www.rgc.ro Web analytics

Jump to content

Rock simfonic pe un Fender cu distors


Guest spring
 Share

Recommended Posts

Guest brailateo

INFORMATII DIRECT DE LA SURSA

 

Stimati forumisti, numele meu este Constantin Teodorescu, si sunt individul care a avut incapatanarea sa se chinuie vreo 6 luni ca acest concert , Mozart Rocks, de la Braila sa aiba loc.

 

Inainte sa va povestesc alte lucruri, nu pot sa nu-mi aduc aminte de o gluma citita pe un alt sit web:

 

Intrebare: De cati ghitaristi e nevoie ca sa schimbe un bec?

Raspuns: de 20. Unul care-l schimba, ceilalti 19 care zic "Eu as fi facut-o mai bine"

 

Ei bine , la Braila, Marius, Remus si George AU SCHIMBAT BECUL. Fiecare din ei.

 

Sunt foarte multe lucruri despre care as putea sa povestesc dar nu doresc sa va rapesc timpul. In cazul in care imi veti solicita informatii suplimentare, vi le voi furniza cu mare placere.

 

Fireste, se pot spune extrem de multe despre concertul de la Braila.

Dar primul, si cel mai important, este acela CA A AVUT LOC.

 

Nu doresc sa intru in detalii organizatorice, dar va asigur ca greutatile au fost enorme.

Putini dintre dumneavoastra cunosc faptul ca inainte de a canta cu orchestra din Galati, am fost refuzat de alte doua orchestre si de alti dirijori pe motivul ca "nu-si pot permite sa apara pe scena alturi de ghitari de rock".

Iarasi, putini dintre dumneavoastra cunosc faptul ca tehnic, nu s-au putut face decat 2 repetitii cu orchestra. Timpul scurt din momentul in care am obtinut aprobarea pentru fonduri, calendarul ocupat al orchestrei si al celor trei ghitaristi nu au permis mai multe repetitii.

Din aceste doua repetitii, doar una singura a fost facuta cu sunetul reglat in sala, pe sculele finale.

Pana atunci am facut doar o repetitie la Galati, intr-o sala ingusta in care instrumentistii de abia au incaput cu totii.

 

Dar poate credeti ca va scriu toate acestea din dorinta de a justifica cele cateva "gherle" (pe vremea mea le numeam chifle) care inevitabil, apar in inregistrarea finala.

 

NU ! Fiti ferm convinsi ca asa cum fiecare dintre dumneavoastra doriti sa interpretati PERFECT o anumita piesa, la fel au fost si cei trei ghitaristi. Eu insa nici la ora asta inca nu pot sa nu ma minunez de curajul cu care cei trei au urcat pe scena pentru a marca un eveniment in premiera pentru Romania. Cu toate dificultatile tehnice pe care le-am intampinat pe care le-am rezolvat in ultimele minute.

Doar cu 2 ore inainte de incepere, eu alergam prin oras ca sa caut doua cabluri "pe invers" , o clapa mai buna pentru clavecin, etc, etc.

 

Am zis eveniment in premiera. Da , pentru ca nimeni in Romania nu a mai cantat piesele simfonice NEMODIFICATE avand ca instrument solist ghitara. Sala a fost plina pana la refuz, atat oameni in varsta care au venit pentru prima parte a concertului, DOAR MUZICA CLASICA si tineri care au venit pentru a doua parte dar care au asteptat rabdatori si prima parte.

Am avut surpriza si marea placere sa primesc felicitari si cuvinte de apreciere din partea unor persoane foarte conservatoare, care daca nu ar fi fost prezente la acel eveniment nu si-ar fi putut inchipui ca o ghitara electrica se poate mula asa de frumos pe o partitura clasica.

Piesele au fost plasate gradat tocmai pentru a-i obisnui pe cei mai in varsta cu sonoritatea ghitarii electrice.

La inceput Bach cu Marius Rosiu, matematic si cat se poate de exact, apoi Mozart cu un Carteleanu spumos si intr-o mare chef de show si la final tot Mozart cu George in interpretarea sa inconfundabila cu care ne-a obisnuit pe toti.

 

Publicul a fost entuziasmat, asta n-avem cum s-o ascundem , vedeti din inregistrari.

Ganditi-va ca spre deosebire de dumneavoastra, care aveti cunostinte muzicale mult mai ridicate decat media celor din sala, care urmariti (ca si mine) fiecare nota pe ghitara din dorinta de a invata, va este mult mai simplu sa descoperiti pe o inregistrare, la "rece" (adica nu-cuplati la emotia momentului LIVE) cateva greseli. Stiu ca orchestra nu a sunat asa cum v-ati fi dorit fiecare din voi, daca ati fi urcat pe scena sa interpretati si dumneavoastra o piesa cum au facut cei trei.

Inregistrarea video a fost buna, dar sunetul a fost preluat DOAR prin microfonul camerei de luat vederi, nu a fost scos din mixer.

 

Cu toate aceste mici si inerente dificultati, repet, evenimentul este important prin faptul a avut loc si pentru ca demonstrat un lucru extrem de important: ca ghitara electrica poate sta pe scena alaturi de o orchestra simfonica iar imbinarea este excelenta.

Piesa de la bis, Brahms, Dans ungar Nr.5 , a fost cireasa de pe tort. Un public entuziast, cald, care a apreciat mult mai mult munca imensa si talentul acestor trei ghitaristi care au stat in spatele celor 6 minute de prestatie scenica EXCELENTA , in ciuda oricaror mici gherle care or fi aparut.

 

Intrebarea pe care fiecare ghitarist dintre dumneavoastra ar trebui sa si-o puna este : daca cei trei ar fi avut posibilitatea sa faca un CD si inregistrari in studio profesional, cu orchestra completa, cu posibilitatea de reluare si mastering ... credeti ca inregistrarea n-ar fi fost perfecta?

Sunt oare trei note date mai tarziu, sau un bending incomplet (pe care numai voi, ghitaristii, il intelegeti) sa diminueze munca imensa, talentul si curajul celor trei ghitaristi ? Sunt ferm convins ca nu!

 

Pregatirea concertului a fost si ea infernala.

Puteti vedea aici http://sniia.iqm.ro/6-dec/afis/ cele doua afise mari care au fost facute, invitatia si coperta caietului de sala.

Desi am avut parte de echipamente de sunet excelente, ele au fost imprumutate si au venit doar in ziua concertului, instalarea si montarea s-au facut in mare graba pentru ca am avut acces limitat la sala, reglajele s-au facut de abia in timpul celei de-a doua repetitii.

Reactiile din presa, toate excelente le puteti citi aici : http://sniia.iqm.ro/6-dec/presa/

 

Celor care au intrebat daca acest eveniment va mai fi repetat, le raspund DA !

Nu doresc sa divulg mai multe insa 2 dintre cei mai buni ghitaristi romani la ora actuala au apreciat in primul rand ideea, apoi tenacitatea de care s-a dat dovada in organizarea evenimentului si si-au exprimat disponibilitatea si dorinta de a participa la urmatorul eveniment.

 

Vizam repetarea acestui eveniment si in alte orase din tara, cu tinta finala Bucurestiul.

Cu siguranta ca pe viitor, invatati din greutatile acestui prim spectacol, vom sti sa facem sa iasa mai bine.

Asta nu diminueaza insa deloc valoarea acestui prim experiment care a demonstrat ca exista o cale prin care sa facem ca sunetul acestui minunat instrument care este ghitara sa patrunda pe marile scene intr-un act muzical elevat.

 

Aceasta este si modalitatea in care un public mult mai numeros, mai elevat si mai cunoscator are posibilitatea sa descopere ghitaristi romani de valoare si sa le aprecieze munca si talentul.

Nu stiu cati dintre dumneavoastra ati cantat in fata publicului. Care public?

In opinia mea fiecare din cei trei ghitaristi (ca de altfel multi alti ghitaristi romani) merita sa cante in fata unui public mult mai mare decat cei cateva zeci de fani, intr-un spatiu ingust cum ar fi la Big Mammouth !

Nu oare este visul oricarui ghitarist ca la un moment dar sa urce pe scena Atheneului Roman, ca Malmsteen, cu o orchestra de 80 de oameni in spate pentru ca canta cu ghitara electrica?

Eu am 44 de ani, nici 2 grame din tonele de talent si munca ale acestor trei baieti, dar DA , si eu mi-as dori sa pot urca alaturi de ei pe scena.

De aceea am si facut acea mica "supriza" de final, la bis, cand am preluat bagheta dirijorului si am dirijat eu Brahms, cu cei trei ghitaristi, asa cum ar fi facut-o un ghitarist, nu un dirijor. Am avut multumirea ca Remus si George au cantat pe cele doua ghitari ale mele pentru ca le-a placut mai mult sonoritatea, si cu care a trebuit sa se acomodeze prea putin timp. Sper ca pe fiecare din grif-uri sa ramana ceva din talentul celor doi ... poate or canta si cu mine ceva mai bine ;-)

 

De aceea , parerea mea este ca a venit timpul in care oamenii de muzica sa se intreaca intre ei nu prin forum-uri, ci prin realizari, nu pentru orgoliul personal , ci pentru promovarea breslei ghitaristilor. Macar atata lucru , coeziunea, am putea sa invatam de la manelisti. Nici unul din ei nu zice "eu sunt cel mai mare, cel mai tare". Toti in comun dezvolta piata, fiecare individual se bucura de ea.

 

Pot sa va garantez ca cei trei ghitaristi la Braila au facut ca o sala intreaga sa vibreze si sa plece de acolo cu amintiri deosebit de placute, unice.

Si ca zeci de tineri si-au descoperit pasiunea pentru ghitara electrica si vor pastra cu bucurie autografele lui Rosiu, Carteleanu si penele inconfundabile ale lui GxG. Chiar daca cei trei ar fi avut camasa descheiata, sireturile desfacute sau barba nerasa, ei au scris o pagina de istorie in lumea muzicala romaneasca. Pagina care indiferent cum ar fi, nu poate fi rupta, si care din fericire si cu mare bucurie constat ca se doreste a fi continuata.

 

Va doresc sincer, fiecaruia dintre voi, ghitaristii de pe acest forum, sa ajungeti la performanta de a le sta alaturi pe scena Atheneului Roman la concertul "cel mare" la care visez de 2 ani si care, poate cu un pic de sansa, il vom organiza in 2007.

 

Cu deosebita stima,

Teo

Link to comment
Share on other sites

Va multumim pentru explicatiile date dar eu raman la parerea umila ca decat sa fac un lucru prost si in graba si plin de neajunsuri, mai bine nu il fac. Decat sa dati 10 concerte mici si cu sonorizare proasta, mai bine repetati de 20 ori pana suna totul perfect si dati un concert mare la Sala Palatului sau unde doriti dvs. Asta nu dovedeste decat ca suntem balcanici si vom ramane asa.

Per ansamblu initiatila e laudabila dar conteaza si rezultatele nu numai intentiile.

 

Numai bine!

Link to comment
Share on other sites

Guest brailateo
Va multumim pentru explicatiile date dar eu raman la parerea umila ca decat sa fac un lucru prost si in graba si plin de neajunsuri, mai bine nu il fac. Decat sa dati 10 concerte mici si cu sonorizare proasta, mai bine repetati de 20 ori pana suna totul perfect si dati un concert mare la Sala Palatului sau unde doriti dvs.

 

Felix, e posibil sa ai dreptate. Esti un perfectionist si pentru un ghitarist exigent asta este OK.

Dar eu lucrez in informatica si stiu un lucru ... un program pe care-l vrei sa-l perfectionezi continuu are sanse sa nu mai ajunga pe piata.

"Time to market" astazi e un parametru important in reusita unui proiect.

Vrei sa stii cate mii de bug-uri a avut primul Windows 1.0 care a fost lansat (cu inconstienta) pe piata? Unde a Microsoft-ul acum?

 

Dupa discutiile pe care le-am avut in prealabil cu alti dirijori, nu cred ca as fi avut vreodata ocazia sa ajung DIRECT la Sala Palatului, ca Therion, decat daca scoteam din buzunar 100.000 EURO, ca Ambasada Suediei si dadeam cu euroii in stanga si dreapta. Nu pot face asta. Daca tu ai resursele astea , poti sa incerci. E posibil sa nu fie suficient. Mai ai nevoie si de o anumita faima, de un istoric.

Tot ce am putut sa fac eu este "proiectul pilot" , adica demonstratia faptului ca SE POATE.

 

De ce a fost in graba? Pentru ca pe 6 dec se aniversa ziua Sf. Nicolae, patronul spiritual al Brailei.

Am reusit cu greu sa conving autoritatile sa fac acel concert si sa-mi dea fondurile necesare cu o luna inainte de concert.

Cu 2 saptamani inainte eram in panica , ma refuzasera 2 orchestre.

Am avut si opozitie. Am avut si concurenta, cu doar 2 ore inainte, pe faleza Brailei a fost concert cu Nicola.

Am avut insa si tineri care au plecat de la concertul cu Nicola si au venit aici.

 

Multe ar fi de spus. Mai conteaza oare acum ca unuia dintre ghitaristi i s-a rupt cu 2 ore inainte de concert o coarda dintr-un set nou-nout de Ernie Ball pus doar cu o zi inainte? Si ca indiferent de reglaje ghitara s-a dezacordat in timpul concertului? Cred ca nu mai conteaza. tu poate ca ai observat ... dar cati din sala sunt ca tine?

Felix ... remember , tot de la un veteran ... CANTAM PENTRU PUBLIC , NU PENTRU ALTI GHITARISTI !!!

 

Parerea mea e ca laudabila nu este doar initiativa, dar si reusita evenimentului , asa cum a fost el, cu bune, cu rele.

Repet intrebarea : daca cei trei ar fi tras de N ori intr-un studio piesele cu orchestra beton ... nu crezi ca ar fi iesit perfect?

Meritul celor trei e ca au cantat piese grele, complicate, LIVE , fara "stop, stop ... reluam de la masura 34", copy & paste din maus.

 

Ii provoc (colegial) pe fiecare dintre voi sa ia o piesa clasica si sa incerce sa faca ce-au facut cei trei. Piesa sa nu depaseasca 6-9 minute.

Inregistrati acasa , mixati de cate ori doriti, reluati, corectati si trimiteti-mi la final ce a iesit.

Cea mai buna interpretare (de studio) va fi premiata cu un loc suplimentar pe scena si pe afis, la urmatorul spectacol. Corect?

 

Cine se incumeta?

Teo

 

@brailateo B)

a fost exact asa cum mi-am imaginat (d.p.d.v. al organizarii-cunosc bine orasul si pe ai sai locuitori)! mult succes in continuare si sa auzim numai lucruri bune! :(

 

off topic-ruda, cumva, cu dirijorul dr. teodorescu? :)

 

Yes , StratMan ! :) , sunt fiul lui.

Tatal meu la varsta de aproape 80 de ani a deschis concertul ... eu l-am inchis !

Simbolic , ca un semnal ca viata muzicala a Brailei va continua !

Tocmai de aceea, micile neajunsuri (pe care nimeni nu le contesta) pot fi lejer trecute cu vederea.

 

Cu simpatie,

Teo

 

Foarte frumos ce zici tu acolo.... Si cred ca ai inchis gura cu acel banc cusi despre chitaristi ;);) ) :o )

 

Bravo Felicitari.... S-a filmat cumva toata aceasta cantare.. Si daca da cum se poate face rost de ea??

 

La multi ani.. Cat mai multe reusite si implinirea tutror dorintelor

 

Multumesc pentru felicitari. Si bancul nnu l-am dat ca sa inchid gura cuiva :)

 

Da, avem un DVD de 1,6 Gb cu partea a doua a concertului, toata! Il voi pune si pe un sit web. Vom face si un DVD cu interviuri, cu selectiuni din concert, cu piesele originale (fara ghitara) cu ceva versiuni din studio. Tinem legatura pe acest forum.

Deocamdata ma agit ca sa prind urmatorul eveniment, cu ceva noroc ar putea avea loc la finalul lunii Ianuarie.

Sa auzim de bine,

Teo

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

  • Recently Browsing   0 members

    • No registered users viewing this page.
×
×
  • Create New...

Important Information

"This site uses cookies. By continuing to browse the site you are agreeing to our use of cookies.