'mnezău

De acord cu tine, eu nu la asta m-am referit, ci la diferenţele între vopseaua nitro pe care-o folosesc ăştia de la Fender şi cea pe care o găseşti în comerţ, pe care o poţi cumpăra şi pentru vopsit uşi. Ce ar putea fi aşa special la ea? Că şi pe aia, dacă mă apuc s-o întind cu pensula, în 7 straturi de 1 cm pe uşă, o să-mi iasă ca naiba, dar dacă o aplic cum trebuie, arată foarte bine.

Ce este aşa special la vopseaua pe care o folosesc ăştia de la Fender? Întreb serios, pentru că nu ştiu. Ce ştiu, este că, în trecut, chitarele erau vopsite cu aceeaşi vopsea cu care se vopseau şi autoturismele. De-acolo şi paleta de culori, multe dintre ele fiind regăsite şi pe anumite modele auto. În prezent nu ştiu ce vopsea folosesc, de unde o iau şi dacă e folosită şi la vopsit uşi. Cred cu tărie că cea mai mare problemă nu e tipul vopselei, ci modul în care e aplicată.

Se poate face, n-am zis niciodată că nu se poate. Însă nu dacă "nu ai bani", aşa cum colegul nostru a spus. În plus, de priceperea lui nu mă pot decât îndoi dacă, la întrebarea "de ce ai schimbat freturile?", el răspunde "avea ceva dar nu mai stiu ce". Chitarele respective nu reprezintă baze bune de modificat pentru un începător. Sunt strâmbe, prost gândite, au piese pe care nu le găseşti, iar înlocuirea lor necesită modificări, e greu. Dar, absurzi cum suntem, vorbim de adăugat spire pentru definirea tonului. Chitara modificată de Eugen nu a fost modificată cu o şurubelniţă. Sculele, lucrările trecute, răbdarea, experienţa, toate au contribuit la rezultatul final. Nu e primul topic "am o Hora, vreau s-o fac Gibson, dar habar n-am ce trebuie făcut". Nici unul n-a avut un rezultat concert. Ori s-au cheltuit aiurea bani şi pe urmă s-au vândut bucăţile ce-au rămas pe la MP, ori a ieşit o porcărie mai mare decât era, vopsită în 3 culori, cu acţiunea de 2 degete, prezentată de proprietar ca fiind peste orice Gibson. Vrei o chitară pe care poţi cânta, dar n-ai bani, ai o grămadă de modele de chitare ieftine făcute bine. Nu ţi-or pune tonul lui Santana pe Behringer V-amp aşa cum presupun că fac Horele din '70, dar sunt decente, nu falsează şi te ajută să-ţi întreţii pasiunea.

Ce treabă are numărul de spire a dozei cu retastarea chitarei?

Da, şi mie îmi sună cam dark dozele. Acum probabil nici el nu prea cântă cu filing. Că cea mai mare parte din brightness, din filing vine.

Păi nu-i vorba de modestie, pentru că majoritatea sunt simple. Coloana Infinitului, Pasarea Măiastră, Domnişoara Pogany. Oricine le poate face dacă se apucă. Ca şi în cazul nostru, taică-miu, dacă a făcut variante ale scultpurilor respective, nu înseamnă că e un geniu, precum Brâncuşi, ci că-i place să dea cu dalta într-o bucată de lemn, iar sculpturile respective nu valorează nimic pentru altcineva, au doar valoare sentimentală. Aşa nici tatăl colegului nostru nu face "un Warwick". Cea mai grea parte de făcut ar fi gâtul. Dar cum spunea colegul, pe ăla o să-l cumpere deja făcut. De pus bridge nu-i greu fizic, trebuie doar măsurat bine. Normal, nu te poţi apuca de treaba asta având în faţă doar poza basului, trebuie să cauţi câteva informaţii mai complexe, dar găseşti, de la manuale care îţi arată procesul de construire a chitarei pas cu pas, până la proiecte CAD cu dimensiuni şi tot ce trebuie. Habar n-am de ce sunt mai scumpe. Sunt de nişă, nu e cerere atât de mare. În cazul corpurilor, de exemplu, aş putea găsi un motiv, pentru că sunt vândute alea care arată mai bine. Că la chitarele colorate, ce ai sub vopsea, doar ăia de le-au făcut ştiu, câte bucăţi sunt, ce lemn, etc. Unele sunt mai scumpe pentru că folosesc lemne mai exotice. Sunt şi cazuri în care sunt mai ieftine. La $90 nu prea găseşti multe chitare.

Îmi pare rău pentru tine. Asta este. Când ţi se strică laptopul şi-l duci la service, ăia îţi spun din prima "trebuie schimbat coolerul", sau se uită la el, eventual le povesteşti şi tu despre problema pe care o ai? Aşa şi aici, până nu spui exact ce nu merge, n-are rost să ne tocim degetele pe tastatură.

Păi ce este aşa diferit la Warwick-ul ăla faţă de un Harley Benton? Mie mi se pare mai "frumos" HB-ul în cazul de faţă. Că nu este performant, lucrat atât de atent precum Warwick, e altă discuţie. Este însă tocmai discuţia de care tatăl colegului nostru este cât se poate de dezinteresat. Ideea e următoarea. S-a uitat omul la basuri ieftioare. Pe-acolo predomină Jazz şi P, colorate, vopsite. Omul a văzut şi Warwick-ul şi i-a plăcut mai mult, ori forma corpului, ori faptul că nu era vopsit şi se vedea fibra lemnului. Cum nu a găsit un bas ieftior care să ofere aspectul ăsta, s-a gândit că n-ar fi greu să cioplească el o bucată de lemn care să-i ofere aspectul vizual dorit, însă să fie şi funcţional. Nici o problemă. Pe el efectul vizual îl interesează. Dacă vezi corpul lui lângă corpul de Warwick la 10m distanţă să semene cât de cât. Eu unul am un tată pasionat de prelucrarea lemnului. Nu la un nivel înaintat. De la obiecte de mobilier până la câteva sculpturi de-ale lui Brâncuşi. Când mă mai duceam pe la ţară, mai luam, împreună cu el, o bucată de lemn, o daltă şi o pilă şi îi dădeam o formă. De-asta spun că nu e aşa greu cum ne place să credem. Nu ai nevoie de mare tehnică să modelezi o bucată de lemn, doar de răbdare şi câteva calcule în prealabil.

Te dai bătut pentru că nu înţelegi subiectul discuţie. Dacă lua ca reper un P-bass, era diferită situaţia? Eu zic că din contră, avea de gândit pickguardul, cavitatea erai mai complicată. Chitara electrică trebuie gândită "inginereşte". Funcţionează dacă sunt respectate . Dacă sunt respectate reperele pe care le-au respectat şi ăştia din clipuri, doza sub corzi, o anumită distanţă între nut şi prăguş, o anumită dimensiune a freturilor, ai un bas. Restul ţine de priceperea fiecăruia şi timpul acordat, cât de "frumos" finisează instrumentul. Sunt sigur că avem colegi care şi-au făcut singur instrumente în anii în care Fender apărea în România doar pe suport de hârtie. Nu se preda pe vremea aia "lutieria" în şcoli, aşa cum nu se predă nici acum. Acum nu mai face nimeni aşa ceva pentru că ai acces la instrumente ieftine. Dar dacă vrei să faci treaba asta ca hobby, ai tot ce îţi trebuie. Ai acces la tot hardware-ul, găseşti gâturi, informaţii, tot ce trebuie.

Unele note sunt înnegrite pentru a ieşi în evidenţă ca note rădăcină. Cu alb ai restul notelor din acord. La La minor, ai înegrite La-urile, la Do major nota Do, etc. Nu contează cum le ciupeşti, cum le loveşti, dacă le arpegiezi, dacă le ciupeşti. Faci cum îţi sună mai bine.

Voi vorbiţi de lucruri diferite. Este greu să faci aşa un instrument care va putea avea valoare comercială. Însă, un instrument pe care să poţi cânta poţi face fără probleme. Să aibă şi forma pe care o vrei, nici o problemă. E destul de simplu. Ne place să învăluim în mister arta asta a pusului de doze în lemn şi a întinsului de corzi deasupra lor. Din punct de vedere tehnic nu e o treabă complicată. Dacă respecţi parametrii, va suna, vei putea cânta la el, şi vei şi avea ceva făcut de mâna ta. Într-adevăr, nu te poţi gândi că-ţi faci pentru că ieşi mai ieftin decât în magazin. În final ieşi mai scump. Dar unora le place să-şi facă de treabă, să accepte o provocare, să meşterească ceva. E un proiect realizabil fără prea mari probleme. Voi aţi interpretat tragic, ca de obicei, că vrea să construiască omul Warwick de 8000 de lei, eventual vă şi imaginaţi că apare pe forum "custom şop bas de vânzare - 7000 de lei". Nu e cazul.

Amândouă reprezintă un mod de a nota o linie melodică. Amândouă au lipsuri şi avantaje. Cel mai mare dezavantaj al tabulaturilor este că, pentru început, procesul de învăţare este mult prea rapid şi îţi poate fi greu să vrei să abordezi un proces mai elaborat de a învăţa o melodie. Tabulaturile îţi dau mură-n gură, degetul 1 pe tasta 2, degetul 2 pe tasta 3, etc. Nu îţi spun durata notelor, nu îţi spun notele, nu îţi indică tonalitatea. Poţi cânta 10 ani după tabulaturi şi dacă-ţi spune cineva să cânţi în Do minor, să te blochezi. Partitura e mai greu de înţeles. Din motivul ăsta, ai nevoie de un bagaj mai mare de cunoştinţe. Acum, pe Hruşcă n-o să-l pună nimeni pe partitură, aşa cum nici pe Vivaldi nu-l pune mai nimeni pe tabulatură. În cazul celui dintâi, ar fi un exerciţiu interesant pentru începători, însă inutil, având în vedere că tot ce trebuie să ştii sunt 3-4 acorduri, iar în cazul celui din urmă, tabulatura nu permite notaţii importante în interpretarea unor compoziţii cu un grad mai ridicat de complexitate. Muzica e muzică. Că e clasică sau uşoară, tot cele 7 note stau la bază. Nu te împiedică nimeni să fii inventiv şi să aplici ceea ce înveţi la cursurile de chitară clasică pe colindele lui Hruşcă. Depinde şi care e direcţia spre care vrei să te îndrepţi. Pentru început, cursurile cu un profesor de chitară clasică sunt cele mai "sănătoase", însă, dacă nu-ţi place ceea ce faci, e posibil ca peste câţiva ani să uiţi chitara în colţul camerei şi să nu-ţi mai placă să cânţi. Există şi profesori de chitară modernă, însă, metodele lor sunt, în general, mai neortodoxe decât în cazul profesorilor de chitară clasică. Oricum, dacă tragi linie, profesorul e important să-ţi explice unele lucruri şi să te îndrume. Cea mai mare parte a muncii tu singur trebuie s-o depui.

Da. Există mai multe tipuri de diagrame. Majoritatea îţi arată prăguşul chitarei mai îngroşat sau dublat, să-ţi dai seama că acolo ai prima tastă. În cazul site-ului respectiv, sfatul meu este să ieşi de pe el şi să nu-l mai deschizi. Diagramele nu sunt destul de clare şi chiar sunt greşite, nu îţi sunt prezentate corzile pe care trebuie să le loveşti şi cele pe care nu trebuie să le auzi, de asemenea sunt folosite nişte variaţii mai ciudate, faţă de formele clasice pe care le găseşti mai peste tot, lucru ce te-ar putea încurca. Fiind limbaj universal, caută în engleză "basic chords", "major/minor chords", "guitar chords", sau fiecare acord "Am chord". La fiecare acord o să găseşti mai multe poziţii pe gât, rezumă-te la cele de bază pentru început. Eu unul folosesc site-ul ăsta: http://jguitar.com/chordsearch Scrii în căsuţă, "Am" de exemplu şi îţi apar acordul La minor în mai multe poziţii. După cum poţi observa, diagramele sunt mai clare decât în exemplul dat de tine. Ai prăguşul mai îngroşat, ştii că acolo-i prima tastă, ai scris numărul tastei (5th fret = tasta 5) pentru acordurile care nu se cântă la prima tastă, ai X pentru notele care nu trebuie să se audă când cânţi acordul şi 0 sau O pentru notele cântate pe coarda liberă. Pentru început, astea sunt de bază. Vei găsi în cântece alte acorduri, desigur, caz în care poţi folosi site-ul pe care ţi l-am dat, scrii acolo numele acordului şi-ţi va fi prezentată diagrama. Găseşti multe lucruri utile acolo. De la dictionar de acorduri, unde poţi căuta o clasă întreagă de acorduri, până la Chord Namer, o chestie foarte utilă care îţi permite să introduci tu forma unui acord, iar el îţi găseşte numele acestuia. Nu ar trebui să neglijezi teoria, să înţelegi cum se formează acordurile, diferenţele între ele, ce reprezintă 7, 9, b, #, etc. Aici nu ştiu ce să-ţi recomand, probabil un manual de muzică din clasele primare te-ar ajuta, însă nu ştiu cât de explicite sunt. Portalul ăsta are destule informaţii utile, totuşi, nu ştiu dacă nu te va plictisi.

Tatăl tău are dreptate oarecum. Acum, tot el ar trebui să înţeleagă o terreabă. Având în vedere posibilităţile de astăzi, membrii unui forum nu trebuiesc trataţi ca nişte enciclopedii. Ai tot internetul ăsta la îndemână care îţi oferă foarte multe informaţii. 90% dintre răspunsurile date pe forumul ăsta provin din mediul online. Tehnologia şi accesul la informaţie pe care îl avem permite oricui să găsească răspunsuri la întrebări simple foarte rapid. Din cauza asta anumite topicuri sunt tratate mai în glumă. Iarăşi, ar trebui să înţelegi că nu este nimic rău în asta. Ăsta e un loc prin care stăm în timpul liber, mai spunem o glumă, mai râdem, mai ascultăm ceva. Nu avem structură de institut de învăţământ, nu avem profesori de instrumente, nu este ăsta rostul forumului. Majoritatea te-am îndruma prost din punctul ăsta de vedere, fiind, în cea mai mare parte, amatori. Ne regăsim pe forumul ăsta datorită pasiunii şi nu datorită experienţei pe care o avem, discuţiile nu trebuie să ţină loc de studiu şi nici n-ar avea cum. Majoritatea colindelor şi cântecelor "populare", le vei găsi în formatul pe care l-ai găsit tu. Versurile, cu acordurile semnalate deasupra. Motivul e unul lesne de înţeles, sunt compoziţii simpluţe, repetitive, nu are rost să le rupi într-o partitură de 6 pagini, pentru că ar fi mult mai greu de citit. Privitor la identificarea acordului, îţi sugerez să studiezi formele acordurilor. Mai toate piesele astea folosesc acorduri simple, majore şi minore. Învaţă-le pe-alea. Cântecul va suna indiferent de ciupitură. Pentru început poţi lovi toate corzile acordului. Mai important este ritmul, nu neapărat notele exacte. Pe ăla trebuie să-l prinzi. Ăla nu-ţi apare pe tabulatură. Pe urmă, după ce te obişnuieşti cu acordurile, poţi încerca şi unele ciupituri. Iarăşi, acolo nimic nu e strict. Urechile îţi sunt cel mai bun îndrumător. Dacă ţie îţi sună bine, înseamnă că e "corect". Ia-o uşurel. Ia primul colind, "Florile dalbe" şi ascultă-l de mai multe ori. Înţelege-i ritmul. Pe urmă, tu, din tabulatură ştii o chestie. Ai două acorduri, Em şi Am. Succesiunea asta se repetă tot cântecul. Încearcă să ţii ritmul odată cu piesa. Aici nici nu trebuie să foloseşti acorduri, poţi cânta doar două note, La şi Mi. Cântă-le pe ritmul respectiv, odată cu piesa. Vezi care unde este, ascultă unde sună notele bine. Pe urmă încearcă cu acorduri. Pentru început loveşte toate notele acordului, încearcă să le schimbi. Dacă nu-ţi sună bine, poţi încerca câte două note din acord. Eu unul aş încerca o combinaţie între corzile La şi Re când ţin acordul La minor şi corzile Mi şi La când ţin acordul Mi. Să ţin basul piesei oarecum. Dacă asculţi, ritmul îl numeri 1-2, 1-2, 1-2, 1-2. Pe fiecare bătaie câte o notă. Experimentează, încearcă să te joci cu chitara până începi să auzi ceea ce cânţi. Crede-mă, ciupitura exactă trebuie s-o descoperi tu. Dacă-l întrebi pe Hruşcă să-ţi spună exact unde pune degetele şi cum, sunt sigur că nu-ţi poate spune exact. Face ciupitura respectivă instinctiv.

Da, e perfect normal.

Cel mai probabil de-asta. Potentiometrul de ton nu mai funcţionează cum trebuie. Iar treaba cu gain-ul, e ca şi cum ai avea potenţiometrul de volum dat jos. Sfatul meu, schimbă pot-urile. Probabil a intrat din spray-ul ăla şi prin interiorul potentiometrelor şi s-au făcut nişte contacte aiurea pe-acolo.

Nu neapărat. Doar că ai putea folosi mai mult gain fără să te deranjeze zgomotul, însă, sustain-ul nu cred că ar avea de ce să sufere prea mult. De-asta am zis că ar fi trebuit să studiezi mai bine problema. Lipsa de sustain poate fi şi din altă parte. Cabluri, circuit, setup. Din propria-mi experienţă nu pot spune. Ultima ecranare am făcut-o acum câteva săptămâni, însă a fost însoţită şi de o schimbare de bridge, nut, setup, corzi. Mie mi s-a părut că suna mai "bright" chitara după toate operaţiunile astea, iar despre sustain, e suficient, ca la mai toate chitarele pe care am cântat şi aşa era şi înainte.

În primul rând ar fi trebuit să te întrebi care este sursa zgomotului. Eu unul am găsit puţine humbuckere care să aibă probleme reale cu zgomotul, indiferent dacă avea chitara ecranare sau nu. Probleme aveam doar când cântam lângă monitorul CRT. În al doilea rând, e normal să simţi o diferenţă de ton, în special dacă ecranarea nu e făcută cum trebuie. Dacă "ecranare" a însemnat dat cu spray în cavitate, tu nu ai făcut ceea ce ar fi trebuit să faci. Principiul este ăsta de-aici. Ideea la o ecranare bine făcută este ca toate componentele să fie legate într-un fel sau altul de învelişul conductor, iar învelişul să fie închis, format din cavitate şi capacul de plastic de de-asupra cavităţii, ce trebuie şi el ecranat.

Tape delay - Se referă la primele tipuri de delay-uri. Se înregistra secvenţa pe bandă şi se reda. În funcţie de lungimea benzii se stabilea şi timpul în care sunetul se repeta. Ideea este că sunetul se repetă la acelaşi volum la care este înregistrat. Bucket-brigade delay - Pe principiul ăsta funcţionează mai toate delay-urile analogice. Diferenţa faţă de "tape delay" este că sunetul îşi pierde din intensitate odată cu repetare. Semnalul este trecut printr-o serie de capacitori care îi scad intensitatea. Delay-ul digital funcţionează mai mult pe primul principiu. Semnalul analog este transformat în semnal digital, este stocat şi redat. Datorită tehnologiei digitale, semnalul poate fi reprodus în diverse forme. DD7, de exemplu are posibilitatea de a reda semnalul încercând să copieze delay-ul analog, are şi un mod care aplică un efect chorus. Are şi un "reverse delay", care funcţionează ca un tape delay, însă cu banda derulată invers. De asemenea, timpii la care sunetul se repetă poate fi reglat pentru a fi mai lung decât în cazul pedalelor digitale, în funcţie de capacitatea de stocare, posibilităţile procesorului, etc. De asemenea, construcţia îi permite o reproducere mai clară a repetărilor decât în cazul delay-urilor analogice. Dacă ai de gând să foloseşti efecte mai complexe sau ai nevoie de timpi mai mari între repetări, ai nevoie de digital, dacă vrei ceva simplu, analog e suficient. Ca şi în cazul altor efecte, alegerea e subiectivă. Ca să îţi faci o idee, poţi încerca mai multe VST-uri, pentru a observa diferenţele, cum funcţionează fiecare.

http://forums.rgc.ro/topic/1152-ghidmultiefect-pe-calculator/

Du-te pe "Profile" si dă pe urmă link-ul. Ar trebui să fie ceva de genul (sau ce user ai tu).

Uită-te de Black Friday că tot e aproape. MCMusic au anunţat că vor avea reduceri. Ei încă mai au unele produse reduse destul de mult, aşa că s-ar putea să găseşti ceva interesant. Poate Vintage V100.

Decât GRX, uită-te şi la Squier Bullet SSH. Mi se pare mai închegată.

Lui i-a plăcut forma corpului, nu chestiile care fac basul ăla să coste atât. Cred că cel mai simplu i-ar fi să-şi cumpere un bas şi să-i schimbe corpul pe urmă cu unul făcut de el. Ar avea şi repere şi tot. Lemnul de stejar cred că ar fi cam greu şi probabil i-ar fi şi mai greu să-l prelucreze. Dacă ar avea un bas cu totul, cum spuneam mai devreme, ar putea verifica şi aspectul ăsta, să vadă dacă-i convine greutatea, dacă l-ar vrea mai greu, etc.