Poezii - Kibis44

[Kibis44]

      Poezia fiind o pasiunea veche de-a mea, m-am gândit să încerc să compun. Întregul material este scris de către mine; am încercat să abordez teme pe care le-am cunoscut şi pe care le-am trăit pentru a fi cât mai natural. Este prima dată când mă dedic acestei arte, aşa că va rog să fiţi îngăduitori.

      În cursul ultimelor luni s-au acumulat mai multe creaţii pe care le voi posta aici în aceste zile. Până atunci va las una mai recentă, intitulată "Venin"

 

Venin

 

Veche suferinţă, încă îmi apari.

Ghinion infinit, mintea mi-o ai.

Renunţ la fantezii frumoase,

Prin care și tu erai.

 

Cu cuvinte suave m-ai minţit,

Totuşi n-am văzut şi te credeam,

Ce vis negru am trăit,

Angelica ta privire pentru mine a murit.

 

Mereu mă gândesc la asta,

Veche suferinţă... speranță creată de mine.

O durere ascunsă în inima am purtat,

M-ai înfașcat cu venin, acum m-am schimbat

 

Nu mai cred în poveşti.

Destine, iluzionare în o minte timorată,

Trezire! Din vraja tresar.

Adio-ţi spun, fug de tot ce eram.

 

Horaţiu F.

Edited March 30, 2016 by Kibis44

[Kibis44]

Viaţă pustie

 

Prin întuneric, fosta viaţă mi-o revăd.

Printre ceaţă şi castele,

Mă găsesc pe mine, prinţ în ele.

Vesel şi fericit aşa cum mă ştiu.

 

Ferestre mari şi-un cer senin,

Inima de căldură mi-o cuprind.

Cu speranţe şi împliniri,

Începe divin, fără de sfârşit.

 

Din abis, ascuns, un diavol mă privea.

Râdea întruna de dragostea mea.

Soarele, năprasnic, nu mai lumina,

Iar pe mine în păcat mă afunda.

 

Undeva, printre crăpături, singuratice,

Razele de soare mă ard.

Este o imagine tristă şi trecută, 

Al unui răsărit demult uitat.

 

Exilat, într-un deşert al vieţii am intrat.

Flori peste mine, negre cresc.

Iar acum, dus sunt,

De viaţă alungat.

 

Horaţiu F.

[Kibis44]

Râu de noapte 

 

Prin întuneric, natura îmi zâmbeşte tristă,

Asemeni mie este melancolică, dar totuşi vie.

Trec în linişte pe lângă ea,

Până ce într-un izvor fără de sfârşit dau.

 

Luminat de stelele cerului,

O aură de mister citesc.

Plin de gânduri şi durere,

Curge, fără încetare, asemeni unei speranţe vechi.

 

O sfânta icoană din ramură de copac se desprinde.

Până în adâncul inimii, ea mă cuprinde.

Ruptă din umbră, în întuneric se ascunde,

Iar o lacrimă din cer o distruge.

 

Prin amintire hoinăresc, ascuns de frunze dese.

Pribeag, pe acelaşi drum păşesc,

Până când timpul îmi va spune să mă opresc.

Este târziu, timp apus, în iad dus.

 

Pierdut, în jur privesc, la pădurea ce-o iubesc,

La râul pe care îl îndrăgesc.

În oglindă apei mă revăd,

Schimbat... alungat de mine.

 

Mereu de lacrimi am fugit,

Însă acum, ele m-au cuprins.

Viaţa mea cea veche am pierdut-o,

Într-un abis de neîmpliniri.

 

Horaţiu F.

[Kibis44]

Pasăre călătoare

 

Pasăre călătoare, în emoţie zbori.

Prin gânduri şi amintre către pământ te cobori.

Iar prin tăcere şi mister cu o răsuflare acum,

Îndurerată, îţi continui al tău drum.

 

Şi în cer îi simţi prezenţa,

Printre mii şi mii de suflete,

Unei alte păsări dragi,

Ce de mult încerci a o uită.

 

Speriată, gândul în trecut îţi zboară,

Privirea înapoi ţi-o întorci,

Iar în minte, ceva te apasă, 

De aripa legată, stai nemişcată.

 

Într-un ocean de imagini te afunzi.

Vechi şi triste, raţiunea ţi-o acoperă,

Cu un parfum de dragoste apusă,

Cu un urlet de durere ascunsă.

 

Horaţiu F.

[Kibis44]

Căinţă

 

Îmi mângâie gândul obosit,

Zâmbetul ascuns în palavră.

În bezna dragostei întrezăresc,

Acelaşi suflet plăsmuit...

 

Cenuşa, durerea, amintirea,

Alcătuiesc clipă pe care o aştept.

Făurită de-o iluzie vie,

Vidată este, într-o lume ascunsă mie.

 

Noaptea plânge după suflet, după viaţă

În cimitir, ud, le găsesc pe toate, fără timp.

Doar blesteme ale îngerilor simt,

În mormânt mă aşez acum, să dorm liniştit!

 

Horaţiu F.

Edited May 14, 2016 by Kibis44