Calitati native sau dobandite

[Guest MrJackson]

Chiar si la interpretare cred ca e mai multa munca... parerea mea!

[Guest lp2005]

Chiar si la interpretare cred ca e mai multa munca... parerea mea!

 

Intradevar, calitatile native probail sunt intr-un procent mai mic cand vorbim despre chitara (despre instrument de fapt). Eu zic un maxim 5% (e doar o parere, nu e nimic verificat). Poate exista ceva documentat intr-o arhiva undeva? La sfarsit facem o medie .

[Guest MrJackson]

Stiu si eu... cred ca e o chestie mult prea subiectiva ca sa stim cu siguranta. Da e amuzant sa ne dam cu presupusu, nu ?

[Guest lp2005]

Stiu si eu... cred ca e o chestie mult prea subiectiva ca sa stim cu siguranta. Da e amuzant sa ne dam cu presupusu, nu ?

 

Nu ne dam cu presupusu ci expunem niste pareri bazate pe stiu eu ce rationamente sau lucruri pe care le-am citit undeva legate de asta. Altfel am ajunge la un raspuns mai simplu, genul: calitati native multe, dobandite si mai mute Eu n-am intalnit chestia asta pe nicaieri deci pur si simplu speculez. Se pare ca suntem de acord ca se pot dobandi multe calitati dar totusi cat sa fie nativ? Eu cred ca daca diferentele native sunt mai putin de 2% atunci existau ma multi Hendrix's in ultimii 30 de ani. Au fost multi chitaristi geniali dar un singur Hendrix. Cate calitati native a avut Hendrix si cand le-a dobandit pe celelalte daca la 28 de ani a terminat? Cred ca iar o sa ma uit la filmul ala cu el la Berkeley in seara asta.

[Guest MrJackson]

Pai deci singur zici ca speculezi. E acelasi lucru cu a-ti da cu presupusu. Ma rog, nu vreau sa incep o polemica, da ideea e ca nu poti masura acel 2%. Deci e degeaba...

[Doctor X]

Buuun exemplu Hendrix. Mai pune si blues-man-ii si jazz-man-ii de la inceputuri, care n-aveau nici un soi de pregatire muzicala, dar care au facut istorie. Aveau muzica in sange sau au muncit ca sclavii pe plantatie?

[cearny]

Cred ca majoritatea (Hendrix inclusiv) a trebuit sa 'lucreze' in domeniu (ca instrumentisti?) de la varste fragede, deci de voie de nevoie, au trecut prin scoala scenei.

[Guest lp2005]

Buuun exemplu Hendrix. Mai pune si blues-man-ii si jazz-man-ii de la inceputuri, care n-aveau nici un soi de pregatire muzicala, dar care au facut istorie. Aveau muzica in sange sau au muncit ca sclavii pe plantatie?

 

Chiar ma gandeam sa-i adug la postul de mai sus da' atunci chiar ajungeam la polemica . Am impresia ca Malmsteen este un chitarist care chiar crede ca s-a nascut cu darul de a canta la chitara si nimeni nu canta ca el.

[Doctor X]

Nu sustin ca n-au muncit mult "sa-si faca mana", dar parca le-a fost mult mai usor sa cante cu adevarat. Mi-a povestit un prieten cum Louis Armstrong a fost intrebat cum putea sa scoata sunete mult mai "inalte" decat limita data de instrument, in cazul lui trompeta. Raspunsul a fost: "Pur si simplu nu am stiut care e limita".

 

lp2005, polemica e constructiva. N-o sa ajungem la un consens, cum zicea nea Nelu, dar nici n-o sa ne paruim.

[Guest Raskolnikov]

Geologu n-a precizat ce fel de muzician, de succes sau de mana a 2-a . Presupun ca de succes.

In cazul asta trebuie vazut ce calitati au muzicienii de succes.

 

Chestia asta cu "99% transpiratie si 1% inspiratie" a lui Thomas Edison nu cred ca trebuie

generalizata. Poate pentru ceea ce facea el o fi fost potrivita. In paranteza fie spus,

am citit undeva ca omul asta a avut o gramada de esecuri pana sa inventeze becul. Asta explica

intr-un fel zicatoarea lui. Dar in muzica nu mi se pare deloc concludenta. Nu inteleg de ce

puneti atata emfaza pe munca. Si in ce ar consta munca asta?

Nu cred ca trebuie sa faci toata ziua exercitii, sa inveti sa canti ca altii, fara sa incerci sa

pui ceva de la tine si fara sa incerci sa-ti formezi propriul stil.

Chiar daca ne referim doar la instrumentisti, infara de inteligenta si simturi ascutite (pe care nu le are toata lumea oricat ar munci)o calitate foarte importanta mi se pare imaginatia.

Unii chitaristi au facut cariera cantand in maniera proprie piesele altora.

Eric Clapton - Crossroadss,

Jimi Hendrix - Hey Joe,

Citesc intr-o revista un review la un dvd aparut recent: The origin of the species, Led Zeppelin,

A critical review of the band. Si scrie ca:

- "Communication breakdown" provine din "Nervous Breakdown" de Eddie Cochran,

- "Black Mountain Side" ......."Black Waterside" cantec popular iregistrat inaite de un anume Bert Jansch,

- "Dazed and Confused" ........ cantec folk-rock de unul Jake Holmes,

- "How many more times"........ "How many more yers" Howlin Wolf,

- "Whole lotta love" .....Wilie Dixon.

Iata cum acest Jimi Page a intrat in istoria rockului, transformand niste cantece,

pe care inaite nu dadea nimeni 2 bani.

 

Apropo de negrii de pe plantatii, acestia erau plini de imaginatie si-si faceau singuri instrumente din oase si bucati de lemn. Unul dintre acestia mai tarziu, (am citit asta intr-o istorie a jazzului) cantand intr-o crasma la un pian stricat care nu avea toate clapele bune a inventat boogie-woogie din care provine rock&roll-ul.

[StratMan]

@Raskolnikov-am citit, mai demult, intr-o revista, un interviu cu Yngwie J. Malmsteen: spunea el acolo (s-a fi laudat sau nu) ca, pentru a ajunge la stadiul tehnic pe care il cam cunoastem, a studiat timp de 8 ani cate 10 ore/zi. oare asta nu e munca? si, repet, hai sa nu facem confuzie intre un instrumentist de succes si un compozitor de geniu!

[cearny]

@Raskolnikov - cred ca percepi foarte gresit termenul 'munca'.

 

Foarte multa munca trebuie sa depui si cand iti dezvolti un stil propriu. Mai ales cand nu ai acces la informatii.

[Guest Raskolnikov]

Tot ceea ce voiam sa spun eu este ca munca, cand e vorba despre un instrument, fara inteligenta si imaginatie nu duce la nici un progres. Nu cred ca trebuie sa stea pe primul loc. Si am dat niste exemple de instrumentisti care nu au fost compozitori geniali de la bun inceput dar care au ajuns folosindu-si imaginatia. Malmsteen exersa 10 ore pe zi dar o facea ca sa-si dezvolte stilul lui, a avut destula imaginatie sa s-il dezvolte. Nu acelasi lucru pot spune despre cei care exerseaza poate dublu ca el, pentru ca nu au aceleasi calitati, doar ca sa devina niste copii slabe, cum se pot vedea o gramada acum pe internet.

 

Si da, am alta perceptie despre cuvantul "munca" si nu cred ca e gresita. Numai cand aud cuvantul "munca" imi vine s-o iau la fuga. Daca as considera cantatul la chitara ca o "munca" ma-s fi lasat de mult. Ma intreb cati dintre rgc-isti il considera "munca". Vreu si alte pareri.

Edited November 7, 2006 by Raskolnikov

[Guest lp2005]

 

Chestia asta cu "99% transpiratie si 1% inspiratie" a lui Thomas Edison nu cred ca trebuie

generalizata. Poate pentru ceea ce facea el o fi fost potrivita. In paranteza fie spus,

am citit undeva ca omul asta a avut o gramada de esecuri pana sa inventeze becul. Asta explica

intr-un fel zicatoarea lui. Dar in muzica nu mi se pare deloc concludenta. Nu inteleg de ce

puneti atata emfaza pe munca. Si in ce ar consta munca asta?

.........

Apropo de negrii de pe plantatii, acestia erau plini de imaginatie si-si faceau singuri instrumente din oase si bucati de lemn. Unul dintre acestia mai tarziu, (am citit asta intr-o istorie a jazzului) cantand intr-o crasma la un pian stricat care nu avea toate clapele bune a inventat boogie-woogie din care provine rock&roll-ul.

 

Frumos spus. Dar e bine stabilit ca transpiratia ajuta incredibil de mult. Poate pana la 99% sau oricum, cel mai mult se realizeaza prin transpiratie. Calitatile le mostenesti intr-o forma bruta si prin transpiratie le prelucrezi. Problema este ca toti pornim cu un procent nativ si asta difera de la individ la indiv (avem si IQ-uri diferite si sahistii au ELO diferit, nu?)

 

Apropo de negrii de pe plantatii: intradevar erau plini de imaginatie dar cica, "muzicieni" au fost aceia care au vazut ca negrii cantau altceva si teoria scrisa pana atunci nu acoperea aria asta. Am vazut si eu scris undeva intr-o carte despre muzica rock, ca in Europa muzica pornea cu gama majora si se termina tot cu ea. A fost nevoie de alte game (exemplele elocvente erau pentatonic si blues) care sa acopere muzica facuta pe alte continente.

 

Mai jos e un extras dintr-un interviu cu Dan Andrei Aldea care a fost publicat de cineva pe forumul asta. In final vorbeste despre cinci factori (inclusiv meritul sau care el spune ar fi minimal). Pacat ca nu spune in ce masura a contribuit fiecare factor. Scuze pentru postul asta foarte lung.

 

"Acei care mã cunosc stiu cum vorbesc despre mine însumi. N-am cãutat vreodatã sã mã pun în centrul atentiei si nu cred despre mine cã as fi buricul Pãmîntului. Scanda lumea în salã "Aldea, Aldea"? Eu rãspundeam "Multumim!" Dar trãgînd o linie si adunînd: dacã mã gîndesc bine, unul ca mine nu se naste într-o tarã chiar asa, zilnic si pe toate drumurile. Si înaintea mea au existat ghitaristi foarte buni: nea Sandu Abramovici, Alecu Rãdulescu, Gabi Mezei, Radu Mircea, Ticã Brînzan. Am tot respectul pentru ei. Niste giganþi; am avut ce învãta de la fiecare. Fiecare a excelat într-un anumit domeniu. Dar nu cred cã vreunul dintre ei a avut chiar tot ce am avut eu de dat lumii. Cu toatã modestia: întreabã-i pe ei însisi; nea Sandu mai trãieste. Eu cred cã, vorbind de cei 30-40 de ani de dinaintea mea, ceea ce spun nu e departe de adevãr.

În timpul existenþei mele în România, din nou nu cred cã sînt mari dubii. Sã mai adãugãm la socotealã vreo zece ani. Ce s-a întîmplat dupã plecarea mea? De atunci au trecut douãzeci de ani. Au explodat o pleiadã de ghitaristi foarte buni. În primul rînd, Florin Ochescu sau Adi Ordeanu - ambii, ghitaristi de mare clasã. Mai sînt si altii, multi si buni. Dar, din nou, cu toatã modestia: nici în aceastã perioadã nu cred cã vreunul din ei are de dat lumii tot ce am dat eu. Din nou, ei însisi pot fi întrebaþi; stiu cu siguranþã ce vor rãspunde.

Adevãrul e cã n-a fost prea mult meritul meu. A fost meritul lui Dumnezeu si al pãrinþilor mei, care mi-au dat niste calitãti; a fost meritul profesorilor mei, care m-au învãtat; a fost meritul mediului în care m-am dezvoltat. Dar uite, aceste trei perioade fac, împreunã, aproape un secol. De ce, de ne-ce... fapt este cã în aproape un secol, unul ca mine nu s-a nãscut în România.

[Doctor X]

Mai jos e un extras dintr-un interviu cu Dan Andrei Aldea care a fost publicat de cineva pe forumul asta. In final vorbeste despre cinci factori (inclusiv meritul sau care el spune ar fi minimal). Pacat ca nu spune in ce masura a contribuit fiecare factor. Scuze pentru postul asta foarte lung.

 

"Acei care mã cunosc ºtiu cum vorbesc despre mine însumi. N-am cãutat vreodatã sã mã pun în centrul atenției ºi nu cred despre mine cã aº fi buricul Pãmîntului. Scanda lumea în salã "Aldea, Aldea"? Eu rãspundeam "Mulțumim!" Dar trãgînd o linie ºi adunând: dacã mã gândesc bine, unul ca mine nu se naºte într-o țarã chiar aºa, zilnic ºi pe toate drumurile.ªi înaintea mea au existat ghitariºti foarte buni: nea Sandu Abramovici, Alecu Rãdulescu, Gabi Mezei, Radu Mircea, Ticã Brînzan. Am tot respectul pentru ei. Niºte giganți; am avut ce învãța de la fiecare. Fiecare a excelat într-un anumit domeniu. Dar nu cred cã vreunul dintre ei a avut chiar tot ce am avut eu de dat lumii. Cu toatã modestia: întreabã-i pe ei înºiºi; nea Sandu mai trãieºte. Eu cred cã, vorbind de cei 30-40 de ani de dinaintea mea, ceea ce spun nu e departe de adevãr.

În timpul existenței mele în România, din nou nu cred cã sînt mari dubii. Sã mai adãugãm la socotealã vreo zece ani. Ce s-a întîmplat dupã plecarea mea? De atunci au trecut douãzeci de ani. Au explodat o pleiadã de ghitariºti foarte buni. În primul rînd, Florin Ochescu sau Adi Ordeanu - ambii, ghitariºti de mare clasã. Mai sunt ºi alții, mulți ºi buni. Dar, din nou, cu toatã modestia: nici în aceastã perioadã nu cred cã vreunul din ei are de dat lumii tot ce am dat eu. Din nou, ei înºiºi pot fi întrebați; ºtiu cu siguranțã ce vor rãspunde.

Adevãrul e cã n-a fost prea mult meritul meu. A fost meritul lui Dumnezeu si al pãrinților mei, care mi-au dat niºte calitãți; a fost meritul profesorilor mei, care m-au învãțat; a fost meritul mediului în care m-am dezvoltat. Dar uite, aceste trei perioade fac, împreunã, aproape un secol. De ce, de ne-ce... fapt este cã în aproape un secol, unul ca mine nu s-a nãscut în România.

[Guest lp2005]

Thanks,

[Doctor X]

No problemo. Macar sa nu se mai chinuie cei care dau pe-aici (cam putini, totusi).

[Guest EPSYLON_CURSE]

Maximul ala de 5% nativ cred ca face diferenta.

[cyfer]

Pe vremuri credeam foarte mult in prevalenta talentului la un muzician in devenire, dincolo de celelalte calitati dobandite. Multi dintre noi credem asta pentru ca, in drumul nostru, intilnim muzicieni foarte buni si singura explicatie pe care o gasim la faptul ca ei sunt atit de departe este ca "au talent".

 

pentru mine:

Talent muzical = calitati dobandite conjunctural, inainte de a incepe studiul in muzica.

 

Cele mai importante repere mentionate de Geologu sunt:

-pasiune pentru muzica (respectiv instrument).

-ambitie.

-vointa.

Fara pasiune, ambitie si vointa n-are rost sa ne apucam. Acese calitati vor fi motorul pentru studiul greu ce urmeaza pentru a deveni muzician.

 

-capacitate de coordonare, etc.

se cultiva la gradinitza

 

-capacitate de efort intelectual.

se cultiva la scoala generala

 

-ureche muzicala.

-auz relativ / absolut.

-voce (capacitatea de a reda vocal o piesa muzicala).

se cultiva prin studiu de specialitate

 

-simtul ritmului.

probabil singurul lucru care nu se poate invatza (sau cel putin eu nu stiu cum as putea sa invatz pe cineva care nu-l are). Mentionez ca n-am intilnit vreun muzician cu astfel de probleme.

 

Si acum exemple proprii:

Cand m-am apucat de muzica eram speriat de faptul ca nu pot scoate dupa ureche piesele preferate. Nu recunosteam acorduri, progresii etc... O vreme chiar m-am intrebat daca are rost sa ma ocup de muzica neavind aceste abilitati. Un prieten violonist/chitarist imi scotea in citeva secunde orice piesa asculta.

Mai tarziu am inteles ca aceste calitati se pot dobandi printr-un studiu sistematic, pornind de la intervale, acorduri si apoi progresii. Ceea ce doream eu era sa citesc, fara sa stiu alfabetul.

 

"Auz perfect", la fel, am crezut ca este o utopie si ca "ori il ai, ori nu-l ai". Dupa ce am studiat doar 3 zile dupa o metoda audio, am reusit sa "ghicesc" toate tonalitatile pieselor unui concert de pe Mezzo.

 

Acelasi lucru pot spune despre abilitatile strict mecanice pe chitara, scrisul cantecelor, abilitatile vocale si orice alt domeniu muzical. Totul se poate studia, iar calitatile pe care deja le avem ("talentul") sunt doar un plus/boost.

[Doctor X]

Multumesc, cypher, pentru un raspuns complet si la obiect!

[cyfer]

anytime anywhere anyhow

[Musaro Adriano]

Am vazut ca se vorbeste de talent. Eu las numi dorinta! dorinta de a face, dorinta de a reusi..etc..

Exista intradevar persoane paralele, dar daca esti un pic istet poate sa creste oricine mare chitarist.

In rest am vazut ca se vorbea de steve vai: Cu siguranza nu face parte de categoria de paralel dar UITA ca la doi case mai incolo de a lui ghiceste cine locuia? Numai pe JOE SATRIANI care pe vremuri cand vai era inca la inceput el deja era faimos in tot cartierul!!

Asa ca depinde si de posibilitati, antorajul, nu numai de exersare scarile la 220 bpm.

O data un personaj foarte important imi a zis ceva" Adriano un musician bun este o persona care inainte de toate a ascultat foarte multa musica de multe feluri diferite!!" ...si aici ne intorcem la Vai (frank Zappa) si la discurs cu posibilitati si antoraj. Sau gambale? Chicorea etc..numai bine

[mickeyG]

Foarte bine punctat, si Cyfer si Adriano.

 

Parerea mea este ca tot, dar TOT ce tine de tehnica se poate dobandi prin studiu si experienta (eu includ la capitolul tehnica nu numai abilitatea fizica pe instrument, ci si auzul muzical, simtul ritmic, teorie, experienta scosului si cantatului multor piese etc). Unii au dintru inceput unele din aceste calitati mai dezvoltate, altii trebuie sa munceasca pt ele, insa tot acolo se ajunge. Cu cantitatea corespunzatoare de studiu si experienta, cam oricine poate deveni un MESERIAS bun intr-ale muzicii - adica un interpret bun la instrument, care poate compune piese de bun gust, prinde repede material necunoscut etc etc.

 

Diferenta intre meserias si artistul adevarat insa este nativa - la aceeasi cantitate de studiu si experienta profesionala, unii nu depasesc banalul in compozitiile lor iar altii creeaza capodopere. Cine a auzit de colegii de scoala ai lui Stravinski, de pilda, unii dintre care erau probabil mai studiosi ca el? Piesele unor muzicieni sunt doar ok - poti sa apreciezi eleganta compozitiei, tehnica instrumentala samd insa nu te ating la nivel primar, emotional, iar ale altora rascolesc totul in tine. De unde vine diferenta? dracu stie, insa unii pur si simplu reusesc sa atinga acele zone care inseamna arta in adevaratul inteles al cuvantului, iar altii nu. Asta e.

 

Nu putem decat sa speram ca suntem dintre alesi si sa muncim spre a dobandi abilitatile ce ne permit sa concretizam acest potential - degeaba ai potentialul de a scrie piese geniale daca spre exemplu ai urechea prea proasta ca sa le pui pe instrument.

Edited January 20, 2007 by mickeyG

[Musaro Adriano]

Ce am vrut sa esplic eu in putine se poate resuma la o simpla intrebare:

Daca in romania as fi fost la fel informatii ca in ocident (pe vremuri) acuma cu siguranta existea un Steve Vai Roman, sau nu?

Exista si aici baieti talentati, si o sa iesa la lumina, de pilda chiar pe forum acest exista cateva chitaristi care cu siguranta o sa aiba un vitor minunat... si cu care nu as vrea sa ma intelnesc la vreo selectie de chitaristi pentru ca sunt foarte tari!! Bafta atunci si numai bine.

[Cursedone]

pe mine ma enerveaza ffff mult muzicienii care mereu se considera "hiperdotati" din nastere si se cred deasupra tuturor in materie de interpretat sau creat. talentul, ca si norocul, trebuie sa crezi ca il ai(asta la inceput, ca sa iti dea impulsu ala necesar oricarui incepator). e ca efectul de placebo. iei o pastila care nu te-ar fi vindecat, dar doctorii iti spun ca e perfecta pt boala ta, crezi cu toata inima ca o sa te faci bine si te insanatosesti chiar mai repede decat daca luai pastila adevarata(in unele cazuri, ofc)!

pentru mine talentul este o portiune ffff mica din abilitatea ta de instrumentist.

DEGEABA ai:

-ureche muzicala, sa fii "tunerul uman"

-simtul ritmului sa zici in 3 secunde ce tempo are un cantec

-degete lungi si subtiri, forta in maini, capacitate pulmonara mare etc

-voce geniala de 5 octave

-prezenta scenica mai ceva ca rob halford

daca nu ai vointa, ambitie, si nu MUNCESTI.

conteaza si anturajul, fiindca daca ai toate calitatile de mai sus si traiesti undeva unde daca spui prietenilor tai ca vrei sa faci cariera muzicala te iau in ras, atunci degeaba le ai(asta daca tii cont de sfaturile lor). mai conteaza anturajul si in sensul ca daca ai un mentor, un prof bun, un prieten care sa iti arate tot ce faci gresit, o sa iti fie greu(dar nicidecum imposibil)

 

ca sa sumarizez, eu zic ca pentru inceput trebuie sa crezi tu ca ai talent, sau macar sa ai niste prieteni care sa te minta sa crezi ca ai talent nativ, si dupa aia, odata ce ai ajuns la un nivel bun(sa zicem, primul tau show) nu o sa mai ai nevoie sa te streseze intrebarea asta, daca ai sau nu ai talent nativ. ai ajuns la un nivel inalt, cu sau fara talent din nastere, si altceva nu mai conteaza.

[Guest stinkfist]

Sa revenim. Alte pareri?

 

 

cata vorbarie pe aici multi tipi isteti si asa, problema centrala: nu incerca sa fi istet la chitara, cand canti la chitara nu te gandi ca canti la chitara, canta la chitara! iar daca doresti sa ajungi un bun chitarist nu-ti dori sa ajungi un bun chitarist! exista o anumita stare de a transecede gandirea, mintea, starea de veghe sau cum vrei sa ii spui, de a ajunge la limita dintre vis si realitate concentrandu-te pe instrument pentru a deschide celelalte straturi mai profunde ale fiintei cosmice lasand ratiunea suspendata pe tehnica sa iesi tu din spatele ei in timp ce te si observi toatea astea de dincolo, asa ca atunci cand canti uita ca ai o chitara in mana si ca esti o persoana, se vor deschide niste straturi si niste stari in care toate intrebarile vor parea fara sens in fata realitatii, inexprimabilul! cel putin asa vad eu lucrurile, m-am apucat de chitara pt ca erau stari pe care cuvintele nu ma mai ajutau, cea mai abstracta arta e muzica, nu stiu game, note, sau vreo piesa a cuiva si nu am nici eu vre una -chiar mi-am scos tastele de la bass cu cutterul 'ntr-o noapte ca nu putem sa ating niste note pe care mi le imaginam- totusi cand stau intins pe jos pe spate cu ochi inchisi cu bassul in mana sunt doar eu si dumnezu. ( dumnezeu ala al lui Rudolf Otto ) iti las si o poza despre care ai putea sa canti toata viata si .

e posibil ca nu cant nimic de valoare dar starile in care intru nu le dau pe nimic si tot am zis ca imi dau o structura si niste ore, dar tot aman. Voiam sa it arat o alta perspectiva de a aborda instrumentul adica spiritul tau mare sa fie evoluat ca sa poti sa canti din el, iar cand te apropi de indtrument tu nu mai esti, e altul ala esti tu.

Bafta!!

[karpi]

Pe vremuri credeam foarte mult in prevalenta talentului la un muzician in devenire, dincolo de celelalte calitati dobandite. Multi dintre noi credem asta pentru ca, in drumul nostru, intilnim muzicieni foarte buni si singura explicatie pe care o gasim la faptul ca ei sunt atit de departe este ca "au talent".

 

pentru mine:

Talent muzical = calitati dobandite conjunctural, inainte de a incepe studiul in muzica.

 

Cele mai importante repere mentionate de Geologu sunt:

-pasiune pentru muzica (respectiv instrument).

-ambitie.

-vointa.

Fara pasiune, ambitie si vointa n-are rost sa ne apucam. Acese calitati vor fi motorul pentru studiul greu ce urmeaza pentru a deveni muzician.

 

-capacitate de coordonare, etc.

se cultiva la gradinitza

 

-capacitate de efort intelectual.

se cultiva la scoala generala

 

-ureche muzicala.

-auz relativ / absolut.

-voce (capacitatea de a reda vocal o piesa muzicala).

se cultiva prin studiu de specialitate

 

-simtul ritmului.

probabil singurul lucru care nu se poate invatza (sau cel putin eu nu stiu cum as putea sa invatz pe cineva care nu-l are). Mentionez ca n-am intilnit vreun muzician cu astfel de probleme.

 

Si acum exemple proprii:

Cand m-am apucat de muzica eram speriat de faptul ca nu pot scoate dupa ureche piesele preferate. Nu recunosteam acorduri, progresii etc... O vreme chiar m-am intrebat daca are rost sa ma ocup de muzica neavind aceste abilitati. Un prieten violonist/chitarist imi scotea in citeva secunde orice piesa asculta.

Mai tarziu am inteles ca aceste calitati se pot dobandi printr-un studiu sistematic, pornind de la intervale, acorduri si apoi progresii. Ceea ce doream eu era sa citesc, fara sa stiu alfabetul.

 

"Auz perfect", la fel, am crezut ca este o utopie si ca "ori il ai, ori nu-l ai". Dupa ce am studiat doar 3 zile dupa o metoda audio, am reusit sa "ghicesc" toate tonalitatile pieselor unui concert de pe Mezzo.

 

Acelasi lucru pot spune despre abilitatile strict mecanice pe chitara, scrisul cantecelor, abilitatile vocale si orice alt domeniu muzical. Totul se poate studia, iar calitatile pe care deja le avem ("talentul") sunt doar un plus/boost.

 

 

Totul se poate reproduce .

 

dar talentul , viziunea , conceptia proprie, NU

 

daca nu ai talent nu poti face absolut nimic , doar esti o maimuta care imita ce face altul.

 

Nu se poate numi compozitie proprie o facatura "furata" de ici colo si abil schimbata ca sa nu se recunoasca.

 

Cu toate astrea sunt o groaza de "compozitori" care lucreaza dupa un algoritm studiat invatat si reproduc practic mecanic cea ce a " inventat " altul.

 

Nu ai cum sa te dezvolti daca nu ai talent si nu ai har , numai inveti pe de rost si imiti , eventual ajungi un instrumewntist bun , un executatnt bun si asta daca ai macar auz si simtul ritmului si spirit de observatie dezvoltat. Toate astea se pot exersa si inbunatati , dar numai pana la un nivel , cel al reproduceri mecanice bune sau mai putin bune.

 

ARTA este altceva.

 

bun exemplul cu Hendrix ...mai este si Clapton , Pete Townshand , Zappa .Steve Winwood...si alti care au creat ceva absolut nou din ce?

 

ma uit la DVD-ul cu Beat Generation ..cam ramai descurajat cand vezi ca tineri intre 16-21 ani au creat o muzica noua fiecare in stilul sau cu foarte putine influente din trecut..

 

Kinsk ...au " inventat" hardrock-ul ...cine le spus ..unde au studiat? asa si ceilalti...

 

Talent si punerea in practica , descoperirea de sine , constientizarea ce de cele mai multe ori nici nu este prezenta ,pur si simplu artistul creaza si nu stie ca este talentat si genial ,este nemultumit si lucreaza sa faca ceva "perfect" sa-si realizeze" visul" .

 

Zice-se ca si Hendrix a ajuns la autodistrugere prin faptul ca se simtea neimplinit , credea ca nimeni nu-i aprecieaza creatia , plus opozitia afaceristilor din showbizz ale caror filme le-a conturbat ....

 

tot asa antitalentul nu intelege ca nu are talent si lucreaza de se omoara si nu intelege de ce nu-i apreciat cand el face absolut totul ca la carte ...si altul ce nu "stie" cat el este laudat si ajunge vedeta...

 

si nu este vorba de cantatul la un instrument , lucru care tine de partea tehnica a redari muzici.

 

poti sa fii genial si sa nu canti la nici un "instrument " , pui un program sa creeze rifuri , melodie etc...sunt programe ce fac si armonizare , orchestratie in ce gen vrei ...DAR ca sa alegi ce este "bun" si sa le combini in ceva artistic trebuie sa ai pe langa simt muzical , talent.

 

este ca si cum , daca te ai nascut nu inseamna ca esti un geniu

 

dar daca nu esti nascut precis nu esti , ....trebuie sa te nasti prima data ...cu talent ...apoi mai vedem cum este cu perseverenta , vointa, etc...fara talent degeaba..

 

totodata nu-i destul talentul , munca este foarte necesara , vointa si rabdarea, ca sa poti ajunge la cunostintele muzicale si tehnica necesara pentru a prezenta "publicului" cea ce poti atat ca si interpret cat ca si creator.

 

Nu prea poti sa creezi muzica si s-o dai sa interpreteze altul , trebuie sa a-ti prezinti singur creatia, trebuie sa te faci cunoscut ca sa te asculte cineva...etc...noroc , sa fi in locul potrivit la momentul potrivit , sa fie nevoie de cea ce faci....si multe altele.Astea o fi cei88% ce se vad .

 

cel 2% care nu se vede este cel mai important .Practic cei 2% sunt cei 88% sau chiar 100% ...cum am scris ..fara viata nu ai cum sa ajungi artist..

Edited January 22, 2007 by karpi

[cyfer]

Intram in niste zone foarte subiective...

 

Inconstient sau constient, oamenii se apuca de muzica pentru ca au ceva de spus si simt ca limbajul muzicii este limbajul potrivit in care se pot exprima. Au ascultat ce au avut de spus altii si acum vor sa-si exprime propriile sentimente.

Pana a reusi sa exprime corect aceste sentimente in muzica trebuie sa invete limbajul, sa inteleaga ce spun altii si cum pot ei, la randul lor, transmite ceva prin abilitatile proprii.

Asta inseamna o ureche foarte antrenata, cunostinte teoretice solide si abilitati mecanice bune pe instrumentul folosit (fie el si vocea).

 

O data facuta posibila exprimarea in muzica, se pune problema, daca respectivul este un geniu, daca ceea ce are el de spus rezoneaza cu restul lumii intr-o anumita perioada.

 

Oricum, este foarte subiectiv si asta se vede cel mai bine la avangardisti... O parte din audienta ii considera geniali, deschizatori de drumuri, cealalta ii considera niste ratati.

 

Morala este ca nici un muzician nu ar trebui sa asculte pareri de genul "nu esti talentat si nu ai cum sa te descurci in domeniul asta". Important este daca au ceva de spus si daca se pot exprima.

[Guest]

As vrea sa aflu de la voi pareri pertinente si eventual probate (chiar prin exemplul propriu) despre calitatile pe care trebuie sa le aiba un novice in studiul chitarei pentru a deveni muzician (nu instrumentist, nu muzicant, nu lautar).

Cat de mult conteaza calitatile native si cat cele pe care le formam prin studiu si munca?

Va dau cateva repere:

-ureche muzicala.

-auz relativ / absolut.

-simtul ritmului.

-voce (capacitatea de a reda vocal o piesa muzicala).

-pasiune pentru muzica (respectiv instrument).

-capacitate de efort intelectual.

-ambitie.

-vointa.

-capacitate de coordonare, etc.

 

Multumesc anticipat pentru raspunsuri serioase si la obiect!

tot ce iti trebuie ca incepator e ambitie, pasiune , sa nu te lasi batut, si sa studiezi cat mai mult pe zi. +carti de chitara +metronom +video lessons +profesor(daca poti). Astea m-au ajutat pe mine pana acum. Coordonare, urechea, ritmul(e talent din nastere dar tot trebuie cilizat prin exercitiu sau dobandit) si ce mai vrei tu vin cu studiul.

Progresele o se le observi cam de la an la an cand o sa te gandesti ce faceai pa vremea asta acum un an si o sa iti dai seama ca ce faci acum usor atunci era aproape imposibil (de la schmbatul unui acord pana la o melodie).

[Guest omuletzu verde]

tot ce iti trebuie ca incepator e ambitie, pasiune , sa nu te lasi batut, si sa studiezi cat mai mult pe zi. +carti de chitara +metronom +video lessons +profesor(daca poti). Astea m-au ajutat pe mine pana acum. Coordonare, urechea, ritmul(e talent din nastere dar tot trebuie cilizat prin exercitiu sau dobandit) si ce mai vrei tu vin cu studiul.

Progresele o se le observi cam de la an la an cand o sa te gandesti ce faceai pa vremea asta acum un an si o sa iti dai seama ca ce faci acum usor atunci era aproape imposibil (de la schmbatul unui acord pana la o melodie).

Eu am vazut foarte multi pusti talentati care la varsta de 10-11 ani canta pe chitara de rupe.Dar la aproape majoritatea am observat ca au reflexele f. bine dezvoltate,cand misca degetele le misca foarte rapid,iti da senzatia ca mainile ar fi de ( cauciuc) articulatii foarte elastice,iar pe chitara au o mobilitate foarte mare a miscarii degetelor,un vibrato foarte sanatos,un tril rapid.Ma gandesc oare aceste miscari flexibilitatea articulatiilor, rapiditatea miscarii degetelor(nu neaparat pe chitara,poate sa fie si in mod liber detasat de instrument) ar putea indica prezenta unui talent inascut? Sau poate ca ar fi numai o simpla aptitudine a abilitatilor motrice a reflexelor?

Ma gandesc ca acesti pusti au ajuns sa cante piese piese f. complicate tehnic fara prea mare efort asimileaza cu o foarte mare usurinta pasaje dintre cele mai complicate (mana,degetele cad la fix)dupa doar 2-3 incercari pe cand la altii nici dupa 15-20 de incercari nu reusesc sa cante corect. Sa depinda acest fenomen mai mult de musculatura fiecaruia in parte de adaptarea intima a musculaturii degetelor in contact cu corzile,tastiera, sau poate ca totul se reduce la nivel cerebral/intelectual depinzand mai mult de gradul de intelegere si inteligenta a fiecarui om in parte?