa aia au inceput sa fie obositori . Au cam ramas in pana de idei :) . Asta poate si pt ca toti si-au facut proiecte solo care suna foarte bine . Ma rog , treaba lor . Ca instrumentisti is grei , dar si-au pierdut din spiritu "rock'n roll" . Parerea mea.

 

Bai si mie imi plac Ayreon, Spock's Beard, Pain of etc, etc, dar totusi nu poti sa-i compari cu Dream Theater. Astia sunt tatici. Intr-adevar, au pierdut din spiritul rock'n roll, dar au devenit mai culti. Ca dovada, ultimul concert a avut loc cu orchestra, cu portnoy imbracat la costum etc. A devenit mai artistica, mai epica, mai cu clasa, si nu mai este doar rock'n roll dinala imputit (desi nu a fost niciodata chiar asa). Eu zic ca au evoluat mult.

Link to comment
Share on other sites

  • 3 weeks later...

Cand am auzit prima data "Pull Me Under", mi s-a facut frig, cald, intuneric, ceva s-a schimbat pentru mine [cliseu melancolic, nu ?]. Am dat uitarii pentru multa vreme aproape orice ascultasem pana atunci si am devorat tot ce se gasea pe atunci de Dream Theater. [Nostalgie : mi-am luat toate casetele, pana la "Falling into Infinity", in 1998, de la o taraba din Piata Universitatii, in afara de "When Dream and Day Unite", pe care l-am gasit mult mai greu]. De fapt casetele cumparate atunci reprezinta pentru mine Dream Theater [si, desigur, concertul de la Bucuresti, care a rupt orice bariera, orice limita]. Nu m-as proclama cu usurinta "fan declarat" cum se spune, dar dupa parerea mea Dream Theater reprezinta locul intai in muzica secolului XX, la distanta de restul, iar clasamentul nu mai este provizoriu.

 

Cred ca actul de deces al acestui colos al culturii universale este albumul "Train Of Thoght", de la care [inclusiv], formatia a ramas pentru mine numai o insumare de virtuozi ai instrumentelor. Intr-o zi, m-a refuzat o fata foarte frumoasa si am ascultat in premiera albumul respectiv, si nici acum nu sunt sigur ce m-a intristat mai mult, dar in mod sigur as fi preferat doua batai bestiale.

 

Acum am pierdut legatura cu noile aparitii ale artistilor mei de referinta [Megadeth, Satriani, Vai, Malmsteen, Metallica, Iron Maiden ETC ETC ETC; sunt oare prea dur daca spun ca o generatie intreaga a imbatranit totalmente in zece ani si doar refuza sa o recunoasca si sa se retraga cu demnitate ?], dar nu si cu Dream Theater. Si totusi, nu si-au revenit niciodata; eu INTELEG ce inseamna, la timpul prezent etern aceasta formatie, si ceea ce canta ei acum dovedeste ca atat a fost. La urma urmei, vreo trei albume au fost destul pentru ca Hendrix sa nu mai moara niciodata, si nici Dream Theater n-o sa moara; daca ajung in rai si nu-i gasesc acolo, plec dracului.

 

Ce ma mai amuza, destul de amar, este ca, spre deosebire de altii, la care oboseala se simte printr-un nesfarsit si monoton sir de banalitati molcome, Dream Theater au fost prinsi acum de categoria care i-a fugarit atatia ani, dar careia inainte stiau sa-i scape cumva, heavy metal. Acum au un sunet mai dur, dar ce mai inseamna asta acum, e doar o umbra, o coada tarzie. A disparut toata subtilitatea din ritm, melodie, armonie, din orice, si a ramas doar viteza. Pana si LaBrie se pierde astazi intr-o multime de altii, el, pe care il recunosteam si dupa o consoana. Cu riscul de a suna ca un mos in autobuz, vai de cei cuceriti de ultimele realizari Dream Theater, care n-au auzit "Awake" sau "Images and Words", ca sa-si dea seama, prin comparatie, ca N-A MAI RAMAS NIMIC.

 

La naiba, daca ai citit pana aici ti-as fi dator cu o iarba buna, ca prea te-am mai intristat.

Link to comment
Share on other sites

si pentru mine dream theater ramane images and words/awake/a change of seasons/falling into infinity/metropolis 2.

pt mine aici s-a rupt filmul. primul lor album si cele ce au urmat lui metropolis 2 ma plictisesc, adorm pe ele.

abordeaza altfel muzica, mult prea "greu" si tehnic, singurele momente care parca mai atrag atentia sunt reminiscente ale perioadei anilor 90. parerea mea...

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...
Guest stangaciu

Nu toate trupele trebuie judecate doar dupa albumele de studio... In cazul celor de la DT ma impresionaza cel mai mult concertele... si nu numai cele care au aparut pe DVD/VHS, dar si acele "fan bootlegs"(raritati). Desigur, albumele pana la 6DOIT sunt cele mai bune, dar in ceea ce priveste concertele au crescut in continuu... Uitati-va comparativ la "Images and Words Live in Tokyo' si la Score. E dovada cea mai buna ca au crescut in calitate.

 

Oricum , daca va uitati la orice trupa mare de progresiv(mai ales la taticii progului: Yes, Genesis, King Crimson), dupa o perioada de albume excelente au inceput sa apara si cateva mai slabe.. E in natura lor... incearca sa vina cu ceva nou, care de multe ori "supara" vechea garda de fani, dar atrage altii.

Eu recunosc, primul DT pe care l-am ascultat a fost Train of Thought, dupa ce am aflat ca LTE e majoritar DT. Mi s-a parut interesant si le-am vanat si celelalte albume. Mi se pare ca un album mai slabut poate sa te ajute sa le descoperi pe cele bune. Si chiar si acel album slab suna foarte bine pe scena, unde e cu totul alta atmosfera. Ei reusesc sa "repare" pe scena tot ce e mai putin reusit intr-o piesa, si in opinia mea asta ii face cu adevarat mari muzicieni.

(probabil ca e evident deja, dar pastrez si pentru nepoti CD-urile, alaturi de crema anilor 70, ca asa muzica apare o data la 100 de ani)

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

  • Recently Browsing   0 members

    • No registered users viewing this page.
×
×
  • Create New...

Important Information

"This site uses cookies. By continuing to browse the site you are agreeing to our use of cookies.