StratMan

Sunt amandoi cam de aceeasi varsta. Din informatiile mele, cand aveau vreo 15 ani, ambii si-au facut stagiul ca instrumentisti de studio la casa londoneza de discuri DECCA! Intr-adevar sunt exceptionali! Dar de Dave Clem Clempson (Colosseum), Warren Haynes (Allman Brothers, Gov`t Mule) sau Frank Marino (Mahogany rush) ce ziceti? Jules: stratman, optiunea de edit e valabila 1h

Pai, eu zic ca nu topul in sine conteaza, ci faptul ca lumea citeste si se informeaza in domeniul dorit!

BINE DE TOT!

Cosule, CA DE OBICEI LA INALTIME! Dar de Bireli Lagrene, ce zici?

PS: L-am uitat pe George Patranoiu! (Schimbul 3, Taxi, etc.). Sorry!

Cel mai bun solo:Dan Andrei Aldea-Secolul vitezei (Lume alba-Sfinx) Cel mai bun riff:Soare-Dida Dragan+Florin Ochescu (inregistrare radio)/Nunta-Phoenix.

Si unul dintre cei mai buni!

...SI NU EXISTA PADURE FARA USCATURI!

Pai si punctul tau de vedere, pentru ca-i al tau! nu-i tot subiectiv?

De DANIELA Caraman Fotea!

Ai "scalopat-o" pentru ca "escalopul" este un termen din arta culinara! (ex: escalop de ciuperci).

Sigur ca canta fain, numai ca, atentie, eu mi-am expus o parere personala cu privire la "virtuozi" si mi-am si cerut scuze anticipat!

Da Rares, fii sigur ca am auzit (cred ca intrebarea e usor tendentioasa?!). Iuliu Merca, odihneasca-l cel de sus! a fost un muzician exceptional la toate capitolele, dar mi-am exprimat doar o parere subiectiva, n-am pretentia ca e cea mai buna sau exhaustiva! Dar sa stii ca am argumente (personale, evident!) in sprijinul celor sustinute! Daca doresti o discutie pe aceasta tema, iti stau la dispozitie cu mare placere, mai ales ca este vorba de o persoana cu experienta ta, cu conditia ca aceasta discutie sa fie principiala si constuctiva. Si mai cred ceva: aceasta discutie ar fi bine sa o purtam mai intai intre patru ochi si apoi sa postam concluziile!

Mai puilor, nu vreau sa supar pe nimeni, dar daca vorbim de chitara electrica, prin anii 60 a aparut o formatie " beat " la vremea aia, care se numea Sincron si in care evolua la solo un tip care se numea Alexandru Arion. Ascultati albumul Sincron din 1966 si poate ca veti intelege cate ceva ( cu conditia sa aveti habar de Shadows si Ventures!) Tot in perioada aia apare un chitarist de jazz, incredibil, Radu Goldis, care este de mult in State! Din aceeasi categorie mai era si Silviu Hera! Sigur, ca vorbind de " beat", ar fi nedemn sa nu-l amintim si pe Nicu Covaci in acea perioada a Phoenix-ilor, pe Dimitrie "Piki" Inglesis de la Olympic 64, pe Mugur Wincler de la Sideral si pe uluitorul Dan Andrei Vladimir Aldea de la Sfinx ( oricum, Dan Aldea este de nominalizat printre cei mai buni si la altele!), cu totii, credeti-ma pe cuvant, mari chitaristi! Incepe sa se vireze catre rock, spre sfarsitul anilor 60 si incep sa apara alaturi de Dan Aldea (care putea canta orice!) nume ca Gabi Litvin (Mondial, FFN) sau Doru Tufis (Romanticii, Mondial, etc.), care faceau si ei parte, fara exagerare, din categoria "virtuozi". Tot in aceasta perioada facem cunostinta cu doi dintre cei mai mari chitaristi de rock (alaturi de Dan Aldea) pe care i-a scos la lumina acest neam romanesc: Sorin Tudoran (Chromatic - plecat demult in Germania!) si uluitorul Florin Ochescu (Curtea Veche, Rosu si Negru, Progresiv TM, Iris, Sfinx, Holograf, Orchestra Radio, Blue`s Convention, Caffe Blues, Tone...), acesta din urma, eu personal, considerandu-l una dintre dintre cele mai mari personalitati chitaristice de pe la noi! (il recunosti cu aceeasi usurinta cu care ii recunosti pe Hendrix sau Santana!). Alaturi de ei apar alte doua nume mari: Adi Ordean ( Riff, Rosu si Negru, Compact, Schimbul 3, etc.) si Nutu Olteanu (Iris, Rosu si Negru, Holograf)! Nu trebuie sa-l omitem nici pe Ladislau Herdina (Progresiv TM)! Din noua generatie ii putem numi pe Jimi El Lako (Nightloosers) si Nicu Patoi (Platonic Band, Stefan Banica jr., etc.)Si sa ne oprim aici, pentru ca nu am cam epuizat categoria "virtuozi romani ai chitarei electrice"!. La clasica e alta treaba!

NU E BUNĂ!

Până acum Cosu este un adevărat inginer! Ţi-a dat răspunsul ca la carte! Mai succint, reţine te rog că este vorba de REZISTENŢĂ electrică măsurată în curent continuu (dc resistence) şi nu de REZISTIVITATEA electrică care este altceva! Mai departe, la doze, cu cât rezistenţa este mai mare, cu atât semnalul furnizat de ea este mai mare, dar şi din ce în ce mai puţin curat! Mai precis, cu cât rezistenţa este mai mică cu atât sunetul este mai "clean"! Într-adevăr, doza având înfăşurare (bobinaj), se comportă şi ca o bobină având, înafară de R, inductanţa L şi capacitatea C( aceasta din urmă datorându-se sarcinilor electrice existente între spirele de Cu ale bobinei, dar care sunt totuşi izolate cu email! între ele), ADICĂ UN ADEVĂRAT CIRCUIT RLC, cum de altfel a precizat excelent, Cosu. Revenind la inductanţă, cu cât este mai mare, cu atât sunetul dozei este mai închis ca ton, cu cât este mai mică, cu atât sunetul este mai deschis. Sigur, că din combinaţia R, L, (şi aici trebuie să ţinem cont şi de tipul şi dimensiunile sârmei de bobinaj. de tipul izolatorului folosit, de tensiunea mecanică de bobinare, de tipul "vax"-ului folosit pt. rigidizare, precum şi de tipul de înfăşurare) se pot obţine o mulţime de tonuri. Pentru tipurile de înfăşurare, respectiv, tipurile de doze, trebuie o discuţie separată! Mulţumit?

scuze, memoria mai imi joaca feste! ceva, ceva tot imi mai aduc aminte! oricum, restul ramane! nu te-am confundat! mai mult, stiu chitara ta, de cand o aveai si era nescalopata!

pentru că acum vreo 20 de ani, să mă scuzi dacă cumva greşesc, ai cântat o vreme cu cei de la IRIS. apoi, ai plecat în Timişoara unde ai cântat cu Kamocsi Bela, te-am mai văzut pe la nişte jam-uri, întâmplător pe tv şi nu mai ştiam nimic de tine, tu fiind unul dintre puţinii chitarişti români ai cărui stil şi sound mi-au trezit interesul (după plecarea din IRIS!). mă bucur mult că am dat de tine, fotografia expusă nefiind semnificativă pentru a te recunoaşte, în schimb chitara...te-a dat de gol! (pour les connaisseurs!). ţinem legătura!

Sigur că e simplu, să vezi partea de preamp de la Marshall Master Volume ( cu două găuri, că de acolo vine ideea, e mai simplă decât la modelul cu 4 găuri) şi sună extraordinar iar în JMP 1 s-au adunat toate modalităţile ultrareuşite de "sound Marshall" la care s-au adăugat facilităţile de programare şi cuplare. După gustul meu, cred că e cea mai reuşită variantă pentru stereo! Cui îi place ADA MP1 sau Messa Boogie sau poate altele,...de ce nu? trăim într-o ţară liberă! Oricum, singurul criteriu în alegera sculelor rămâne încă, după părerea mea, SOUND-ul!...şi banii! Şi să nu uit, felicitări pentru gusturi! Merită! Apropo, nu ai cumva în dotare un Gibson SG cu gâtul scalopat?

Excelent!!!

Subscriu cu mult respect acestei păreri! Mă bucur sincer că mai există şi oameni care se pricep! dar nu ştiu dacă şi ceilalţi pricep! Mai precis, dacă neajunsul este în primele poziţii, este posibil ca relaxând (deşurubând cu inbusul, cheia sau şurubelniţa, în funcţie de condiţiile constructive ale chitarei) puţin tensiunea din tija de ramforsare (truss rod) existentă în gât, corzile să se ridice uşor faţă de gât şi să dispară fret buzz-ul. Oricum, trebuie analizat "gap"-ul!

Pot să-ţi răspund doar la prima parte a întrebării. Pe ansamblu, maple-ul sună mai pe medii dar cu un oarecare sunet de "clopoţel", iar rosewood-ul accentuează joasele şi înaltele. Există mai multe combinaţii care cuprind (în ordine cronologică pentru stratocastere): one piece maple neck, cu un sunet cu cele mai multe medii, slab rosewood fingerboard, cu cele mai tăioase sunete, curved (laminated) rosewood fingerboard, tot cu accentuare de înalte şi joase, dar ceva mai îndulcită, curved (laminated) maple board, mai puţine joase şi înalte, dar mai prezent decât one piece maple şi cu un sunet pe care eu îl numesc "toncănit" (preferat de Hendrix în ultima etapă a activităţii) şi slab maple board, cu sunet şi mai "toncănit". Le-am avut pe toate şi, având posibilitatea (materială) a deţinerii doar a unui singur stratocaster, am preferat ultima variantă. Este doar o chestie gust! Crede-mă, însă, că îţi trebuie multă experienţă pentru a putea face diferenţele, sau mai bine zis să le simţi! Subectul mai poate fi dezvoltat, inclusiv cu exemplificări!

m-a impresionat articolul la modul profund, fără nici un fel de exagerare; întâmplător, sunt foarte pasionat de stratocastere, printre altele, aşa că ţin să precizez două lucruri: 1. lemnele din care sunt fabricate chitarele sunt uscate prin procedee speciale, deci nu se prea pune problema mucegăirii. în plus, este greu de crezut că o astfel de chitară, folosită fiind, a fost ţinută în mod voit într-un mediu neadecvat. 2. Keith Richards, care zic eu că este suficient de priceput în materie, declara acum câţiva ani într-un articol din Guitar World că, în materie de chitare electrice, perfecţiunea a fost atinsă în anii 50 ! credeţi-mă pe cuvânt că nu greşeşte absolut de loc! sigur că nu toată lumea are idee de ceea ce se numeşte PROCES DE FABRICAŢIE! şi găuri tehnologice! dar trecând peste aceste mici neajunsuri, pot să vă povestesc că un amic de-al meu, chitarist cunoscut, a avut şansa să probeze, la un magazin din Koln prin anii 80, un stratocaster fabricat pe la sfârşitul anilor 50. preţul afişat era ceva în jur de 10 000 DM (atunci !) iar această chitară, doar "la rece", suna ca ZECE PIANE! şi tind să-l cred. vouă, celor sceptici şi poate şi puţin ignoranţi, vă recomand să citiţi măcar cartea despre Fender Stratocaster a lui R. DUCHOSSOIR. şi acum, făcând o paralelă, viorile STRADIVARIUS, AMATI sau GUARNIERI oare mucegăiesc ?!

nu ştiu exact ce chitară ai, di marzio super distorsion este o excelentă alegere, de referinţă, aş putea spune. la original floyd rose ai grijă mare, căci nu se potriveşte pe orice. mulţi şi-au compromis insrumentele după o astfel de încercare.