Unul dintre aspectele cele mai esentiale pentru ca o compresie sa se apropie de cea "fireasca", adica cea analogica, este de a avea o conversie cat mai calitativa, A-D. Cu cat raportul de conversie este mai favorabil cu atat un inginer de sunet are ocazia de a avea ce sa compreseze. Deci, este vorba in primul rand de un aspect cantitativ si anume daca ai o conversie buna, ai o sansa de a compresa mai performant. De abia dupa aceasta cerinta aspectul calitativ poate interveni.
In sistemul analogic aceasta necunoscuta a aspectului cantitativ este practic inexistent, ( si aici depinde destul de mult de sistemul de imprimare), insa cum s-ar spune nu pierzi nici o conversie.
Sistemul de gandire de care vorbesti in care "se ridica" volumul prin compresie, se petrece cel mai observabil in etapa masteringului, insa in abordarea minimalismul unei inregistrari sarace in decibeli pentru a putea favoriza, cum se spune "iesirea in fata a instrumentelor", trebuie tinut cont foarte mult de lucrul in frecvente. De aceea de aplicarea acestui procedeu se poate vorbi doar la un nivel cat de cat elevat al ingineriei de sunet, nici un caz amatoricesc, caci apar disproportionari grave in sprectrul frecvential.
Cateodata cea mai simpla cale este si cea mai eficienta. O inregistrare cat mai bine captata, cat se poate de prezenta, cu un pic de compresie de bun simt poate aduce rezultate foarte multumitoare.
