Realist

Dream Theater e o trupa cu muzicieni buni, care fac muzica proasta. In afara de 'Images And Words", care este un reper in domeniu, nu se poate asculta niciun album mai mult de o singura data. N-am fost la niciun concert DT, si nici nu voi merge vreodata. Sunt un fel de Rolling Stones ai anilor '90. Doar ca aia faceau si muzica proasta si nici nu stiau sa cante. Ca si U2, dealtfel. Cum se face ca unele din cele mai mediocre trupe ajung cele mai notorii? Fiindca majoritatea publicului nu straluceste de inteligenta si nici de bun-gust artistic. Sau... nu chiar? Cel putin in Romania, din ce se vede.

Nici n-am mai citit postarile, am trecut din curiozitate sa vad daca cineva s-a incumetat sa puna un link, un clip, ma rog, ceva, cu o piesa, doua, zece, care sa demonstreze ca avem cat mai multi chitaristi buni sau super buni pe rgc, care sa egaleze sau sa depaseasca orice chitarist din lume. Sa vedem Romania in topul tarilor cu cei mai buni chitaristi. Eu asta imi doresc. Ca asta e ideea, nu tone de postari inutile, batjocoritoare, sfidatoare, care acopera de fapt nulitatea artistica a celor care le scriu. De-asta au ajuns afonii aia cu rap-ul (si nu numai ei) sa faca piata, fiindca stiu sa faca din rahat bici. Pe aici se obisnuieste invers, din cate vad. Mai puneti mana pe chitara, dragi colegi de forum, si nu mai confundati virtuozitatea cu inutilitatea, si cantatul la chitara cu ifosele pe net. Va faceti singuri de ras.

Daca n-ar fi jalnic, ar fi chiar amuzant. Mai vorbim dupa ce o sa reuseasca unul din cei ce au postat aici sa faca (macar) piesa asta. Sau unele si mai performante. Si ii acord SI LUI respectul meu neconditionat. Pana atunci, discutia se incheie aici. .

Personal, mie imi place sa respect oamenii de valoare. Mai ales ca sunt foarte putini in domeniul asta. Cine poate, face - cine nu, critica. Eu ce am avut de spus am spus.

Ms de feedback, colegi de forum. Unele din comentarii ma duc totusi cu gandul la proverbul ala cu vulpea si strugurii. Unul dintre cei mai vechi chitaristi din Romania, care canta trilogy si arpeggios from hell ca pe apa, s-a impotmolit la piesa asta, si mi-a zis 'dom'le, e mai tare ca malmsteen'. Si ala chiar stie ce vorbeste. Bine ca avem smilica, bash-inna, toantonia si alte parasute, aia-s muzicieni, ca-i vedem pe toa(n)te posturile radio si tv, ce mai avem nevoie de inca un chitarist cu arpegiile lui. De-aia am ajuns unde am ajuns, in baltoaca 'artistica' facuta de kCatMusic, MediaProstMusic, Rotont, HaHaHaleraMusic, si alte nulitati.

Mai avem si in Romania chitaristi de nivel mondial. Care nu canta pe doze bubuitoare cu driveul la 100, ci pe chitari facute de ei. Arpegii cu pana dubla, nu cu sweep. Si mai stiu sa cante la fel de bine si la alte instrumente. Am aratat piesa asta la toti chitaristii 'grei' pe care ii stiu, s-au blocat dupa cateva masuri. Eu nici n-am incercat... https://www.youtube.com/watch?v=mcgK0jN7qtk

Asteptam cartea.

Cristian Bonciu, macar ca nu-i numai chitarist: http://www.youtube.c...UU260GWh1A7Njwg http://www.discogs.c...Cristian-Bonciu

Frumos subiect, D.A. Aldea. L-am citit de pe contul unui prieten, eu trec pe aici rar. 1. Nu am auzit muzica lui D.A.Aldea decat de cateva ori in viata - "Om Bun", si cateva alte piese, dar le-am gasit deprimante, si fara mult substrat uman sau artistic. Acum mi s-a confirmat presupunerea. 2. Daca muzicianul Aldea este asa de talentat, ii serveste in principal doar lui. E toba de teorie muzicala, e un intangibil in proprii ochi. Stima de sine e una, ingamfarea e alta. 3. Nu stiu daca a fost invitat pe forum, sau s-a invitat singur asteptand sa i se prosterneze toata floarea chitaristilor Romani la picioare. 4. A sfarsit luandu-se la harta cu un idiot, si apoi s-a razbunat dand vina pe toti forumistii, ca de ce nu i-au luat apararea, facand in final ce stie mai bine - a dat bir cu fugitii, ca acum 30 de ani, cand a parasit fara remuscari tara care i-a dat un nume, l-a facut ceea ce este, si i-a platit studiile de care este atat de mandru si din care isi castiga existenta. 5. Mai lasati-ne, Dan Andrei Aldea - ati plecat, calatorie sprancenata, si cantati-le in struna copiilor si nepotilor acelora care acum cateva zeci de ani au venit de doua ori cu armele in maini, ca sa ne omoare parintii si bunicii, si din cauza carora am ajuns lagar comunist pentru 40 de ani. Au fost multi oameni cu familiile martirizate, si nu au fugit in alte tari. 6. Degeaba vrei sa pari un titan, daca principiile de viata sunt asa cum sunt. 7. De la om la om, sa va fie jena. Nu e nimeni dator sa va recunoasca nimic. Nu sunteti "ca voi" si "dintre voi", ati spus, nu? Nici nu puteti fi, D.A. Aldea, noi nu suntem niste fugiti de acasa.

Ghitarile noastre stateau totdeauna incuiate in birou la directorul de la clubul Moxa. De la el stiu ca le-au cerut in seara aia, ca n-au cu ce repeta, si a doua zi asa am gasit-o. Mai am si acum bucata aia stupida de lemn cu sase suruburi si o bobina plata din plastic rosu, arsa, cu sarma ca firul de par, pe care le-am scos din doza. Noroc ca mi-a facut cineva o doza noua, cum a putut. Nu mai pot eu de doza aia, dupa 20 de ani, dar ca m-au luat de prost n-am uitat. Le-am zis de doza atunci, cica nu stiau nimic. Tot pagubitul e de vina. Cand cineva o sa pateasca asa, sa-l vad atunci. Daca nu apareau interpretarile tendentioase, nici nu mai reveneam cu detalii. Mai am si alte treburi, am ajuns pe forumul asta fiindca am trecut pe la un fost amic chitarist si se uita prin el, si asa mi-am amintit. Mai bine nu o faceam, m-am enervat destul atunci. Si cu asta am terminat. Eu ce am avut de spus am spus.

Draguti tipii astia, Metrock. Eram student la ase bucuresti, si cantam cu o trupa in clubul Moxa, unde repetau si ei. Aveam niste scule de tot rasul, chitari reghin originale, dar le platisem din banii de bursa. Intr-o seara, au imprumutat chitarile noastre, ca nu le aveau pe ale lor, ziceau ca venisera din intamplare la sala. A doua zi, cand am bagat chitara in amplificator, am constatat ca din doza mea de la grif ramasese doar carcasa - inauntru era o bucatica de lemn cu sase suruburi infipte in ea. La chitari cantau tot Cristi Ionita si George Patranoiu. Nu stiu de ce, dar ma indoiesc ca basistul sau tobarul lor aveau ce face cu o doza cu sase poli. Din acel moment, le-am purtat un respect deosebit. Ca dovada, dupa douazeci de ani inca imi amintesc de ei. Si le doresc tot succesul pe care il merita.