Mr V.

Up!

“De asemenea, faptul ca aceasta chitara este relativ ieftina/mid nu are relevanta. O chitara buna trebuie sa aiba componente de calitate, sa fie construita bine si sa aiba un setup corespunzator.” LOL. Realitatea e (dacă-i întrebi pe cei care se pricep) că o chitară sub o mie de coco rareori e fără issues. Chiar și cele de peste o mie pot avea probleme. Răzvan S. a făcut recent proba cu o Ibanez Prestige. Și-apoi, o chitară “bună” pentru cineva nu e deloc “bună” pentru altcineva. Faptul că tastele sunt de oțel e un avantaj pentru cineva și un dezavantaj pentru altcineva: știi, bunăoară, că tastele stainless steel uzează mai repede corzile, din cauză că sunt mult mai dure? Pentru unii nu e neapărat un avantaj. Ș. a. m. d. Însă ne-am îndepărtat deja mult de subiectul topicului, care era cu totul altul.

Vi-l recomand pentru postul de chitaristă, pe userul SKU. Locuiește în Ciric, dați-i un mesaj.

THD.

Asta e o altă mare diferență față de anii 1960-1980. Chitarele “de buget” de atunci erau arareori utilizabile cu adevărat, fie și într-un context “de canapea”. Azi poți cânta la chitară pe bani mult mai puțini decât atunci. Și să sune bine.

Eu cunosc și chitariști trecuți de 40 de ani pentru care contează doar calitatea construcției și a finisajului, ergonomia, stabilitatea instrumentului și un hardware de calitate. Cu niște doze bune… you can’t go wrong, can you?

Asta, dacă faci o comparație între Epi-urile făcute la Kalamazoo, în anii ‘60, și cele de azi. Altminteri, la firmele care se respectă, se lucrează la fel de minuțios. Nu cred că alde Greco sau Teisco lucrau, în anii ‘60-‘70, mai bine decât ESP acum. Să nu uităm că, după cum spunea și vektor mai sus, dintre chitarele vechi s-au păstrat doar cele mai bune și puține dintre ele sunt originale. Miliardele de janghine proaste s-au pus pe foc de mult!

Lemnul are importanța sa. Dar totul se reduce la lemn bun vs. lemn prost. Atât. Pentru că singurii parametri care contează sunt cei care determină vibrația corzilor. Asta n-are legătură cu vârsta instrumentului. Un lemn prost, verde și vopsit cu 40 de ani în urmă nu va suna niciodată mai bine ca un lemn bun, bine uscat, de 3 ani vechime. Iar dozele nu sunt microfoane. Ele nu preiau “sunetul” lemnului, ci numai vibrația sârmei în câmpul magnetic.

Păi cum o să vorbească o chitară, bro?! Poate cel mult să plângă, precum în cântecul (naiv, ce să facem) al formației basarabene Noroc, masacrat de husenii de la O-Zone…

Tu omiți faptul că o chitară electrică nu e o vioară. Adică nu e un instrument acustic.

Asta cu “chitarele vechi vorbesc”, iartă-mă, e de o naivitate admirabilă. Nu vorbesc deloc, chitara e doar fizică: șase sârme așezate pe o platformă, bălăngănindu-se într-un câmp (electro)magnetic. Atât. N-are nici o legătură cu magia. E evident că astăzi chitarele se fac mult mai bine: niciodată mâna omului nu va bobina la fel de exact ca o mașinărie special concepută în acest scop (și controlată de calculator), niciodată mâna omului nu va tăia un corp sau un gât de chitară la fel de bine ca o mașină cu ghidaj laser etc. Nemaivorbind că fibra de carbon sau aluminiul sunt, ca materiale de construcție a instrumentului, net superioare lemnului. Din păcate, sunt prea scumpe.

Și, oricum, prin “chitare vintage” se înțelege cu totul altceva. Și anume, chitare fabricate cu mult timp în urmă (cel puțin trei decenii). Piața acestora nu pare afectată de scăderea numărului de chitariști, nici de problemele actuale ale brandurilor vechi. Dar, din nou, în spiritul celor spuse de vektor: cu puținele excepții de rigoare, o chitară veche e doar o chitară veche. De ce ai da 8-10 k pe un instrument fabricat probabil mai prost decât cele actuale, cu probleme de ergonomie și electronică și hărtănit pe multe fronturi?!

Ibby = Ibanez. Toată piața de chitare mai reprezintă azi numai 2/3 din ce era în anii 1990-2000. Tendința e de scădere masivă, deoarece aceeași tendință se manifestă și în genurile muzicale care utilizează chitare. Se caută tot mai puțin. Vânzările sunt în mare măsură proporționale cu calitatea instrumentelor. Fender rămâne și va rămâne cea mai vândută marcă de chitare. Gibson va rămâne în continuare o marcă scumpă, ca și PRS. Restul e “brand engineering” la asemenea concerne.

Greșești, evident. Jackson și Charvel sunt proprietatea Fender, care e cel mai mare producător mondial de chitare. Gibson a fost în insolvență, a ieșit prin 2017-2018, și e proprietara mărcii Epiphone, care e una dintre cele mai de succes ca vânzări. De asemenea, ampurile pe lămpi nu sunt deloc în pericol de a fi înlocuite de Kemper, pentru simplul motiv că un Kemper nu poate profila un alt Kemper (decât dacă, la rândul său, a profilat deja unul sau mai multe ampuri analogice). Ș. a. m. d. Ibby, pe de altă parte, are o listă de chitariști de metal cel puțin comparabilă (dacă nu mai lungă) cu lista Jackson.

Cred și eu că nu are o părere bună. Aici s-a spus adevărul despre felul în care lucrează și relaționează “domnul” Grosu… Nu putem decât să-ți urăm să ai noroc!

Depinde ce noroc ai. Și dacă-ți permiți să bagi 2 k în ceva care ar putea ieși foarte bine sau foarte prost.

Nu văd ce vă amuză, în inocenta mea mirare că acest post foarte promițător nu mai e activ, așa cum ar merita.

UP!

Sunt interesat. Mai e de actualitate?

Mare păcat că acest topic a fost, aparent, abandonat. Mai e, oare, de actualitate?

Oare mai e actual anunțul? 🎂

Mai este de actualitate anunțul? 🤡

Cu ajutorul unei anumite pedale (DigiTech sau copia chinezească Mooer), poți să o faci să sune și a tobă.

Pasiunea s-a transformat în vocație…

Eugen Crețu, pe Facebook. Sau EugenRo2001 pe RGC, dar nu știu dacă mai intră pe forum.