'mnezău

Nu prea. Obții o chestie care sună cu 12 semitonuri mai jos decât chitara, dar de-acolo până la a fi bas, e cale lungă. E perfect Yamaha. În principiu, ai vreo două chestii care te interesează la bas: - Configurația dozelor - Aici ai doze de tip P, J, humbuckere sau active. P-urile sunt mai cu ouă, potrivite cam la orice, J-urile, în general obții un sunet specific pe doza de bridge, gen Jaco Pastorious. Un PJ cum e Yamaha ăla cam ia ce-i mai bun din ambele tipuri de doze, că ai doza de neck P, poți cânta de la Motown până la metal cu ea, iar J-ul pe neck, pentru chestii mai articulate, unde vrei să auzi basul mai mult pe medii decât jos. Acum, doza J e single coil, pe P ai mai puțin zgomot, dar nu la fel de puțin ca și când ai avea active. E posibil să ai ceva probleme cu zgomotul, în special dacă vrei să folosești fuzz pe bas. Pentru chestii curate, fără distorsiuni și nebunii, n-ar trebui să ai probleme. - Număr coarde - Aici rareori ai nevoie de mai mult de 4. Sunt chestii care sună mai bine mai jos, dar, pentru înregistrat acasă nu prea ai de ce să ai mai multe coarde. Contează și ce cânți. Dacă vrei să cânți chestii foarte rapide și care necesită ceva dexteritate, coarda aia suplimentară te poate ajuta, că nu mai e necesar să faci salturi așa mari pe gât. Pe de altă parte, trebuie să ai mereu grijă ea, să nu vibreze. Odată ce ai cântat la chitară, basul poate fi înșelător. Îl consideri o chitară cu mai puține coarde, dar nu-i deloc așa. Ai tehnică complet diferită, teoria muzicală e cam necesară pentru basiști, instrumentul are dimensiuni foarte diferite față de cele ale chitarei, dacă chitara ți se pare câteodată incomodă, basul va fi mereu mai incomod decât orice chitară. E posibil să ți se pară obositor sau dificil de cântat la început, știu că mie mi s-a părut, pentru că e o poziție complet diferită față de cea pe care o am la chitară. N-ar fi rău să te uiți și dacă găsești un bas cu scală scurtă, n-ai resimți atât de drastic când schimbi instrumentele. E mai apropiat de chitară comparativ cu cele de dimensiuni normale. Sunt cam rare însă. La basuri, părerea mea e că lucrurile sunt puțin diferite decât la chitare. La banii ăștia pe care îi ai tu, iei un instrument entry-level, care e cam banal. Electronică pasivă, zgomotoasă, bune pentru studiu. Odată ce ajungi pe la 1400-1500, ai o mare săritură, pentru că ai chestii mult mai interesante, ori doze active, ori pasive, dar cu circuit activ. Și alea sunt mult mai prietenoase pentru înregistrat, ai mult mai mult control direct din bas. Dacă ți-ai permite, te-aș sfătui să încerci să ajungi la alea, iei un Sire, un Yamaha TRBX, Ibanez SR300, alea cam merită diferența de bani. Dar dacă nu-ți permiți sau nu vrei să dai atâția bani, ia ce găsești, Yamaha ăla e foarte bun.

Atenție însă, nu toate procesoarele Zoom din cea mai nouă serie, cu conexiune USB pot fi folosite și ca interfață. La G1on, G3n, conexiunea USB poate fi folosită pentru alimentare și update de firmware. Singurul care are și interfață, e Zoom G5n, care nu prea e necesar pentru acasă. La modelele astea, nici să modifici preseturi din calculator nu mai poți, nu mai au editorul care era pe generația precedentă, însă există ToneLib. Din ce au Zoom acum, singurul procesor care merită cumpărat e Zoom G1on. Principala diferență între ăla și G3n este carcasa. Iar pentru acasă, carcasa metalică și butoane individuale pentru pedale, nu prea te ajută. Și dacă nu-ți ajung sloturile, pentru că G5n are mai multe, poți face o chestie deșteaptă, mai achiziționezi un G1on, iar astfel ai mai multe sloturi decât G5n, în plus, nu mai ești limitat de software, poți folosi același efect în lanț, de mai multe ori, de exemplu. În orice caz, pentru chestiile uzuale, G1on e suficient. Iar pe lângă procesor, o interfață, Focusrite 2i2 MK2, Steinberger UR22, ce vrei tu. Treaba asta cu procesorul cu interfață, e mai mult marketing. Interfețele de pe ele sunt, în general, slăbuțe. Adică, iei Zoom G5n, că zici că are și interfață, dar interfața inclusă în pachet e comparabilă cu cele din generație mai veche, mai ieftioare. Iar problemele mari apar pe partea de software. Driverii nu sunt actualizați atât de des precum la interfețele dedicate, nici nu sunt folosite atât de mult, așa că nu prea există o testare bună a lor, te poți trezi la un update de Windows că nu-ți mai merge interfața, fiind un conflict cu un driver anume de-al tău, iar Zoom n-o să se grăbească să-ți dea un patch.

De ce ar fi stupid? Din ce am observat, capitolul la care suferă procesoarele cel mai mult e simularea de cabinet. Acolo ești limitat de opțiuni. Majoritatea au un singur tip de simulare, adică 1x8, 1x2, 4x12, ai diverse opțiuni, dar cam aia e tot. Ori cu simulări din software, ai și diverse microfoane, poziționate diferit, diverse tipuri de difuzoare. Ai mult mai multe opțiuni. În general, am oprit cabinetul din procesor și l-am folosit pe cel din DAW. Și la fel cu alte efecte, cum ar fi EQ. În general, îl folosesc din DAW, pentru că am un control mai bun, decât am asupra ăluia din procesor. Și la fel cu pedalele, se pot folosi foarte bine, atât împreună cu procesoarele, cât și cu efecte din DAW, ampsim-uri, cabisme, ce mai vrei tu. Păi dacă vrei să ajungă cât mai curat, ideal ar fi să nu pui nimic. Tu depinde ce vrei să faci. Să pui efecte în afara DAW-ului, din procesor, pedale, tragi cu microfon, sau să pui după. Ideal, consider eu, e să încerci o combinație, dacă ai putea. Un procesor, vezi ce-ai în el, ce-ți place, ce nu, și pe urmă VST-uri. La VST-uri, sunt o grămadă, de la cele free, precum simulările de la Lepou, diverse pedale, până la alea cu bani, Guitar Rig, Amplitube, Studio Devil, Revalver, Bias FX. Iar alea nu sunt neapărat pachet complet. Adică poți folosi doar anumite bucăți, deci posibilități ai cu carul, timp să ai. Personal, procesoarele mi se par puțin mai bine lucrate la simulările de amplificatoare. Tehnologia, în principiu, e aceeași. Dar dacă iau strict simulările de amplificatoare, la softuri gen Guitar Rig sau Amplitube ai câteva din cele oferite care nu sună excelent. La un procesor cât de cât modern, sunt puse, în general, simulările care sună cât de cât bine, la software îți dă pachetul cu de toate, unele reușite, altele nu prea. Cam la fel și la anumite pedale. Ordinea nu e neapărat foarte relevantă. Tu dacă trimiți un semnal murdar, cu distorsiune, compresie, că le-ai pus în afara PC-ului, poți pune efecte înaintea lor din DAW. E mai greu dacă pui prea multe chestii. Îți pui din procesor distorsiune, compresie, delay, simulare de cabinet, pe urmă, din DAW, mai greu să mai adaugi multe chestii, tonul îl ai deja prea modificat ca să-l mai modifici tu și mai mult. În orice caz, sunetul care-ți intră în PC ține doar de chitara ta și de interfață. Dacă ai preampuri bunuțe pe interfață, n-o să ai probleme. La fel dacă ai chitara cât de cât silențioasă. Dar dacă tu ai niște single coil-uri și un wiring chinezesc, iar interfața nu-ți permite să reglezi un semnal zgomot/semnal satisfăcător, efectiv trebuie s-o dai la maxim ca să intre în clipping, sau intră în clipping când e la minim, pentru că sunt preamp-urile prost gândite pentru chitară, e cam greu să obții rezultate prea bune. Dar nu cred că e cazul. Marea majoritate a interfețelor sunt decente, în special pentru chitară, iar la chitară ai humbucker. Am scris mult și nu cred că se înțelege prea mult, dar revino cu nelămuriri, poate te pot ajuta sau ne pot ajuta ceilalți colegi pe amândoi, că nici eu nu mă pricep prea bine.

Există șanse reale ca autorul să fie mort, având în vedere că la "Interests" era și "să mor mai repede". Poate cineva identifică melodia, vedem cât de tristă era. O fi reușit s-o cânte, i s-a părut atât de tristă încât a terminat-o cu viața imediat după ultimul acord. Iar @freelancer se face vinovat de moartea lui. Dacă nu-și băga el nasul să-i arate el cu bare-ul, băiatul ăsta încă era viu. Criminalilor!

Vă dați seama că au trecut 13 (treișpe!) ani de la întrebarea inițiatorului?

N-ai și tu un telefon? Dă un search după "tunner" și ia prima aplicație.

În principiu, coardele mai groase oferă un sunet mai clar, mai bine definit, permit o acțiune mai joasă fără fretbuzz, stând mai tensionate. Dezavantajul este că sunt mai dureroase pentru degete, la început și nu numai. 9-42, cât e D'addario EXL sunt considerate "light". Consider 10-46 ca fiind un set de mijloc, mediu, bun cam la orice zdrăngăneală. Dacă decizi să schimbi dimensiunea coardelor, va trebui să refaci și reglajele. Pe-astea oricum ar trebui să le faci, e bine ca odată cu chitara să-ți iei și un set nou de coarde, ca să fie noi când faci reglajul, dacă sunt vechi îți poate da cu virgulă la intonație. Truss rod, acțiune, intonație, cam asta trebuie să reglezi, e internetul plin de sfaturi. Dacă îți place muzica clasică, poți începe cu o metodă de chitară clasică, măcar cât să înveți notele, partitura, ceva teorie muzicală, pe urmă poți lua partituri pentru a le cânta la chitară. E și un fake book cu melodii simple, clasice. Dacă-ți place rock-ul, dai și tu search după "how to power chord" și ai învățat toată materia.

Găsești, dar nu vrei să înțelegi că nu are absolut nici o relevanță ce chitară iei. Una de 500 de lei nu va suna de două ori mai prost decât una de 1000 sau de 10 ori ami prost decât una de 5000. Dacă chitaristul o mânuiește cum trebuie, toate sună la fel. La 200 de euro îți iei o chitară decentă, care-și va îndeplini rolul. Indiferent pe care-o alegi. Dacă te duci pe un site pui acolo să-ți arate chitarele de 200 de euro, prima va fi fix la fel de bună ca aia de după ea. E irelevant. Ia una care-ți place cum arată, forma, culoarea, ce pitici mai ai tu. Restul e can-can. Chestiile cu hardware, anumite specificații, configurații, lemne, te interesează foarte puțin spre deloc, toate oferă același lucru. Eu am zis de RG pentru că vroiai să dai 900 de lei pe Gio, iar RG-ul e un pas mai sus față de Gio. Dar asta nu înseamnă că-i cu mult diferită, e la fel, se simte la fel, se cântă la fel, sună la fel, doar că are câteva chestii mai bunuțe decât la Gio, chestii care sunt oricum irelevante. Când oi ajunge să cânți pe scenă, să înregistrezi albume, să faci muncă de studio, atunci bate-ți capul cu restul prostiilor. Atunci o să te intereseze, poate o să vrei o chitară mai ușoară, poate o să vrei anumite doze, un anumit profil al gâtului, formă, toate aiurerile. Momentan, cred că-ți faci griji aiurea.

Nu știu dacă vrei să te complici cu floyd, iar prețul cerut e mare, cu tot cu procesorul ăla. La banii ăia găsești un RG.

Având în vedere că cei de la Cort fac chitarele Ibanez, cel puțin în zona asta de preț, o părere destul de bună, aș zice eu. Nu te mai uita la ce scrie pe headstock, că sunt toate la fel. Chiar nu prea sunt diferențe. Că-i Cort, Harley Benton, Squier, Ibanez, e absolut irelevant. Toate sunt cântabile, reglabile, sunt chitare bune, care nu mai au nici o treabă cu chitarele ieftine de acum 20 de ani.

Tu de ce folosești ASIO4ALL? Din câte știu, Focusrite vine cu driver ASIO.

Păi doar n-or zice că rămâne la fel. Nu zic că nu-s bune, or fi, cum sunt și alea roller de la Wilkinson. Dar pentru bridge fix, nu sunt necesare. Nici pentru bridge mobil aș zice, decânt în anumite circumstanțe. Eu am cazul ăsta, un Jazzmaster cu tune-o-matic. Iar Jazzmasterul e gândit ca bridge-ul să se miște înainte-înapoi cu tremolo-ul. Apeși pe tremolo, bridge-ul se înclină cu totul spre headstock, când îi dai drumul revine drept. Și aici problema era că se înclina bridge-ul, dar coardele mai scăpau de pe saddle-urile de la tune-o-matic. Iar când revenea în poziția lui normală, agăța coarda și o trăgea, astfel că se dezacorda chitara mai mereu când foloseam tremolo-ul. S-a rezolvat cu coarde mai țapene, care au pus mai multă presiune pe bridge, astfel încât nu mai alunecă. Dar dacă aș vrea coarde subțiri, aș lua un de-ăla roller, nu cred că ar merge prea bine bridge-ul actual. Bridge-ul ăsta tune-o-matic mi se pare foarte practic. Nu are problemele pe care le ai la bridge-ul original de Jazzmaster, când îți alunecă coarda de pe saddle, nici la telecaster, unde intonația e mai greu de reglat, plus că îți stau coardele bine înfipte pe saddle-uri, fiind ascuțite, șansele de probleme la acordaj fiind minime. Singura lui problemă poate fi că nu urmărește neapărat radius-ul gâtului. Ai cazuri în care pe chitară ai un radius, iar pe bridge altul. Acolo n-o prea poți repara, decât dacă schimbi tot bridge-ul. Dar nu-i neapărat deranjant.

În regulă, ce pot zice, succes. Știi că și alea Grap Tech tot în China sunt făcute, nu? Din ce aliaj, doar ei știu, probabil tot zamak, dar vopsit diferit. Nu prea are nici o legătură sustain-ul cu ce zici tu, cu atât mai puțin "rezonanța". Dacă elementele sunt fixe, nu se mișcă să-ți provoace bâzâituri, sau să-ți omoare notele, nu-ți taie coardele, nu prea ai nici un motiv să le înlocuiești. Nut-ul îți poate crea mult mai multe probleme decât bridge-ul, mai ales dacă nu-i tăiat cum trebuie. La fel tastele, curbura gâtului, acțiunea, tipul coardelor. Astea sunt chestii care-ți pot fura din sustain, dar bridge-ul mai greu, doar dacă-i defect. La bridge mobil, sistem tremolo, acolo poți avea probleme din cauza materialelor. Dacă ți se agață coardele în el, e posibil să ai probleme cu acordajul, să-ți prindă coardele aiurea, dar la bridge fix e absolut nici o diferență. Încerci să rezolvi o problemă inexistentă.

Dar ce probleme ai? Ți se rup coardele în bridge? În cazul ăsta ai putea încerca roller bridge, Wilkinson au unul bunuț. Cu toate că nu prea sunt necesare la un LP, pentru că nu ai tremolo. Dacă nu ți se rup coardele, nu o să observi o "îmbunătățire", sistemul clasic tune-o-matic e destul de bun.

Nu mai fiți răi, colegilor, sunt sigur că am fost cu toții în această postură, când nimic din ce avem nu sună bine, dar ne fixăm pe anumite opinii personale, care nu trebuiesc să fie neapărat corecte sau acceptate. Eu am cumpărat a doua mea electrică, un Ibanez Gio în speranța că voi suna ca Paul Gilbert, pentru că l-am văzut că și el folosea Ibanez și avea și un clip pe Youtube în care folosea un Gio. Pe lângă faptul că n-o puteam regla cum trebuie și aveam un Zoom 505 băgat într-o combină audio, abia știam două acorduri, iar cântatul pe timp era o noțiune pe care o ignoram. @inițiator - Să stăpânești sănătos chitara și s-o cânți cu plăcere.

Păi hai s-o luăm cu începutul. Potențiometrul ăla de volum se poate strânge dacă are joc. E o problemă comună, sub capac are un șurub pe care-l poți strânge. Iar bâzâitul de pe prima coardă se rezolvă cu un reglaj. Atât asupra truss-rod-ului, cât și asupra acțiunii. Un set de imbusuri constă vreo 5 lei, iar o șurubelniță are oricine. Se reglează frumos toate cele, intonația, pe urmă vezi unde ești. Dacă chitara nu bâzâie odată ce-i faci setup, reușești să ai o acțiune în regulă, e perfect cântabilă. Marea problemă la chitarele ieftine sunt freturile. Fiind făcute la repezeală, controlul calității mai dă greș. Ba nu sunt tăiate cum trebuie, ba se strânge tastiera și încep să iasă în exterior, ba sunt la înâlțimi diferite unul de celălalt. Acolo pot fi probleme care sunt greu de rezolvat. Și aici mă refer la orice chitară ieftină te uiți tu. Că-i Epiphone, că-i Cort, sau orice altă chitară, inclusiv cea pe care o ai deja. Sunt mai rare problemele astea la chitarele mai scumpe, dar nu inexistente. Iar în cazul tău vorbim de cele mai ieftine chitare. Unde problemele astea apar. Noi spunem cu totul altceva, tu auzi ce vrei. Noi spunem că nu faci o alegere bună, cât timp ai deja un instrument care poate fi cântabil. Pachetele alea au cele mai proaste componente pe care le poți cumpăra. Chitarele nu sunt proaste, dar sunt la fel de bune ca ce ai tu acasă. Amplificatoarele sunt de jucărie. Iar ca o chitară să sune, amplificatorul e mult mai important decât cheresteaua. Poți trage o coardă pe o lopată, o bagi printr-un amplificator bun și sună excelent. Îți iei un Fender Custom Shop de $3000 și-l înfigi într-un amplificator de-ăla din pack-urile pe care le dai tu exemplu, va suna foarte prost. Ca și restul componentelor. Cablul e ca orice cablu, acordorul probabil că-l vei folosi de două ori, până descoperi că ai aplicație pe telefon, husa e ca o foaie de ceapă, iar penele sunt 2 lei bucata la magazin. Te înțeleg că poate nu-ți place chitara pe care o ai, vezi alți chitariști cum sună mult mai bine decât tine, au instrumente mai bune, dar chitariștii ăia sună bine în primul rând pentru că au repetat sute sau mii de ore. Ar suna bine dacă ar cânta pe orice lopată. Chitarele pe care le dai exemplu, repet, nu sunt proaste, dar nu sunt nici bune. Vei avea probleme cu potentiometrele mai repede decât la altele, o să-nceapă să facă zgomote, poate nici lipiturile nu sunt făcute bine, te trezești că nu-ți mai merge, trebuie să le refaci, nu sunt reglate mai deloc, deci dacă nu le faci tu un reglaj cum le iei, o să bâzâie și n-o să fie intonate, plus problemele cu tastele despre care am discutat mai devreme pot exista. Părgușurile iar, nu sunt tăiate cum trebuie mai niciodată. Știi expresia aia care zice că suntem prea săraci să ne permitem lucruri ieftine. O chitară de genul ăsta, ieftină, e mai degrabă recomandată cuiva care-și place să-și bage nasul în ea, s-o regleze, s-o modifice, repare. Dacă vrei chitară cu care să nu-ți bați capul, să funcționeze cum trebuie, tu doar s-o reglezi și aia e, ți-am spus, pe la 2000 de lei găsești chestii mult mai decente. De-asta, noi ți-am spus să-ți iei un amplificator mai serios, să-ți reglezi lopata de-acum să vezi unde stai, să repeți, iar când pui ceva mai mulți bani deoparte, dacă încă vei mai fi pasionat de cântat, să-ți iei direct ceva mai închegat. Dacă vrei neapărat chitară acum, ia-ți una, e irelevant pe care o iei până la urmă, ia una care-ți place cum arată. Dar prin Fender Frontman 10G, o să sune prost, că amplificatorul ăla n-are fizic cum să o facă să sune bine. Are un difuzor cât boxele auto. N-o să aibă de unde să te lovească cu tonuri mirifice. Plus, îi lipsesc și ceva efecte, care sunt destul de utile, măcar că vezi ce face fiecare. Roland-ul recomandat de colegul e mai bun din punctul ăsta de vedere. Are un difuzor puțin mare, dar și ceva efecte.

Dar ce chitară deții acum? Nu mi-o lua în nume de rău, dar multe instrumente ieftine sunt departe de a fi "jucării" și nu diferă cu nimic de ceva care sunt cu 500 de lei mai scumpe. Poți învăța ani buni pe o chitară de genul. Tu ești totuși într-o zonă de preț la care Jackson, Ibanez, Squier, SX, toate oferă același lucru. Folosesc aceleași electronice, finisajele sunt asemănătoare, hardware-ul e fix la fel, Squier mi se pare puțin mai consistent din punct de vedere al finisajelor și construcției, dar nu e diferență între ele. De pe la 1500 second hand, 2000 nou, începi să intri într-o zonă de preț în care primești un mic upgrade la electronice și poate și la hardware. Zona asta, 1000-2000 mi se pare cam cea mai aiurea. Că nu prea găsești chitare care să merite banii ăia. Pe deoparte pentru că ai putea găsi mai ieftine care sunt cam același lucru, dar nu ești extraordinar de departe de cele mai bune. Vintage-ul pe care ți l-a arătat colegul are un preț excelent. Chiar eram cu ochii pe el aseară, aproape să-l cumpăr, dar am realizat că am deja prea multe chitare. Că-i anunțul lui sau nu, nu prea e relevant, e o chitară foarte bună, la un preț cu greu de egalat. "Mai bun" în zona asta de preț nu prea găsești second hand, cu atât mai puțin nou. "Fan" al formei de Strat... Nu știu ce să zic, mi se pare-i că-i printre cele mai comode forme existente, cu excepția chitarelor gândite în primul rând cu ergonomia în minte, de genul unora de pe la Steinberger. Între Strat și LP nu mi se pare să fie o competiție din punct de vedere a ergonomiei. La aspect, e altă poveste. Eu îți propun să mai aștepți. Mai strânge niște bani, învață pe cele pe care le ai, învață să le reglezi cum trebuie și caută mai târziu ceva pe la 2000, când o să-ți permiți. În zona aia ai ceva chitare care ar fi un upgrade față de ce ai acum. De pe la Ibanez îți poți băga nasul prin ceva RG-uri, la Epiphone câteva modele, Vintage-urile V100, dacă vrei formă LP, parcă ceva modele de pe la LTD, Squier-urile Classic Vibe, care sunt excepționale, dar dacă nu-ți place forma, mai greu, chiar și Jazzmasterurile astea noi de la Squier, sunt foarte interesante. Dacă vrei să-ți cheltuiești banii acum, mai degrabă dă-i pe un amplificator, poate un procesor, o interfață dacă vrei să înregistrezi, lasă chitara pentru mai târziu. De 1000 de lei, n-ai ce chitară nouă să iei și să-ți mai rămână bani și de un amplificator mai serios. Iei, nu zic, găsești un Harley Benton, Ibanez Gio, sau Jackson. Dar sunt slabe șanse să fie superioare față de ce ai tu acum. Dai banii de pomană oarecum.

Eu cel mai bine m-am descurcat în felul următor. Am încărcat VST-ul pe canale separate pe fiecare element și am adăugat efecte fiecărui element, în funcție de preferințe. Cum zici tu, că vrei kick-ul mai comprimat, îi poți adăuga un compresor, îi mai pui și un EQ și-i mai tai din ce frecvențe consideri tu și l-ai rezolvat. Te poți juca și cu setările din Addictive Drums, dar parcă ai mai multe opțiuni dacă adaugi tu efectele.

Addictive Drums e mai ciudat, are o "hartă" proprie, care nu bate cu altele. Dar o poți modifica. Pentru început poți căuta prin preseturi, poate găsești ceva care se potrivește. La Addictive Drums 2, dacă dai click pe "?" din dreapta sus, pe urmă Map Window, ai fereastra care îți arată toate asocierile. În stânga sus ai Map Preset, din care poți alege mai multe preseturi. De pe la Alesis, Roland, Yamaha, le poți încerca, vezi dacă se potrivește ceva la tobele tale. Dacă nu e nimic să se potrivească, trebuie să le modifici tu manual.

Vezi să dai dublic click pe ele la midi acolo si sa ai activat "Enable input from this device" și "Enable input for control messages". Fiind pe USB, outputul nu e necesar să-l ai selectat, așa că în căsuța de jos, lasă disable tobele. Ok... Acum te duci pe canalul pe care ai VST-ul. Aici nu știu, poate ai mai multe, sau doar unul, dacă îl armezi și bați în tobă, nu auzi nimic? E butonul rosu din stanga canalului. Ăla ar trebui să fie apăsat și record monitoring on, e prin mijloc, arată ca un difuzor. Pe urmă, ar trebui să ai IN>Midi. El default, e "Record input (audio or midi)", ar trebui să-ți ia midi, iar mai în dreapta ar trebui să ai MIDI:All Ar trebui să auzi, măcar să vezi ceva mișcându-se pe-acolo când lovești tobele.

Ce DAW folosești? Dacă folosești Reaper, Options>Prefferences>Midi devices. Vezi dacă-ți apar acolo tobele. La Addictive Drums trebuie să routezi canalul ăla, să ia input de la midi. Ele nu au un driver, ceva? Știu că multe scule midi sunt plug and play, dar vezi poate ai nevoie de vre-un driver de pe site-ul lor.

Cred că Petrucci o ia la fugă când vede așa ceva. Dă cu aghiasmă și zice că ești irațional. O doză nu se face cu 50 de lei, ci în jur de $2-3. Indiferent că e Dimarzio, SD sau chinezească. Tu nu plătești doza în sine când cumperi doze făcute de producători consacrați. Plătești descrierea. Că-ți zice că sună într-un fel, aia-i tot. Chinezul nu-ți zice cum sună, probabil că nici n-ar ști. El știe că trebuie să înfășoare pe magnet un anumit timp și aia-i tot. Dacă tu ai nevoie de o doză cu anumite specificații sau una banală, despre care știi doar că funcționează, e la latitudinea ta. Dar nu te gândi că plătești materialele la aia scumpă. Motivul pentru care muzicienii apelează la producători consacrați este că vor niște calități specifice de la doze și n-au nici chef nici timp să testeze 30 de doze, poate găsesc una care le place. Așa se duc la prodcător, le zic că vor să sune într-un fel, ei îi gândesc o doză în funcție de specificațiile cerute. Costul direct de producție al dozei tot $2 rămâne. Pun rămășag că nu poți diferenția o doză consacrată, scumpă (fără să ți se spună care) de una chinezească de $5. Dacă-ți zic ce doză folosesc, s-ar putea să-ți dai seama, pentru că știi cam ce caracteristici are. Dar dacă nu ți se zice, nu-ți vei putea da seama. Și de asemenea sunt sigur că poți găsi doze chinezești care sună și se comportă fix ca unele de renume. Dar ar fi un proces destul de greoi, să le compari, să vezi care se potrivește și care nu, dar vei găsi o doză care, din punct de vedere constructiv, e fix ca aia renumită.

Vârsta contează mai mult dacă vrei să fii profesionist, iar aici mă refer la ideea de a fi muzician de studio sau de concert, unde trebuie să ai un anumit bagaj de cunoștințe, precum și o ureche muzicală destul de bună. E mai greu să capeți cunoștințele și să-ți formezi urechea pentru așa ceva de la o vârstă. La nivelul ăsta, concurezi cu tineri care au mâncat muzică pe pâine de la 5-6 ani și nu prea ai cum să-i prinzi din urmă. La nivel de amator, să-ți faci o trupă, să cânți cu prieteni sau cunoscuți, chiar și concerte, poți face asta la orice vârstă și la orice nivel.

Oricare e ok. Care-ți place mai mult din punct de vedere al aspectului.

Cumpărarea de la un magazin online, prin curier, e mai sigură decât cumpărarea de la un Gigi cu care te întâlnești la Obor dacă nu știi la ce să te uiți sau chiar din magazin fizic. La o comandă prin curier ai 30 de zile în care le poți trimite chitara înapoi pentru orice motiv. Eu unul nu am auzit prea multe cazuri de chitare defecte din magazin. Orice chitară are nevoie de un reglaj odată ce o primești. La chitarele second hand există o șansă să prinzi una nasoală. S-a cântat foarte mult la ea, nu prea mai are fret-uri sau le are denivelate foarte rău, iar, mai ales la chitarele ieftine, o reparație poate costa mai mult decât chitara. Realist, cred că vorbim de mai puțin de 5% șansă să prinzi o asemenea chitară aici, pe forum. În general găsești chitare foarte puțin cântate. De pe net, muziker.ro.