www.rgc.ro Web analytics

Jump to content

Recommended Posts

Posted

Salut,

Suntem Jack of all Trades, existăm ca trupă de trei ani și de vreo două luni ne-am restructurat puțin rolurile în formație, drept pentru care, de azi, ne căutăm un coleg basist.

Site oficial: https://jackofalltrades.ro/

Instagram: @jackofalltradesro

facebook: https://www.facebook.com/JackofallTradesRO/



Despre noi îți putem spune că suntem o trupă care a scos un album și lucrăm la al doilea, avem propria sală de repetiții, avem iubite/soții foarte înțelegătoare cărora încercăm să nu le forțăm nota în ceea ce înseamnă timp petrecut pentru formație vs timpul pentru familie și ne place mult să compunem, repetăm și să discutăm muzică de cel puțin două ori în timpul săptămânii și la concerte.

Poate că tu, cel care citești acest anunț, ești un puști de anul I care abia a ajuns în București și nu ai/nu ai avut niciodată trupă și ești nesigur pe tine de cât ai ști să cânți, dar ți-ar surâde ideea. S-ar putea să fii fix ce căutăm. Anii de cântat în Sufragerie Records s-ar putea sfârși. Tot ce ne-am dori, mai presus de orice, este să treci peste orice prejudecată și să ne scrii, altfel ne-ar părea extrem de rău să aflăm asta mult mai târziu. Sau poate că tu, cel care citești acest anunț, nu mai ai 20 de ani și ai avut experiență de scenă și te identifici cu ceea ce cântăm, măcar parțial, așa cum e natural să se întâmple într-o formație. Și în cazul tău, ne-ar plăcea la fel de mult să ne întâlnim la un moment dat și să povestim pentru că sigur am avea amintiri și faze faine cu toții.

Tocmai de-aia, ne-am propus ca acest "casting" al nostru să aibă două fețe: una muzicală și una umană.

Fața muzicală:

Ne-ar plăcea mult de tot ca atunci când ne vom întâlni în cei 20 de metri pătrați ai noștri să cântăm împreună cu tine măcar două piese de pe primul nostru album. Stai liniștit, chiar dacă te sperie gândul că nu o să te descurci, Andrei, fostul basist, actual chitarist lead (miezul cel din mijlocul centrului pozei), îți va trimite walkthrough-uri la piesele pe care ai vrea să le cânți în caz că ai nevoie.

Nu ținem absolut deloc să le cânți fix ca Andrei sau ca Geo, predecesorul lui; important e să existe o coerență colectivă bună la final. Din punct de vedere muzical, nu avem așteptări foarte mari (slapul nu este o necesitate pe piesele noastre de exemplu), ne interesează mai mult un coleg de cursă lungă pe care să ne putem baza că și peste doi ani va vrea să cânte cât de bine poate el piese Jack of all Trades, că i-ar surâde ideea că de la un punct live-ul nostru să aibă elemente de coregrafie și să fie super hyped de ideea de a compune piese cu linii proprii de bas.

În caz că ai experiență, știi deja despre ce vorbim. În caz că ești panicat, crede-ne că mereu va exista brainstorming și vom găsi o soluție. Cel mai important e entuziasmul, răbdare crede-ne că avem foarte multă.

Legat de entuziasm, ajungem la al doilea capitol al "castingului", puțin mai important am zice noi. O balanță cinstită ar fi de 60% la 40% în favoarea următoarei "probe":

Fața umană:

Mai presus de oricâtă muzică știi, materialul uman e mult mai important pe termen lung. Avem nevoie să ne cunoaștem toți patru, să vedem dacă rezonăm uman, să aflăm cât suntem dispuși să muncim împreună pentru noi (și nu doar muzical), cum crede fiecare că am putea deveni mai buni în viitor, ce glume ne plac și de ce ai mai vrea sau nu să ai și un proiect secundar (unii dintre noi avem și asta, dar Jack of all Trades este pe primul loc la o distanță considerabilă față de celălalt copil, ceea ce ne-am dori și de la tine). Cea mai importantă într-o trupă este chimia și, mai exact, baiețeala de a putea împărți aceeași sticlă de Cola (da, Alex are Cola mereu la el), aceeași cazare, aceleași gânduri, aceiași 20 de mp, același vis.

De aceea, alegerea noului nostru coleg nu am vrea să fie după o întâlnire la sală și o ieșire la bere, ci poate după o întâlnire la sală și mai multe ieșiri ca între prieteni. E o perioadă când ne putem întinde nițel la vorbă și credem că, mai presus de orice plan de viitor, ideea de a ne întâlni împreună mai mulți oameni pasionați de muzică este foarte faină.

Pentru că ne dorim un coleg care să viseze alături de noi pe termen lung, care să creadă pe bune. Noi chiar am crezut. Și chiar credem. Și am ciocănit și la ușile industriei, iar ea nu ne-a dat seen, ci ne-a dat sfaturi prin care am putea reuși în următorii ani. Pentru că se pot face destul de multe lucruri noi și faine, dar cu multă perseverență.

Gata. Ce e mai sus e cam ce ne-am dori noi de la tine, acum vine partea în care afli tu cam cum e la noi în interior.

+) Nu compunem doar un singur gen de piesă care să se repete în toată discografia. Avem valențe de metal, rap, pop, punk, dar core-ul rămâne de alternativ. Avem și idei reggae, și punk și pop, trebuie doar să le conturăm în a le face ale noastre, ale celor patru care vom lucra împreună. Crede-ne că un chitarist de metal poate cânta reggae, așa cum și un vocal de alternativ poate cânta pop. De-asta ne cheamă Jack of all Trades, că vrem să facem de toate, coerent și personal.

+) Avem propria noastră sală de repetiții. Venim și plecăm când vrem, nu ne dă nimeni afară după 2-3 ore pe ceas.

+) Nu îți vom cere să plătești chiria cot la cot cu noi. Într-o trupă fiecare ajută cum și cât poate, nu discuțiile de bani sunt importante la nivelul actual.

+) Orice ban câștigat din activitatea trupei se împarte în mod egal.

+) Nu avem echipă tehnică, nu e o regulă să rămânem toți patru la finalul concertului la strâns mereu, dar o ramură importantă a pasiunii este să cari și pianul, nu doar să cânți la el.

+) Avem un SRL prin care ne desfășurăm activitatea comercială de merch și prestare servicii artistice. Nici aici nu trebuie să-ți faci griji de costurile mentenanței firmei, we got it covered. Prin acest SRL avem o deschidere destul de mare în ceea ce privește evenimentelle live, but we still need the networking and the ground work.

+) Drepturile UCMR se împart între membrii formației la momentul compunerii piesei. Practic, nu avem cum să-ți dăm drepturi pe piesele noastre mai vechi deja lansate, dar tot ce vom compune alături de tine din prima zi va fi și al tău.

+) Avem joburi. Nu trăim din asta, dar ne comportăm cât de profesionist se poate având în vedere datele problemei.

+) Nu întârziem.

+) Respectăm toate deadlineurile autoimpuse cu o marjă de eroare de maxim 1-2 săptămâni.

+) Vrem cel puțin un concert pe lună, fie acustic, fie electric, fie că e în club de 20 de oameni, fie că e la Arenele Romane. Fiecare concert contează, mai ales când formula este nouă. (Vorbim, bineînțeles, de momentul în care se va redeschide sezonul în adevăratul sens al cuvântului).

+) Vom vrea să plecăm prin țară să cântăm chiar și în fața a 10-15 oameni, pentru că e singura cale să clădești ceva în România. Și o facem distrându-ne, nu plini de frustrare. Este singura rețetă, exact cum au făcut și trupele care azi se mișcă bine prin industrie.

+) Discutăm într-una idei noi de PR, management, ș.a.. Mădălin e web designer, un brainiac al onlineului. Orice idee nebună de-a ta poate fi luată în calcul.

+) Nu considerăm că e de ajuns doar să cântăm. E nevoie și de PR, de prezențe constante la emisiuni radio & TV (fie de nișă, fie cunoscute), în formulă cât mai completă.

+) Plănuim cam cu o lună înainte ce e de făcut, niciodată de azi pe mâine. Alex are job destul de fix și nici nu e prea indicat să fie foarte mare haos.

+) Compusul și mixatul se fac in-house, Alex se ocupă, dar mereu se negociază până în punctul în care toată lumea este de acord. Masteringul se face la New York. E 2020, studio-ul e un laptop, o placă de sunet și niște căști bune. Crede-ne când îți spunem că ni s-a dat dreptate aici și din partea unor oameni avizați din industrie. Ne-am creat în sfârșit o metodă prin care să funcționăm repede și eficient încât să putem afirma realist că o dată la doi ani scoatem un nou album. Avem și monitoare de studio, avem și prieteni care ne ajută cu scule scumpe gen preamp Avalon/Kemper, nu facem rock pe laptop, stai liniștit. Doar ne adaptăm la noile vremuri.

+) Nu suntem genul de oameni care consideră că altcineva trebuie să le rezolve problemele de orice fel, preferăm să ne proptim unii în alții umăr la umăr și să îi dăm de cap problemei în cercul nostru, fără să avem nevoie de o armată de oameni în spate. Nu am ajuns la nivelul la care să fie ok să se pretindă astfel de lucruri. Este o lecție pe care am învățat-o la prima noastră lansare, abia așteptăm să-ți mai povestim. Nimeni nu va avea grijă de proiectul nostru mai bine decât noi, cei care punem suflet zi de zi, iar pentru a ajunge acolo unde ne dorim noi trebuie să dăm din coate.

+) Suntem muncitori. Suntem genul ăla de meseriași care când îți zugrăvesc casa o fac cântând. Caterincă de șantier premium.

+) Am simțit mereu că a meritat tot struggle-ul. Maniera prin care recompensa vine e diferită de la om la om, dar mereu când ne privim în ochi știm de ce o facem și de ce ne bucurăm unii de alții.

+) Am strâns deja amintiri faine și mai vrem.

+) Vrem să compunem un nou album alături de tine și să vedem cum simți tu prin prisma instrumentului tău primul nostru album.

Dacă te-ai panicat, recitește prima parte.
Dacă nu te-ai panicat și iti parem băieți valabili, scrie-ne pe Facebook, Insta, sau lasă-ne un mesaj la 0727921442 - Alex Teodorescu.

Site oficial: https://jackofalltrades.ro/
Instagram: @jackofalltradesro

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
  • Recently Browsing   0 members

    • No registered users viewing this page.
×
×
  • Create New...

Important Information

"This site uses cookies. By continuing to browse the site you are agreeing to our use of cookies.