StratMan

instrumentele scumpe au, în general, cam tot ce le trebuie. pentru că vorbeai de prăguş, osul sau chiar fildeşul nu sunt chiar aşa de bune, neavînd o consistenţă uniformă şi mai sunt şi scumpe!. mai degrabă alama (brass), dar sunetul, deşi f. bun, se mută în alt spectru de frecvenţe. mai precis, spre ex. un fender stratocaster vintage are prăguşul din CYCLOVAC, un material f. bun care imită osul de consistenţă uniformă şi sună cu sunetul pentru care este proiectat, evident dacă îţi doreşti acel sunet. Yngwie Malmsteen are pe modelul său de chitară prăguşul făcut din brass, sună f.bine dar diferit! dacă tot vorbim de statocaster, schimbările majore în sound, ca de altfel şi la gibson şamd, vin, în primul rând, de la tipurile de doze folosite.

îmi cer mii de scuze, dar nu sunt încă suficient de familiarizat cu calculatorul. mai mult cu...chitara. oricum îmi voi da toată silinţa!

...din păcate, puţini sunt cei dotaţi şi mai puţini sunt cei aleşi! sigur că pentru a compune un solo, sau chiar numai o intervenţie solistică de coloratură, este nevoie şi de talent şi de studiu, dar gândiţi-vă că un filozof a spus mai de mult că talentul este de 1% iar 99% este muncă şi iar muncă! dacă talentul există, calea de a munci şi-o alege fiecare cum poate, şi în funcţie de această cale, rezultatul se lasă mai mult sau mai puţin aşteptat. solo-ul face parte din melodie, deci ascultaţi cât mai multe melodii şi incercaţi să le "scoateţi" cât mai bine, să le înţelegeţi, pentru că tot filozofii au spus-o: acumulările cantitative duc la SALTURI CALITATIVE! oricum spor la treabă şi mult succes!

nu scapi niciodată, dar dacă scapi nu mai ai tonul ăla!

există un foarte bun chitarist şi profesor, în Bucureşti : Mălin Cristache 0722871037 !

din păcate, în limba română în afară de Ghidul chitaristului, de Maria Boeru, editat la sfârşitul anilor 60 şi o metodă de chitară, destul de succintă dar interesantă, a lui Gabriel Petric, editată la începutul anilor 90, nu cred să existe ceva pt. chitară modernă. există ceva extraordinar, metoda Berkley, a lui William Lewitt, din care înveţi şi chitară şi teorie şi să citeşti, încet şi uşor, fără mare efort şi te urcă pe nişte culmi !!!, dar are 3 volume şi cam trebuie să te ţii de ea!

dă-mi voie să-ţi spun că Hendrix se acorda în marea majoritate a cazurilor doar cu UN SEMITON! mai jos( adică Eb).

ai perfectă dreptate, reglaţi tija de ramforsare din interiorul gâtului, pentru poziţia, intonaţia şi imlicit, tensiunea dorită în corzi şi incercaţi s-o menţineţi acordată aşa tot timpul. orice ridicare sau coborâre de acordaj, necesită alte reglaje ale chitarei care să menţină echilibrul între tensiunea execitată de corzi şi tensiunea exercitată de tija de reglaj. aveţi mare grijă că orice schimbare majoră şi de lungă durată de temperatură, umiditate.etc. necesită noi reglaje (apar mai ales primăvara şi toamna!) este bine să se folosească pt. curăţat produse special destinate acestui scop, cu care se curăţă bine atât suprafaţa corpului şi gâtului cât şi corzile! guitar polish-uri verificate, recomandabil de firmă ca: fender, gibson, martin. macguire, d`andrea, etc.

sigur că Peavey Classic 30 este o alternativă, numai că este cam scump (700Eur.) şi, din păcate puţin fiabil. dacă îl achiziţionezi, mai ai însă nevoie şi de un booster/preamp/overdrive, cu care să poţi obţine sound-uri forţate care să "lege " cu adevărat, altfel... Ca noutate, a apărut Classic 30 II. Mai putem discuta.

aici, dă-mi voie să te contrazic. am avut cam toate tipurile de MARSHALL de chitară, începând cu cele din anii 70. într-adevăr sunau foarte bine cele vechi, dar, din păcate, nu aveau buclă (loop) pentu efecte, ceea ce implica folosirea pe scenă a mai multor lanţuri separate de sunet, fiecare cu amplificarorul său, în funcţie de adaptarea impedanţei de ieşire din ultimul efect cu impedanţa de intrare în amplificator, sau folosirea unui sistem PA numai pentru preluarea chitarei ( prin microfon şi/sau linie ) în care puteau fi introduse efectele de care aveai nevoie (model care se practică şi în prezent, ex.: Larry Carlton, Warren Haynes, Eric Johnson, fiind doar câţiva dintre marii chitarişti care folosesc tipurile de amplificare enumerate mai sus ). revenind la posibilităţile noastre (şi financiare !!! ), recomand în continuare acele tipuri de amp. (marshall AVT2000/50W sau H&K blue series ), ca pe un minimum de echipament de chitară suficient de versatil pt. a-ţi satisface atât cerinţele de moment, cât şi cele din viitor, la un nivel de volum mai mult decât mulţumitor, în casă, la repetiţii sau în cluburi (şi chiar pe scene mari dar cu un sistem de monitorizare adecvat).

daca raspunsul te mai intereseaza, marshall AVT 2000-50W sau H&K seria BLUE, combo bineinteles!