privind poza 4, aia cu chitara în picioare, e clar ca o persoană apropiată, răbdătoare, competentă şi înzestrată cu un umor special, a avut un ragaz cam de-o oră ca să: scotă corzile, demonteze căluşul, demonteze şeile, apoi să le remonteze pe dos, să monteze la loc căluşul inversat, pună corzile, acordeze. nu trebuie decât să reiei procesul în sens invers, ca să arate ca poza aia de pe reverb. dacă identifici autorul, ai de ales: scatoalcă sau bere. sugerez ultima, că poanta e prea mişto. mă tem că trebuie să lucrezi un pic şi la propria persoană, bănuind eu că eşti uşor neatent. ai putea primi un maieu în loc de chiloţi, şi-o să constaţi uimit că deşi accesul în zona esenţială e mult mai simplu, îţi trebuie curea. succes!