[chitara Electrica] Ibanez Universe, Mod. 2003

[Dulceata Mortii]

Producator - Ibanez [Japonia], pret de catalog - 1580 euro, cu transport si cutie a ajuns vreo 1800; desigur, era noua. Am cumparat instrumentul din Germania, prin intermediul d-lui Dan Istodorescu, partener intr-o interesanta colaborare de distributie romano-germana. Plata s-a facut prin banca, livrarea a respectat cu strictete absoluta termenul. Daca sunt interesati, am sa postez numarul lui de telefon - eu as mai apela bucuros.

 

Caracteristici: 24 taste, 3 doze DiMarzio [h, s, h] de la mama lor, selector cu 5 pozitii, un potentiometru de volum si unul de ton, sistem bridge Edge pro 7, chei Gotoh bestiale, foarte precise. Chitara are aspectul inzorzonat specific optiunilor lui Vai [eu as fi dorit un model mai sobru, gen K7, dar dpdv tehnic, Universe-ul e net superior] - triunghi cu ochi [Dumnezeu], contur sidefat atat pe corp, cat si pe grif, inlay-uri de pozitie in stil "trunchi de piramida" etc. Pickguard-ul este, in sens propriu, o oglinda, poti scoate ochii celor din public cu reflexiile produse [eu nu prea am avut ocazia.

 

Sunet: eu ma inregistrez direct prin line-in, nu folosesc un combo [ca m-ar bombani vecinii, mai ales cand inregistrez noaptea], asa ca nu imi da tot ce poate, si totusi e mai mult deca ok. Sunetul de riff heavy metal are forta chiar daca sunt acordat cu un ton mai jos [la, re, sol, do, fa, la, re]. Pe doza dinspre grif se poate obtine, cu un anumit efect, un sunet dulce, ca de Fender. Pe single suna cel mai bine tonurile "clean"; totusi, din cand in cand imprumut o chitara electro-acustica pentru dublaj [adevarul e ca nu se compara, doar dozele piezoelectrice pot scoate asa un sunet, iar Universe nu are asa ceva]. Sustain-ul este ca de chitara fara tremolo, adica nesperat de lung; totusi, un model echivalent neck-through ar putea da si mai mult. Avand in vedere conditiile neprofesionale in care fac inregistrarile, incerc sa compensez prin suprapunerea a doua executii ale partiturii prin doua setari de sunet usor diferite - asta chiar da rezultate, merita sa incercati.

 

Parti bune: suna excelent, asa cum am spus; este usoara si perfect echilibrata pentru cantat in picioare; griful e foarte confortabil, in general nu-mi vine sa o las si sa-mi vad de alte treburi.

 

Parti rele: [da, sunt destule] In primul rand, am uzat tastele [desi corzile sunt reglate minutios, am o manira forte delicata de a canta, cred eu, si folosesc si "GHS string cleaner"]. Inca nu e nici o problema, dar cred ca se puteau tine mai bine in trei ani si jumatate; practic, "economisesc" chitara asta, prefer sa studiez pe alta, pentru a minimaliza uzura. Acordajul, hehehe ! Am spus ca are chei foarte bune, nici cu reglajul fin de pe "floyd" nu mi-e rusine, dar chitarele cu sistemul asta sunt foarte sensibile la variatii de temperatura: practic, ma acordez cel mai rar din jumatate in jumatate de ora [daca nu inregistrez, nu e nevoie, se tine rezonabil, dar pentru o adevarata precizie, si daca tot a costat atat de mult ...]. Orice s-ar spune, daca "abuzezi" de tremolo, fara sa scape deloc menghinele, acordajul se mai altereaza, probabil pentru ca arcurile se deformeaza intr-o mica masura plastic, cu revenire latenta. Dupa cum spuneam, aspectul nu e chiar pe gustul meu, as fi vrut ceva cat mai simplu [in ceea ce priveste artele vizuale, gustul lui Steve Vai este discutabil].

 

Impresia generala: face toti banii ! Daca vreti un "seven string" si va permite buzunarul, va recomand Ibanez Universe. Nota 9.