Winston

Chiar crezi ca o tehnica precum shredding-ul, sau utilizarea unei game pentatonice si a unor maj7-uri depasesc limitele unui absolvent de conservator ? Sau chiar crezi ca "a invata improvizatie" e un demers cu sens ? Daca elevul nu este capabil sa alcatuiasca de unul singur improvizatia pe baza notiunilor despre armonie dobandite in urma studiului cu sau fara profesor, ce ramane de facut ? sa invete "improvizatii" pe dinafara de la profesor ? Si tine cont de faptul ca exista specializarea "chitara" la conservator, desi, chiar daca nu ar fi specializat pe chitara, un eventual profesor absolvent de conservator are, cu siguranta, mai multe de oferit unui cursant la chitara decat ar avea un diletant cu pretentii de profesor care se mandreste cu o cariera pe scena.

Aaron Copland ar fi o sugestie... Dar nu inteleg ce inseamna sa studiezi chitara clasica fara a studia lucrari ale compozitorilor pentru chitara clasica. (sau ai studiat o parte din ei si vrei sa iti largesti orizonturile)

Pai nici nu e nevoie sa fie muzicieni desavarsiti cei care discuta cu tine despre amp-uri. Pentru date tehnice despre lampi, tranzistori, hibride etc., indicat e sa ai mai multa incredere in electricieni cu minimum de experienta in cantat, decat in muzicieni (ca profesorii tai, de pilda) cu probabil zero experienta in electronica. Dar ce faci tu aici ? Incerci sa intarati statu-quo-ul sa te rastigneasca, sa devii martirul lampistilor ? Discursul e ridicol, cu atat mai mult cu cat, pe masura ce vei aprofunda studiul chitarei, iti va pasa din ce in ce mai putin daca tonul provine de la lampi sau tranzistori si din ce in ce mai mult daca (si cum) vine de la degetele tale.

Topic incompatibil cu cel despre amp-uri pe lampi... sau...

bipolar disorder usually does

Chitarele au ton ?

Cutia de rezonanta creeaza probleme prin amplificare obisnuita, din cate am observat. Ultima data cand am conectat eu o electro-acustica la un amp de electrica (pe canalul clean) mi-a facut o microfonie constanta, de care nu am putut sa scap nici invartind de knob-uri sau departandu-ma de difuzor.

Vlad, cred ca e timpul sa incepi sa citesti raspunsurile pe care le primesti, in intregime. Al meu e usor de citit si e irelevant pentru ca e pe langa subiect, dar daca ai fi citit cu atentie ce ti-a scris ValeChitara ultima data, ai fi fost scutit de redactarea a 50% din comentariul tau.

Ti-am gasit o poza pentru profil:

E asa cum trebuie sa fie. Poate ca ii lipseste o chitara de acompaniament, originala suna mai aglomerat un pic, din cate imi aduc aminte.

Dar sa nu credeti ca exista "tarziu" in sensul in care se vehiculeaza, anume ca dupa o anumita varsta incepi sa nu mai absorbi informatia noua. Nu exista nicio dovada pentru afirmatia asta in literatura de specialitate. Totusi, la fel cum stau lucrurile cu toate activitatile care necesita studiu, cu cat te apuci mai devreme, cu atat mai mult timp ai sa aprofundezi. Asta ar fi singurul avantaj al precocitatii.

Astea sunt versuri de hip-hop ?

Primul tau comentariu care m-a facut sa rad ) Edit: Dar, citind mai mult din ce a scris vladhategan, am impresia ca s-a fript, deja, mangaind/venerand tuburile.

A mea e cea mai buna chitara. Si, pe aceasta cale, va invit sa o cumparati.

Nu stiu daca am inteles exact despre ce e vorba in discutia voastra, dar pot sa spun un lucru: dincolo de teoria generala, aplicabila in aceeasi masura viorii cat chitarei, in privinta tehnicii necesare abordarii fiecarui instrument, am observat ca mi-au folosit foarte mult anumite elemente invatate anterior la chitara cand m-am apucat de vioara. Chestiunile de nuanta sunt, fireste, distincte, dar principial, cele doua sunt asemanatoare. Pe scurt, avand practica chitarei in spate, nu incepi chiar de la zero daca te apuci si de vioara.

La Kennedy e o incercare de a-si maximiza excentricitatea, daca ii urmaresti evolutia atent; el e punkist prin atitudine, cu o aversiune manifesta asemanatoare celei pe care o expui tu fata de elitismul clasic, insa, muzical, nu a coborat niciodata la nivelul stilului respectiv, de masa, iar Zorn... da, nu stiam ca a colaborat cu grohaitori. Totusi, e evident cum contributia lui la proiect depaseste limitele inguste ale grohaitorilor si e la fel de evident ca niciunul dintre cei doi nu e emitent full-time de ceea ce vedem in clip-uri. As putea sa reformulez problema, dar cred ca as complica-o inca pe atat, incercand sa demonstrez ca nu comit grosolania de a judeca afinitatea cuiva fata de un curent cultural, cand, in realitate, exact asta fac, numai ca in serviciul unui cu totul alt scop decat suntem tentati sa distingem intr-un asemenea discurs. Si, in cazul in care te-a alarmat vreo perceputa tentavia de ingradire a unui drept, iar formularea nu a fost destul de clara, te asigur ca nu e nicio impunere autoritara, nu e nici macar o propunere amicala, e doar un gand, la ordine.

Te referi aici numai la interpreti, dar discutia este despre compozitori (sau compozitor-interpreti). Da, Enescu. Dar judecand dupa formularea ta, pare ca te referi la un fenomen de amploare. Poti sa mai dai exemple ? * * * Lamuriti-ma, in cazul in care sunt eu prea detasat de realitatea si determinismul din acest camp: exista persoane in lumea asta care - dupa ce s-au dedicat studiului muzicii, au dobandit cel putin cunostintele unui absolvent de conservator (dar nu de Berklee College of Music), au asimilat o arie larga si actualizata de curente muzicale - vor alege sa compuna muzica punk, grunge, delta blues ? (nota: personajul din filmul Crossroads este fictiv). Asa ceva s-ar compara cu un student la medicina care isi termina rezidentiatul in chirurgie si alege sa devina asistent medical. Insemnand ca, daca se intampla, se intampla din cauza ca studentul nu se considera stapan pe abilitatile exersate in perioada formarii, in ambele cazuri, ceea ce, probabil, l-ar plasa in tabara exceptiilor. Oricat de incompatibile ar parea cazurile pe care le-am ales pentru comparatie, isi servesc scopul. Sugereaza ca daca amatorii (printre care ma aflu) ar sta acasa, lasand scenele si studiourile libere pentru compozitori-interpreti solid instruiti, pentru profesionisti dedicati, care nu lasa nici cel mai mic detaliu din opera lor pe seama sansei - pentru ca au o idee foarte clara in legatura cu ce vor sa exprime si prin ce mijloace sa o faca - atunci domeniul muzicii ar inceta sa fie groapa de gunoi a profesiilor care este in prezent. Un exercitiu de responsabilitate sociala.

Da, in urma. "Invoatorii" din blues, mai tarziu din punk, mai tarziu din variatiuni intitulate -core au facut, odata cu initierea fiecarei etape din principalul curent contracultural al secolului XX, cate un pas in spate din calea complexitatii compozitionale, necesitatii atribuirii de semnificatii si a unui bagaj rezonabil de cunostinte. Ce ne-a invatat punk-ul pe plan muzical ? Ca oricine poate sa devina un muzician cu conditia sa retina in memoria musculara o succesiune de cel mult patru acorduri (aceleasi patru) si, foarte important, ca poate sa greseasca. De la punk incoace avem de-a face cu o serie de formatii ale caror prestatii sunt cu atat mai apreciate de public cu cat sunt mai jalnice. Sau n-ai vazut pe nimeni aclamandu-l pe Cobain pentru ca nu stia sa isi cante compozitiile, ridicol de simpliste, live ? Minunata revolutie muzicala in care "gresit" devine "corect" si viceversa, a facilitat, in masa, accesul tuturor diletantilor in ceea ce urma sa capete numele de "industrie muzicala" - a inceput sa se numeasca industrie in momentul in care muzica a inceput sa fie creata pe banda rulanta de un numar mare de agenti, la fel ca in oricare alta ramura industriala, la fel ca productia de cizme, de pilda. Desi curentul cultural pe de-a-ntregul are locul si semnificatia lui in realitatea relationala sociala si politica, pe plan muzical a avut reverberatii catastrofale. Pana unde ? Pana la muzica produsa instinctual si insufletit prin ciocnirea a doua femururi de caine defunct, generata pe calculator, ar fi o prognoza extrema, dar la obiect. Probabil ca asa suna si jazz-ul pentru un fan Wagner.

Ai mers pana in panzele albe cu discursul mult prea des folosit despre claculatorul generator de muzica vs creativitatea umana. Nu are loc in discutia asta si nimeni nu a sugerat substitutia asta. Totusi, s-ar putea sa fii dezamagit de Creativitate pe masura ce incepi sa afli in ce se propteste. Inaintea actului de creatie, care spui ca te intereseaza, trebuie sa existe un cadru pentru tendinta catre acea excelenta si ce cadru mai bun iti poti asigura decat prin studiul domeniului in care vrei sa activezi ? Nu ma intereseaza atat sa judec eu actul, ma intereseaza sa judece autorul actul lui, cu instrumentele specifice, desigur. Pentru a ne ridica deasupra regulilor si masuratorilor, trebuie mai intai sa le cunoastem. Daca nu le cunoastem, nu inseamna ca suntem inovatori si ca le-am depasit, ci ca suntem in urma. A, vrei sa stii ce are de spus un om ? Acelasi lucru pe care il are de spus celalalt om, cat timp e un diletant.

Musical notation nazi strikes. Clar ca-i # si ca e un sol de tranzitie acolo (nu ca ar fi necesar, de-aia nu l-am mentionat).

Somebody needs a blog...

La minor, La eolian Ca exemplu de tenta spaniola, numai ca in Si minor - Fa major, deci aceeasi poveste dar cu o treapta mai sus, ar fi: http://www.youtube.com/watch?v=hFO0Nrr5z-U

Pai uita-te si tu la ce ai scris. Un liceean are mult de spus prin muzica ? a dezvoltat o intuitie muzicala puternica ? de unde si cand le-a mai dobandit si pe astea ? Se pare ca incep sa inteleg ce inseamna sa pui suflet in muzica. Cu cat prestatia e mai banala si cunostintele in domeniu sunt mai slabe, cu atat mai mult loc pentru suflet exista. Astfel, sufletul (/feeling-ul) are rol compensatoriu pentru neajunsurile muzicianului, lucru posibil numai intr-un mediu in care standardele de excelenta sunt democratic scazute. Privind din afara industriei muzicale si cu nicio miza personala in joc, cred ca ar trebui sa avem mai mult respect fata de specialist, mai mult decat ii acordam in prezent.

Woohoo! Way to promote mediocrity!