Mr V.

Nici el nu știe câte are, ca maharajahii!!!

Ești, ca de obicei, nu doar foarte departe, ci și pe partea greșită!

Amice, se vede lectura puțină și subțirică: expresia se referă la ceva mai înalt, nu la mizerii ca alea din poza ta…

Mamă, ce mitocăneală. Exemplară!

Superbe poze. Se văd minunat!

Eronat. Motocicleta din față nu coincide, ca granulație, cu chitara din spate. Din spatele gării!

Nu cred că e cazul. S-a auzit de chitare deteriorate la transport, inclusiv la Thomann (reviewurile menționează asemenea cazuri), dar procentul e nesemnificativ.

Eu înțeleg ce spui, dar ce mai poți face acum? Eventual, să îl suni pe Adrian Șardi și să decomanzi. Sau să bați în lemn și să speri că totul merge bine, cum se întâmplă în 99,999999% din cazuri.

Cred că e un pic cam târziu să te gândești la asta, nu găsești? Trebuia înainte.

Cam fără haz, calamburul. E nevoie de talent și la asta, din păcate.

Mai ales fan.

Nici nu contează. Fiind singurul care-ți dă like…

Acest topic ia mai multe like-uri decât prestațiile chitaristice ale autorului de la defunctul “Duel” al RGC. Ceea ce e… bizar…

Referitor la ultimul topic… maestre – cum a zis cineva celebru –, chestia asta e în Re minor…

Știu ce spui. De-aia am renunțat eu la corzile Thomastik.

Mă tem că tot la Thomann… deși neamțul ăla care îți ia 20 de euro la o comandă de 60 e cam enervant…

Up!

“De asemenea, faptul ca aceasta chitara este relativ ieftina/mid nu are relevanta. O chitara buna trebuie sa aiba componente de calitate, sa fie construita bine si sa aiba un setup corespunzator.” LOL. Realitatea e (dacă-i întrebi pe cei care se pricep) că o chitară sub o mie de coco rareori e fără issues. Chiar și cele de peste o mie pot avea probleme. Răzvan S. a făcut recent proba cu o Ibanez Prestige. Și-apoi, o chitară “bună” pentru cineva nu e deloc “bună” pentru altcineva. Faptul că tastele sunt de oțel e un avantaj pentru cineva și un dezavantaj pentru altcineva: știi, bunăoară, că tastele stainless steel uzează mai repede corzile, din cauză că sunt mult mai dure? Pentru unii nu e neapărat un avantaj. Ș. a. m. d. Însă ne-am îndepărtat deja mult de subiectul topicului, care era cu totul altul.

Vi-l recomand pentru postul de chitaristă, pe userul SKU. Locuiește în Ciric, dați-i un mesaj.

THD.

Asta e o altă mare diferență față de anii 1960-1980. Chitarele “de buget” de atunci erau arareori utilizabile cu adevărat, fie și într-un context “de canapea”. Azi poți cânta la chitară pe bani mult mai puțini decât atunci. Și să sune bine.

Eu cunosc și chitariști trecuți de 40 de ani pentru care contează doar calitatea construcției și a finisajului, ergonomia, stabilitatea instrumentului și un hardware de calitate. Cu niște doze bune… you can’t go wrong, can you?

Asta, dacă faci o comparație între Epi-urile făcute la Kalamazoo, în anii ‘60, și cele de azi. Altminteri, la firmele care se respectă, se lucrează la fel de minuțios. Nu cred că alde Greco sau Teisco lucrau, în anii ‘60-‘70, mai bine decât ESP acum. Să nu uităm că, după cum spunea și vektor mai sus, dintre chitarele vechi s-au păstrat doar cele mai bune și puține dintre ele sunt originale. Miliardele de janghine proaste s-au pus pe foc de mult!

Lemnul are importanța sa. Dar totul se reduce la lemn bun vs. lemn prost. Atât. Pentru că singurii parametri care contează sunt cei care determină vibrația corzilor. Asta n-are legătură cu vârsta instrumentului. Un lemn prost, verde și vopsit cu 40 de ani în urmă nu va suna niciodată mai bine ca un lemn bun, bine uscat, de 3 ani vechime. Iar dozele nu sunt microfoane. Ele nu preiau “sunetul” lemnului, ci numai vibrația sârmei în câmpul magnetic.

Păi cum o să vorbească o chitară, bro?! Poate cel mult să plângă, precum în cântecul (naiv, ce să facem) al formației basarabene Noroc, masacrat de husenii de la O-Zone…