ratza_sb

Un studiu recent arată că tinerii care amestecă berea cu vodkă înainte de clasa a IX-a, după clasa a XII-a deja încep să amestece nisipul cu ciment.

Tot un CD60 am şi eu, doar că i-am schimbat corzile cu 52-11 Custom Light 60CL. Plusuri: - Finisaj decent; - Sunet plin, destul de puternic; - Ţine bine acordajul. Minusuri: - Are un sunet bubuit pe sol; - Sunetul nu e prea cizelat.

Din cîte am observat la a mea, nu-i plac alte mărimi de corzi. Am pus acum ceva timp nişte Framus 50-09 şi suna ca un homosexual trist. Cu Fender 52-12 sună plin şi au dinamica mai mare (poţi cînta în surdină sau să-ţi trezeşti vecinii). Atîta că-ţi cam rupi degetele la bend. Tocmai am încercat Dunlop 52-12. Ei bine, sper să nu mai facă şi alţii aceeaşi greşeală. În afară de faptul că au oxidat rapid, în nici două zile, solul e tocit şi arată cum arăta înainte să le schimb, doar că pe cele vechi le aveam de vreo juma' de an. Aş fi curios cum sună Elixir, dar nu mă trage aţa să dau 75 de lei pe un set, plus că sînt aproximativ mulţumit de 80/20 de la Fender.

Se pot folosi potenţiometri liniari pentru volum, dacă li se pune o rezstenţă de circa 10-15% din valoare între cursor şi capătul de la masă. Variaţia semnalului nu mai e liniară, ci aproximativ logaritmică şi mult mai aproape de ce oferă un potenţiometru cu adevărat logaritmic (care costă de behăi). Majoritatea celor din comerţ sînt liniare, de fapt, cu două pante. Transportul la Farnell e 110 lei doar pentru piesele care vin din State, în rest e 20 de lei. În afară de asta, preţurile sînt fără TVA. Eu cumpăr piese de la ei pentru că am garanţia că sînt EXACT ce scrie că sînt.

Farnell

Lăsaţi molia în pace, se comportă la fel şi pe alte forumuri. El nu a fost începător niciodată, s-a născut învăţat.

Claustrofobia reprezintă teama de spaţiile închise. Spre exemplu, acum mă duc la bar şi mi-e frică să nu fie închis.

Contează, pentru că oţelul moale ecranează inclusiv cîmpul magnetic. Celelalte realizează doar cuşti Faraday.

Ia legătura cu viobio, te va ajuta cu siguranţă.

Luni dimineaţa Bulă vine la directoare cu cererea de mutare la altă clasă. Directoarea îl întreabă de ce vrea să se mute, la care Bulă îi spune: - Ştiţi că vineri ne-aţi spus că doamna învăţătoare are nevoie de trei elevi să mute nişte mobilier. Am mers eu cu Gicu şi cu Costel. După ce am mutat toate scaunele şi mesele, Gicu şi cu Costel au obosit, aşa că a trebuit să mut singur toate dulapurile. Când m-a văzut doamna învăţătoare a zis: “- Măi Bulă ce puternic eşti, ia să-ţi văd bicepsul!”. Eh, aici cred că nu am înţeles bine ce să-i arăt…

A frînat progresiv un pumn.

Hehe, am făcut şi d-astea dar tot nu ies ca la strung.

Sînt inginer electromecanic. Am şi proiectat, am şi realizat piese

Personal, nu, dar ştiu pe cineva care are şi care mă lasă să le folosesc. Impresia ta e la fel de deformată ca nasul meu

Mulţumesc. Pînă nu mi-i fac singur nu mă las. Cînd îi termin pun şi poze.

Salutare tuturor. Cînd mi-am schimbat corzile am avut neplăcuta surpriză de a constata că doi dintre pinii din bridge erau rupţi undeva sub măciulie. Credeam că i-am rupt eu, dar se vedea clar că fisurile erau vechi. Materialul din care sînt făcuţi e execrabil (chiar excrementabil, aş spune). Corzile stau bine şi fără măciulii, dar mă exasperează aspectul şi să ştiu că stau cu nişte resturi înfipte acolo. Ca urmare, vreau să scot toate jegurile alea sinistre şi să mi-i fac singur, din os. În caz că mai sînt d-ăştia ca mine, întrebarea tehnică: os de porc sau de vită? Care e mai potrivit?

Uitasem de ăsta.

Vibraţia e irelevantă. Sunetul e în reluare (cam imposibil)? Bîzîie ceva? Dacă nu, înseamnă că ai prea mult timp la dispoziţie.

Doi colegi de birou stăteau la o cafea şi povesteau. Inevitabil, discuţia deviază către femei. Primul: Bă, io mă culc cu nevastă-mea o dată pe lună. Al doilea: Eu de vreo 3-4 ori pe săptămînă. Primul: Cum, că tu nu eşti însurat! Al doilea: A, scuze! Credeam că vorbim de a ta.

Brici, mai ales că în Bucegi încă nu am ajuns.

Hehe. Am mai multe, dar le-am scris pe un site cu specific montan. Poate ne vedem la un munte vreodată.

Las-o fără poze, imaginaţia compensează de nu e adevărat. Poate strici bunătate de text. Eu nu merg cu barca, dar mă duc destul de des pe munte, inclusiv cu bicicleta. Hai s-o povestesc. S-ar zice că mi-am format un obicei din a pleca pe undeva la sfîrşitul săptămînii, măcar cîteva ore. Anunţat fiind pe la mijlocul săptămînii de Dragoş că duminică dăm o tură cu ţoaclele, îmi informez din timp nevasta că am program de rupt cracii. În paranteză fiind spus, cică iniţial s-ar fi scris „nefastă”, dar termenul a fost corectat după o lopată peste felinare. Duminică se anunţa vreme bună (cod galben sau portocaliu de caniculă), perfectă pentru o tură cu trotineta. Traseul propus era destul de lung, însumînd în jur de 80 km: Sibiu – Răşinari – Curmătura Ştezii – Şanta – Păltiniş – Valea Dăneasa – Cheile Cibinului – Gura Rîului – Poplaca – Sibiu. Se ia decizia să plecăm cu vreo oră mai devreme, să nu gîfîim pe traseu ca asmaticii în minele de cărbuni. Ne întîlnim la Zoo, pe la opt şi zece. Dragoş era la vreo cinci minute în urmă, aşa că fac cunoştinţă cu mult mai punctualii săi colegi: Cristi şi Eugen. Apare şi Dragoş, călare pe bicicleta nevesti-sii. Scoate o sticlă cu ceva lubrifiant, moment în care ne uităm chiorîş la o posibilă eventuală intenţie. Ne calmăm cînd vedem că era pentru lanţul lui Eugen (sau Cristi). Începem să patinăm agale către Răşinari. Îmi aduc aminte că n-am luat nimic de mîncare şi mă proptesc în primul magazin disponibil să-mi fac stocul de Snickers. Calculez eu cam un baton la 20km, deci vreo şase ar trebui să ajungă şi în caz de urgenţe. Schimbătoru’ spate al lui Cristi (sau Eugen) făcea figuri. La ieşire din Răşinari îi dau animalu’ cu labele-n sus şi m-apuc de reglat. În cîteva secunde mergea ca din fabrică. Cristi (sau Eugen) se anunţă satisfăcut. Ajungem la Curmătura Ştezii, unde era ditamai festivalul de ţuici şi brînzeturi. Brînza ca brînza, da’ o ţuică parcă ar fi mers. Trecem pe lîngă, mimînd nepăsarea. Începe forestierul şi pedalăm agale, admirînd corturile puse pe lîngă apă şi constatînd că e cu mult mai puţin gunoi ca în alţi ani. S-or mai fi civilizat oamenii? Cîţiva kilometri de asfalt pămîntos trec pe sub noi. Cristi (sau Eugen) îşi declară profundorul avariat de şa, insistînd să facem o pauză. Facem, da’ mai sus, la intersecţia de la canton. Ne mai spălăm de praf şi transpiraţie, luăm apă direct din Şteaza, apoi încălecăm. Nu mai trece mult timp şi ajungem la primul ac de păr. Drumul se nasoleşte cumplit, iar pedalatul devine un chin prin nisip, pietriş şi bolovani. Călăreţii jos. Mergem la trap pe lîngă, ba sprijinidu-ne de biciclete, ba ele de noi. Deştept cum sînt, mă încălţasem cu nişte adidaşi coca-style, cu talpa groasă cît şireturile. Nu luasem în calcul posibilitatea de a împinge bicicleta, iar acum plăteam preţul. Simţeam fiecare pietricică. Măcar dacă ar fi fost puţin de mers, dar drumul a continuat aşa pînă la vreo juma’ de kilometru de Şanta. Cu cîteva excepţii am mers doar pe lîngă biciclete. Pe drum mi-am dat cîteva pedale în tibie, invocînd diverse zeităţi la adresa dumnealor şi exprîmîndu-mi dorinţa de a demonta pedala stîngă. Ahh, în sfîrşit ajungem la Şanta. Punem şi noi de-o pauză, înfing un baton de Snickers în rumegătoare, bag şi un bidon de apă să sting flăcările, mai rîdem , mai povestim. Ne prăfuieşte unu’ cu-n Matiz de Olt, care cobora. După vreo sută de metri se întoarce ca să ne prăfuiască şi la deal. S-o fi gîndit că nu ne-a tencuit simetric. Plecăm. Drumu’ devine mai plat, mai neted şi mai uman. Eu cu Eugen (sau Cristi) o luaserăm mai în faţă să dăm mai repede de asfalt. Facem o pauză la izvor pînă vin şi ceilalţi doi. Următoarea oprire: o bere. Una dintre cele mai scumpe. 6 lei o cutie de Timişoreana mi se pare jecmăneală nesimţită, avînd în vedere transportul facil. Prin comparaţie, la cabana Cozia e 5 lei un Tuborg la sticlă. Părăsim acest minunat loc, populat de diverse specimene ale faunei locale şi de import, hotărîţi cu fermitate că data viitoare o să ne cărăm bere după noi. E, d-aci începe distracţia. O iau la dreapta după pasaj, ca să intrăm pe Valea Dăneasa. Cristi (sau Eugen) îşi dă cu părerea că sîntem nebuni şi că avem glume în program. Pe mine mă cam ard tălpile de o coborîre mai în forţă şi încep să pedalez vitejeşte la vale prin bolovani. Dau de un grup de patru fete care-mi fac semn să opresc. Pun un frînoc de am zis că-mi ies ochii din ţeastă şi mă opresc la vreo zece metri mai la vale. Îmi arată o hartă şi-mi dau seama că nu sînt românce. Erau din Israel, voiau să ajungă în Cheile Cibinului şi rataseră punctul roşu. Le explic că forestierul ajunge tot acolo, le arăt unde se află, unde se întîlnesc traseele şi dau să plec. Agăţ cu roata spate un colţ de piatră, auzind un cranţ-pfff timid. Fetele mă întreabă dacă e mai frumos pe drum sau pe marcaj, timp în care ceilalţi o iau la vale ştiindu-mă de nebun şi avînd siguranţa că o să-i ajung din urmă. Dau să mă urc pe bicicletă, merg vreo doi-trei metri, cîrf-pîrf-cranţ. Ce dracu’ ai, fă? Mă uit la ea. Muci. Fleaşcă. Dau năroada cu cracii în sus, zgîmîi în rucsac după petece, dau roata jos, scot anvelopa de pe jantă, extrag camera şi m-apuc să caut gaura. Nu se vedea nimic. Unii ar zice că mi s-a cam atrofiat simţul găurii. Bag cîteva pompe şi începe aeru’ să fuiere din cameră ca din duş. Aveam vreo două găuri, unde era ciupită de jantă şi anvelopă. Fetele trec pe lîngă mine şi se opres la doi metri mai jos, la umbră. M-apuc să rîcîi liniştit la cameră, stînd cu fetele de vorbă. Deşubez capacul de la adeziv... să mor de inimă şi alta nu! Uscat iască. Mormăi printre dinţi cîteva altare, stîng tubul cu furie şi iese un pic de adeziv. Aşa, cam cît un muc de bebluş. Împrăştii scîrboşenia aia pe cameră pe unde erau găurile şi prin jurul lor, las să se usuce, pun peticul, bag camera, pun anvelopa, pun roata, strîng roata, bag pompe, pîs-fîs, pîs-fîs şi roata nimic. Făceam scurtă la mînă şi nu dădea niciun semn că ar vrea să învieze. Casc o ureche lîngă roată şi aud un fîsîit timid, dar neruşinat. Fir-aş al dracu’ cu norocu’ meu! Fetele o iau din loc şi-mi dau seama că stau ca un idiot în soare în loc să mă dau la umbră. Du-te mai la vale, desfă roata, jupoaie anvelopa, scoate camera, caută gaura. În prostia mea, căutam altă gaură, convins fiinde de calitatea muncii făcute. Aş! Deziluzie totală. Petecul nu se lipse mai deloc. Smulg nemernicul, rîcîi iar la găuri, mai storc un muc (ceva mai lichid, de data asta), aştept, pun petec, presez, bag camera, pun anvelopa la loc, pun roata, strîng roata, bag pompe, pîs-fîs, pîs-fîs şi... din nou, nimic. Bă, ****-** ****** **-*** de nenorocită, vrei să fac cu nervii?! Desfă roata, beleşte anvelopa, scoate prezervativu’ d-acolo, jupoaie petecu’, curăţă, mai stoarce un muc, răspunde la telefon şi zi-le că ai pană, ne vedem mai jos, pune petecu’, presează, pune camera, înfige anvleopa la loc, bagă pompe, pîs-fîs, pîs-fîs şii... Ţine, mă, nenorocita! Încep s-o iau la vale ca apucatu’, pedalînd cu vreo 45-50km/h printre nişte bolovăniş cît căpăţînile de focă. Da’ nu cobor prea mult aşa. Doar vreo juma’ de kilometru pentru că – aţi ghicit – pleaf!-cîr-tîr-tîr-tîr. Frînă, animalule, că făcuşi explozie. Cuvintele sînt încapabile să descrie ce a urmat. Îmi venea s-oarunc într-o prăpastie şi să mă dau cu ţeasta de primul bolovan disponibil, de nervi ce aveam. Nici nu m-am mai obosit să dau roata jos, că nu mai aveam adeziv. Ulterior aveam să aflu că nici două găleţi nu mi-ar fi fost de ajutor, în fara cauzlui în care umflam roata cu adeziv în locul camerei. Îl sun pe Dragoş: - Bă, io abandonez. Mergeţi fără mine că tocmai am mai făcut o pană. - Cum dracu’, mă? - Iete aşa. Mă întorc cu autobuzu’. - Hai mai jos, că mai avem noi petice. - Bă, mai am şi eu, da’ nu mai am cu ce lipi. - Hai, că are Eugen o cameră de schimb. Mda. O iau la crac, cu trotineta în cîrcă, să menajez janta şi anvelopa. Peste cîteva minute mă apucă dracii şi o cobor, să sufere. Păi pînă cînd? Trec încă o dată pe lîngă grupul de fete, rînjind amar de soarta-mi năpăstuită, simţind din nou plăcerile nebănuite ale grohotişului sub aceiaşi adidaşi coca-style. Dau de ăştia la cîteva minute mai jos. Cristi (sau Eugen) făcuse la rîndul lui două pene. Una pe drum şi una cînd încercase să scoată camera, neavînd cheie pentru desfăcut roata. De fapt avusese o cheie care-şi schimbase forma subit în tentativa de a slăbi piuliţele şi sfîrşise tragic, aruncată cu furie prin boscheţi după ce-şi dăduse arama pe faţă. Lucru destul de greu de imaginat la o cheie din aluminiu. Cine dracu’ face chei din aluminiu?! În fine. M-apuc să defac iar roata, într-o atmosferă tandră, plină de cuvinte dulci şi drăgăstoase. Camera avea o... (nu pot să-i zic pe nume) avea o spintecătură de vreo treizeci de centimetri, care pornise dintr-una din găurile astupate de ultimul petec. Am început să rîd ca un cretin, încercînd să-mi imaginez cum ar fi arătat neorocirea aia dacă ar fi fost peticită. Iau camera de rezervă a lui Eugen (sau Cristi) şi dau s-o vîr la locul ei. Camera a intrat, dar valva canci. Remarc virginitatea jantei, murmurînd alte cuvinte zemoase, plescăind suav din gene. Valva era cu vreo juma’ de milimetru mai groasă decît gaura prin care trebuia să intre. Scot setul de imbusuri şi mă apuc de măcinat la jantă, să fac căscata aia mai largă. Bag valva. Intră, dar nu iese. AAAAAAAHHHH! Cine dracu’ m-a pus să-mi iau jante duble? Mai era o gaură de lărgit. Între timp, grupul de israelience trece din nou pe lîngă noi, prilej pentru a constata maliţios cam cum fierb ele în mîneci lungi, pantaloni şi fuste. Ne dăm seama într-un tîrziu că treizeci de grade la umbră s-ar putea totuşi să însemne foarte răcoare pentru ele. Revenim la găurile noastre. Mijesc un colţ de cornee către ceilalţi, care erau la al doilea petec ce răsufla. Totodată, al doilea pus invers. Le arăt cum trebuie pus şi mă întorc la ale mele. Termin de dezvirginat janta, înfig valva şi văd că dă în partea cealaltă. Mulţumire maximă, pînă pun anvelopa şi văd ieşind cu greu juma’ de spiră de filet. ****-**-** **** ** **-** de valvă! Era pentru jante normale, iar eu aveam duble, ceea ce însemna mai scurt. Mai de bunăvoie, mai forţată, scot cu greu încă o spiră, apoi abuzez de piuliţa care ţinea ventilul cu tub la locul lui. Înainte de a-l băga la locul lui, mă uit cu tristeţe la ventil, ştiind din vechi aduceri aminte cît de nenorocite sînt astea cu tub. Urma să vedem imediat. Am dat patru inşi la pompe pînă ne-au căzut mîinile. Cu greu,am reuşit să umflăm amărîta mea de roată. A, da. Am uitat să zic. Cînd reuşisem să bag valva prin jantă şi mă apucasem de umflat am văzut anvelopa montată cu curu-n faţă. M-au apucat spumele instantaneu. În sfîrşit, după vreo două ore de cînd plecaserăm de sus am terminat de umflat roţile şi i-am dat la vale cu maximă atenţie. Se puneau frîne violente cînd treceam de cifra cinci (km/h sau centimetri de bolovan). Pe drum depăşim pentru ultima dată grupul de fete şi ajungem relativ repede în Cheile Cibinului. Pauză, băgat cîteva pompe în roata lu’ Eugen, prăfuială de la vreo cîteva maşini, pauză de băgat pompe, coada lacului de la Gura Rîului, pauză de băgat pompe, apă şi un Snickers, oprire la izvor în Gura Rîului. Pe un afiş cu „vînd ţuică de 50 de grade” un glumeţ adăugase cu un pix „caniculă”. Dacă era ţuică din sud, probabil se trecea „febră”. Ieşim din Gura Rîului, pauză de băgat pompe, ţigară, Poplaca, pauză de băgat pompe, poligonul de trageri, pauză de băgat pompe, Valea Aurie, scurtat traseul prin cimitir, ajuns la Cristi (sau Eugen) acasă, certat de nevastă (el de a lui), luat apărarea, turnat cîte o bere pe gît şi gata, evacuarea. Fiecare la ale lui. Rezumatul: 88km, 6h30min de mers efectiv, 4 Snickers, 7 litri de apă, 2 pene, 2345 de pompe cu înjurăturile aferente şi o bere scumpă cu clăbuci. În rest, tură mişto. Mai facem.

Să moară dracii dacă n-am rîs d-am behăit la postarea de mai sus. O fi ea lungă, dar merită.

Cu ce am început eu: Candy Dulfer & Dave Stewart - Lily was here Santana - Europa (introducerea) Pink Floyd - Wish you were here (cred că mai am o lună şi îmi iese în întregime) Sting - Shape of my heart Rifful de la Smoke on the water Mai am de lucru la toate, dar important e că fac progrese.

Nu ştiu cum eşti tu, dar eu pun întrebări cînd am epuizat orice altă soluţie, iar forumul ar trebui să ajute la găsirea răspunsului, nu să-mi dea alte întrebări şi să mă bage şi mai tare în ceaţă. Ca să dau un exemplu: dacă te întreabă cineva cum funcţionează chitara, nu te apuci să-i descrii ecuaţia coardei vibrante, transferurile de energie etc, ci îi explici în cîteva cuvinte folosind analogii.