Istoria Muzicii

[Guest Ender_Eugen]

Trasaturi generale:

 

Perioada de timp dintre moartea lui Bach (1750) si cea a lui Beethoven (1827) a fost numita clasicism. Structura si componentele specifice ca forma arhitectonica, constructia melodica, armonia si orchestratia, pot fi intalnite si inainte de 1750, iar unele forme si genuri promovate de compozitorii clasici au continuat sa starneasca interesul si muzicienilor de dupa moartea lui Beethoven.

Clasicismul muzical datoreaza in buna masura afirmarea ideilor noi creatiei si activitatii orchestrelor si formatiilor de pe langa palatele princiare, la curtile monarhice, unde la ocazii de fast se prezentau spectacole de opera dar si concerte de muzica instrumentala. La curtile monarhilor cat si la unele palate seniorale, erau angajate formatii orchestrale permanente ce interpretau muzica scrisa de compozitorii vremii, piese de dans ce se vor inchega intr-o lucrare de mari dimensiuni, cuprinse intr-un anumit tipar numit forma arhitectonica, ce mai tarziu va purta numele de simfonie. Se vor cristaliza si formele arhitectonice in care va fi introdus continutul muzical: sonata cu 2 teme contrastante realizand schema de A B A (expozitie, dezvoltare si repriza), dar si a altor lucrari instrumentale: sonata, concert, cvartet, miscarea fiind una de Allegro. Pentru a doua parte de simfonie a fost introdusa forma de lied A B A urmata de a treia parte (menuet) iar pentru final fiind introdus un rondo (refren-cuplet). I se atribuie un rol deosebit lui Emanuelle Philipp Bach, pentru realizarea formei de sonata cu 2 teme contrastante, iar lui Johann Stamitz in ceea ce priveste realizarea simfoniei in 3 parti iar mai tarziu in 4. La dezvoltarea muzicii instrumentale, cat si la statornicirea unor forme muzicale, au participat, de-a lungul secolului al XVIII-lea, muzicieni apartinand unor importante centre culturale europene. La Londra, Johann Cristian Bach (1735-1782), fiul cel mai mic al organistului Sebastian Bach, crescut de catre fratele mai mare Phillipe Emanuel, ajunge una dintre marile personalitati muzicale ale capitalei engleze, inca de la varsta de 27 de ani. Mai inainte el calatorise prin centrele muzicale din Italia, primind indrumari referitoare la arta compozitiei instrumentale si de opera, de la cei mai de seama compozitori si pedagogi ai vremii: Giovanni Batista Sammartini (1701-1779) din milano si Padre Martini (1706-1784) din Bologna, care a lasat o mostenire si o lucrare intitulata Storia della Musica (1757). Stabilit la Londra, Johann Cristian Bach a ocupat functia de maestru al capelei regale, reusind sa isi castige faima si calitatea de conducator al concertelor organizate in colaborare cuun alt muzician neamt, Karl Friedrich Abel. Johann Cristian Bach a compus un insemnat numere de opere reprezentate cu succes e scenele teatrelor lirice italiene, franceze si engleze. Cu timpul, aceste lucrari au fist considerate depasite in schimb, simfoniile si sonatele pentru clavecin au reprezentat o veriga importanta a secolului al-XVIII-lea, perioada care a dus la cristalizarea definitiva a muzicii clasice. Muzica lui Johann Cristian Bach, a exercitat o puternica influenta asupra lui Motzart, care a luat lectii de la acesta in timpul calatoriei sale la londra in tovarasia tatalui sau. Simfonia in si bemol major este una dintre cele mai izbutite lucrari de acest gen din creeatia lui Johann Sebastian Bach, din perioada premergatoare aparitiei lui Motzart si Haydn. Simfonia ete scrisa dupa modelul uverturii de opera de tip italian, adica in 3 miscari: Allegro Assai-Andante-Presto, constituind in stadiu avansat in dezvoltarea formelor ce aveau sa isi gaseasca desavarsitea cateva decenii mai tarziu in creeatia maestrior clasicismului: Haydn, Motzart si Beethoven.

 

Simfonia:

Partea 1 a simfoniei mentionate incepe prin expunerea celor 2 teme contrastante ce constituie cum am mai spus, unul din elementele esentiale ale formei de sonate clasice. Inceputul este marcat prin 4 acorduri in Forte, intr-o atmosfera riguroasa, care continua pe un Piano pe formulele melodico-ritmice de o nuanta jucausa, sugerand un dialog de salon aristocratic. Mersul ascendent in terte pe ambitusul a doua octave se opreste tot pe cele 4 acorduri in forte de la inceput. Se remarca semnul de crescendo, lansat de muzicienii boemi de la curtea din Mannheim si preluat de toti muzicienii contemporani. Tema secunda din expozitie este formata dintr-un prolog al viorilor. Urmeaza un dialog elegant al suflatorilor de lemn.

 

Partea a doua, Andante, ofera instrumentuli preferat al compozitorilor din aceasta etapa a istoriei muzicii, oboiul, posibilitatea de a conduce singur o melodie de mare inspiratie, in masura de 3 patrimi. tema a doua din Andante este interpretata de flaut si de grupul de coarde, urmat de cantecul suav al oboiului intrerupt de interventia orchestrei.

 

Partea a treia

Se apropie de forma Rondo-ului clasic. Deslusim aici tema principala (refrenul) ce se desprinde din partile de legatura (cupletele).

[mickeyG]

asa, si?

[Dimitriyus]

Interesant; un text ca de enciclopedie, dar ce scop are?

[Guest Ender_Eugen]

poate unii membrii sunt interesati de asa ceva, in plus, am facut o analiza mica a unui gen muzical comun si complex.

poate unii membri cred ca e mai simplu si mai frumos sa insiri 3 acorduri pe strofa si 2 pe refren, astfel compunand o melodie. poate asa este insa lasati pe cei interesati sa citeasca si sa afle lucruri noi.

[Geiger]

That was cool, mai vreau!